7 decembrie, 2022

Acțiunile Meta, care deține platforma Facebook, au scăzut marți cu aproape 7%, după ce presa americană a publicat informații potrivit cărora autoritățile europene de reglementare pregătesc o lovitură potențial devastatoare pentru businessul său de reclame digitale, transmite MarketWatch.

Oficialii europeni responsabili de confidențialitatea datelor consideră că Meta nu ar trebui să solicite utilizatorilor să fie de acord să primească reclame personalizate pe baza activității lor online, potrivit unor surse The Wall Street Journal, care citează persoane familiare cu decizia.

Legea UE privind confidențialitatea interzice platformelor Meta, precum Facebook și Instagram, să își folosească termenii și condițiile ca o justificare pentru a permite o astfel de publicitate, au concluzionat autoritățile de reglementare într-o serie de decizii, potrivit presei americane. Noile decizii UE pot fi atacate în instanță.


Hotărârile UE, dacă vor fi menținute, „ar avea un impact dramatic asupra veniturilor Meta în Europa, limitând capacitatea sa de a folosi informații despre activitățile utilizatorilor săi pentru a vinde publicitate direcționată”, a declarat analistul Debra Aho Williamson, de la Insider Intelligence. „Europa este deja regiunea cu cele mai mari pierderi de utilizatori și venituri ale Meta”.

Meta se confruntă deja cu impactul modificărilor de confidențialitate impuse de Apple, care limitează informațiile pe care compania le poate culege din activitățile utilizatorilor săi din afara platformei. Impactul estimat asupra vânzărilor este de cel puțin 10 miliarde de dolari, a declarat fostul director financiar David Wehner. Totodată, deprecierea euro față de dolar reduce și mai mult veniturile regionale ale Meta.

„Ne așteptăm ca Meta să lupte energic pentru a-și apăra afacerea și ar putea trece luni, dacă nu ani, până când orice impact să se simtă cu adevărat”, a spus Aho Williamson.

Meta a precizat că decizia nu este definitivă și că este prea devreme pentru a specula cu privire la impactul ei.


„(Regulamentul general privind protecția datelor din legislația UE, n.r.) permite o serie de baze legale în baza cărora datele pot fi prelucrate, dincolo de consimțământul sau executarea unui contract”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta într-un e-mail către MarketWatch. „În conformitate cu GDPR, nu există o ierarhie între aceste baze legale și niciuna nu ar trebui considerată mai bună decât alta.”

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: