vineri

26 aprilie, 2024

18 martie, 2024

Trei conflicte de muncă din două domenii publice și unul din mediul privat sunt în plină desfășurare, având în centrul revendicărilor majorări salariale. Angajații din primăriile situate în rural au declanșat luni greva de avertisment de două ore și greva japoneză prin exces de zel; Federația Solidaritatea Sanitară ar putea decide greva generală în domeniu, iar membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ protestează luni la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, cerând Guvernului măsuri pentru asigurarea unor salarii și condiții de muncă decente.

Sindicatul Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR) a decis inițierea grevei de avertisment din cauza refuzului Guvernului de a soluționa revendicările salariale. Lucrătorii din aceste instituții cer majorarea salariilor cu 36 – 40% și amenință cu o grevă generală de 5-7 zile în perioada 25 martie – 3 iunie, adică înaintea alegerilor locale și europarlamentare, ce vor avea loc pe 9 iunie.

Ministerul Muncii nu a oferit un răspuns oficial, însă susține că orice majorări salariale depind de analiza execuției bugetare din aprilie.


Conflictul dintre sindicatele din administrația locală și guvern pare să escaladeze, iar primăriile riscă blocaje totale în perioada următoare din cauza grevelor anunțate.

”Suntem conștienți de faptul că acțiunea noastră de protest va provoca un anume disconfort în rândul colectivității locale, disconfort care ne dorim să fie înlăturat cât mai repede de către Guvern, dar buna noastră credință a fost dovedită prin cele șase săptămâni succesive de suspendare a protestului, pentru a da guvernului posibilitatea să-și țină promisiunile.

Impactul bugetar al măsurilor convenite inițial cu Guvernul, în ianuarie, reprezenta 0,047% din cheltuielile prevăzute în bugetul consolidat al statului pentru anul 2024. Însă, modul penibil prin care Guvernul și-a motivat refuzul de a rezolva problemele noastre, cel puțin până în luna aprilie, prin “nevoia de a analiza execuția bugetului consolidat al statului pe primul trimestru”, reprezintă un “exces de zel” care nu poate fi tratat decât în oglindă, de aceea am ales să luăm alături de noi întreaga colectivitate locală, pentru a aștepta împreună jumătatea lunii aprilie”, precizează sindicaliștii în comunicat.

Federația Solidaritatea Sanitară a început referendumul penrtu grevă generală

Federaţia Solidaritatea Sanitară a organizat un referendum pentru a decide dacă va fi declanşată greva în sectorul de sănătate şi a precizat că angajaţii vor lua hotărârea după ce consultă impactul creşterii salariilor asupra venitului individual.


Membrii acestui sindicat sunt nemulțumiți că majorările acordate se aplică doar salariului de bază, nu și sporurilor și gărzilor.

Referendumul s-a desfășurat pe platformele online ale organizaţiei, având ca subiecţi în special angajaţii care au semnat pentru grevă pe listele FSSR, dar nu numai, pentru ca și membrii Federației Sanitas să-și spună părerea, deși conducerea organizației lor a renunțat la orice formă de protest.

Luni este programată o ședință a Consiliului de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, organul colectiv abilitat să ia decizia privind greva generală, pe baza rezultatelor consultării angajaților din sistemul public de sănătate.

Federaţia Sindicatelor din Comerţ protestează lîn fața Ministerului Muncii

Angajaţii din comerţ, unul dintre domeniile cu cele mai mici salarii, solicită intervenția guvernanților asigurarea unor condiţii de muncă şi salarii decente.

„Lucrătorii din comerţ resimt presiuni atât din partea angajatorilor care adesea îi menţin pe salarii mici, foarte mulţi fiind pe minimul pe economie, într-un domeniu în care productivitatea muncii este foarte ridicată şi profiturile la fel, dar şi din partea guvernului care le ignoră doleanţele. Taxarea suplimentară a bonurilor de masă reduce din veniturile câştigate de lucrători, venituri esenţiale care pentru un angajat din comerţ fac diferenţa. Creşterile salariale din sector vin adesea, dacă nu întotdeauna, pe fondul creşterii salariului minim pe economie, aflat la un nivel cu mult sub valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent”, arată un comunicat al acestor lucrători.

Precaritatea lucrătorilor din comerţ se observă nu doar în salarizarea scăzută, dar şi în presiunile pe care schimbările tehnologice le are asupra profesiei – ascensiunea inteligenţei artificiale, creşterea mecanismelor de supraveghere şi control, dar şi problema productivităţii. Toate aceste mecanisme ce promit un magazin mai prietenos pentru consumator nu fac decât să ducă la extenuare şi la un nivel de stres ridicat în rândul lucrătorilor.

Principalele revendicări ale acestor sindicaliști:

  • 1. Scutirea de taxe a tichetelor de masă şi de vacanţă.

  • 2. Introducerea în codul muncii a coeficienţilor de ierarhizare şi a limitelor maxime şi minime ale sporurilor.

  • 3. Indexarea salariilor din mediul privat cu rata inflaţiei simultan cu creşterea salariului minim pe economie pentru a menţine echilibrul şi pentru a contracara impactul inflaţiei asupra nivelului de trai al angajaţilor. 

  • 4. Un contract colectiv de muncă la nivel naţional este necesar pentru a standardiza şi a proteja drepturile şi beneficiile lucrătorilor. În acest fel, se poate îndeplini obiectivul de acoperire a cel putin 80% din angajaţi cu prevederile unui contract colectiv de muncă.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: