Premierul grec, Georgios Papandreou, a supravieţuit, sâmbătă, unui vot de încredere al Parlamentului, evitând alegerile anticipate, care ar fi torpilat planul de salvare a Greciei şi ar fi inflamat criza economică din zona euro, relatează Reuters.
Naţiunea a rămas, însă, în criză politică, socială şi economică, iar Papandreou a anunțat că va rămâne pe poziții, chemând pentru o coaliţie care să treacă prin Parlament planul de salvare de 130 miliarde euro, pentru a evita falimentul națiunii.
Guvernul socialist Papandreou a obținut 153 de voturi pentru, din totalul de 300 de locuri în Parlament, iar o rebeliune a unor disidenţi în partidul său, PASOK, nu a reuşit să se materializeze după ce el a indicat că mandatului său de prim-ministru a fost aproape de capăt.
„Ultimul lucru de care îmi pasă este postul meu. Nu-mi pasă, chiar dacă nu voi fi reales. A venit timpul pentru nou efort … Nu m-am gândit la politică niciodată ca la o profesie”, spunea Papandreou înainte de votul din Parlament.
Anterior Papandreou ceruse nou guvern de coaliţie pentru a aproba planul european de salvare.
El a declarat în Parlament că va merge sâmbătă la preşedintele Greciei, Karolos Papoulias, pentru a discuta despre formarea unui guvern de largă susținere, care ar asigura planul de salvare, adăugând că el a fost dispus să discute cine va fi în fruntea noii administrații.
Opoziția din Grecia i-a cerut insistent demisia lui papandreou din fruntea Guvernului ș, iar mulți dintre colegii săi de partid și din Cabinet l-au dezaprobat pe premier când acesta a propus un referendum național pentru aplicarea planului european de salvare a țării.
În cele din urmă, Papandreou a anunțat, vineri, oficial, că renunță la referendum, după ce liderii europeni au amenințat că nu eliberează tranșa de 8 miliarde de euro din împrumutul total de 130 de miliarde pentru Grecia.