6 septembrie, 2023

UPDATE: Instanța a aprobat arestarea prevenitvă a celor doi patroni, pentru 30 de zile.

”În baza art. 226 alin. 1 Cpp rap. la art. 223 alin. 2 Cpp şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cpp, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică în dosarul de urmărire penală nr. 462/P/2023 şi dispune arestarea preventivă a inculpaţilor DOLDUREA IONUŢ-DANIEL, şi STÎNGĂ COSMIN-IONUŢ, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, faptă prev. de art. 255 alin. 1 ?i 2 Cp, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.09.2023 şi până la data de 05.10.2023, inclusiv. Respinge cererea inculpaţilor, formulată prin apărători aleşi, de respingere a propunerii de arestare preventivă şi de luare a măsurii controlului judiciar pe cauţiune sau a arestului la domiciliu, ca neîntemeiată. Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă nr. 99/UP/2023 şi nr. 100/UP/2023, conform art. 230 alin. 1 Cpp. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi pentru procuror”, se arată în decizia instanţei.

****


Știrea inițială:

Parchetul General a pus miercuri sechestru pe zeci de imobile și 15 conturi bancare ale patronilor și ale firmei Flagas, deținătoarea stației GPL ilegale unde s-au produs exploziile de la Crevedia.

Patronii firmei Flagas de la Crevedia sunt cercetați pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, infracțiunea pe care s-a deschis in rem dosarul în urmă cu 10 zile, anunță Parchetul General, care adaugă că a cerut arestarea preventivă acelor doi acționari – Ionuț Doldurea (foto) și Cosmin Stângă.

Cei doi sunt acuzați de procurori că, timp de trei ani, au promovat activitatea ilegală din punctul de lucru de la Crevedia, unde se derulau, prin încălcarea sistematică și repetată a legii, operații de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL.

Prezentăm integral comunicatul Parchetului General:


În continuarea comunicatelor de presă din datele de 27 august 2023 și 5 septembrie 2023, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

  1. Propunere arestare preventivă

În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a solicitat astăzi instanței arestarea preventivă a două persoane, administratori ai unei societăți comerciale, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 06 septembrie 2023, până la 05 octombrie 2023, inclusiv.

Față de acestea, în cursul zilei de azi, prin ordonanță, s-a pus în mișcare acțiunea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal.

În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că cei doi inculpați, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puțin 3 ani, în mod sistematic, au promovat în cadrul societății o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL.

Toate aceste operațiuni au fost efectuate în scop pecuniar, în pofida deciziilor de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități. Faptele descrise au avut drept consecință decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 54 persoane, 6 case distruse total, 77 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor pe o rază de aprox. 1 km.

În cauză, până în acest moment au fost audiate, în calitate de persoană vătămată, 16 persoane care au suferit pagube materiale și morale  în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și care au precizat că se constituie parte civilă în cauză. Totodată, un număr de 22 persoane au fost audiate în calitate de martori.

  1. Instituirea unor măsuri asigurătorii

Totodată, în cursul zilei de azi, 6 septembrie 2023, procurorul de caz a emis o ordonanță de instituire a unor măsuri asigurătorii, apreciind că în cauză este necesară aplicarea unor asemenea măsuri pentru a se putea asigura repararea pagubelor cauzate prin comiterea infracțiunii și pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare.

În ceea ce privește suspectul persoană juridică s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului cu privire la mai multe bunuri imobile, după cum urmează: 5 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 28 în județul Dâmbovița, 6 în județul Giurgiu, 19 în județul Ilfov, unul în județul Olt.

Cu referire la unul dintre inculpați, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un bun imobil situat în București, precum și cu privire la un număr de 7 conturi bancare. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă cu privire la bunurile celui de al doilea inculpat, respectiv  7 bunuri imobile situate în București și un număr de 8 conturi bancare.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: