joi

28 martie, 2024

10 iunie, 2022

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a finalizat foaia de parcurs pentru aderarea României, document ce are ”rolul de a orienta, pe viitor, eforturile țării noastre în pregătirea și derularea negocierilor de aderare la OCDE”, a anunțat joi Ministerul Afacerilor Externe.

Foaia de parcurs pentru aderare (Accession Roadmap), elaborată de Secretariatul OCDE cu sprijinul statelor membre, cuprinde o serie de capitole sectoriale de negociere și criterii clare de îndeplinit în următorii ani. Documentul ar urma să fie adoptată formal.

”Ministrul Bogdan Aurescu a salutat finalizarea Foii de Parcurs pentru aderarea României și a mulțumit Secretarului General pentru faptul că, în cadrul actualei reuniuni ministeriale a OCDE, această Foaie de Parcurs urmează să fie adoptată formal”, se arată în comunicatul ministerului.


Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 9 iunie 2022, la reuniunea anuală, la nivel ministerial, a Consiliului OCDE, care se desfășoară la sediul Organizației din Paris.

Aceasta este prima reuniune la nivel ministerial a OCDE la care România participă în calitate de stat candidat la aderarea la Organizație, după decizia Consiliului OCDE, din 25 ianuarie 2022, de acordare a acestui statut țării noastre.

Ministrul român al afacerilor externe și Secretarul General al OCDE au avut un schimb de opinii în legătură cu pașii următori din cadrul procesului de aderare. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul politic larg al României față de finalizarea cu succes a obiectivului aderării și a confirmat faptul că țara noastră se pregătește intens pentru demararea discuțiilor de aderare și pentru asumarea obligațiilor de membru al organizației.

Șeful diplomației române a exprimat apreciere deosebită pentru implicarea Secretarului General în procesul de extindere și pentru susținerea oferită candidaturii României. Cei doi oficiali au convenit organizarea unei noi vizite a Secretarului General în România, în acest an.


În acest cadru, ministrul Aurescu a evocat și principalele provocări actuale la adresa obiectivelor asumate la nivel global în ceea ce privește protecția mediului: pandemia de COVID-19, care a confirmat nevoia în creștere de a reclădi sistemul economic global de o manieră echitabilă și cu grijă pentru mediul înconjurător, dar și războiul ilegal al Federației Ruse în Ucraina, generând efecte multidimensionale, inclusiv asupra mediului înconjurător.

Astfel, șeful diplomației române a evidențiat că agresiunea rusă are ca efecte și accentul mai mare pe utilizarea combustibililor fosili, distrugerea mediului înconjurător și a ecosistemului marin, poluarea aerului și a apei, insecuritatea cauzată de minele în derivă.

”Rezoluția Consiliului OCDE din 25 ianuarie 2022 privind deschiderea discuțiilor de aderare cu România, urmată de adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderarea României la Organizație la reuniunea ministerială de la Paris din perioada 9-10 iunie, reprezintă un succes politico-diplomatic și un rezultat al eforturilor consecvente ale diplomației române și ale întregului spectru instituțional din ultimele decenii, intensificate în ultimul an, în scopul apropierii României de standardele și practicile OCDE, recunoscute la nivel global ca etalon al bunei guvernanțe în economiile dezvoltate”, transmite MAE.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Desigur e bună și “gargara” în limbaj diplomatic s lui Aurescu, dar era mult mai interesant dacă sublinia unele avantaje pentru România( dacă există!) odată cu aderarea la OCDE!
    Din păcate văd că Aurescu are o placă pe care o reia la infinit: aia cu “hoo..Rusia”!
    Până una-alta Rusia este și va rămâne cel mai mare și mai important vecin al nostru cu care va trebui să conviețuim( vezi pozitia dnei Merkel) și după ce se va dovedi că Rusia a avut dreptate în a lansa operațiunea specială din Ukraina!
    Să vedem atunci dacă va mai exista politic Aurescu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Desigur e bună și “gargara” în limbaj diplomatic s lui Aurescu, dar era mult mai interesant dacă sublinia unele avantaje pentru România( dacă există!) odată cu aderarea la OCDE!
    Din păcate văd că Aurescu are o placă pe care o reia la infinit: aia cu “hoo..Rusia”!
    Până una-alta Rusia este și va rămâne cel mai mare și mai important vecin al nostru cu care va trebui să conviețuim( vezi pozitia dnei Merkel) și după ce se va dovedi că Rusia a avut dreptate în a lansa operațiunea specială din Ukraina!
    Să vedem atunci dacă va mai exista politic Aurescu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: