sâmbătă

27 aprilie, 2024

18 iunie, 2021

Ministerul Finanțelor (MFP) lansează două noi emisiuni de titluri de stat pentru populație, din seria exclusivistă Fidelis, cu subscrieri minime de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro, între 22 iunie și 12 iulie.

Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 2 ani și promit dobânzi anuale de 2,95% și respectiv de 3,25%, iar cele în euro au scadență de 2 ani au o dobândă anuală de 1,00%.

„În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile”, spune MFP.

Titluri accesibile doar celor cu economii importante


Potrivit plafoanelor minime de subscriere, MFP țintește la clienții serviciilor de private banking ale băncilor, sau la investitorii relativ avizați care plasează în fondurile mutuale, cu randamente mai mari decât dobânzile amintite.

Titlurile vor fi listate la Bursa de Valori București (BVB), dar lichiditatea acestora este de obicei foarte mică. Nu se găsesc ușor de cumpărat, pentru că sunt, de obicei tezaurizate de investitorii instituționali, fondurile de pensii și fondurile mutuale, mai ales, dar și de băncile care oferă servicii exclusiviste de private banking.

Nici nu se pot vinde ușor, pentru că investitorii menționați și-au atins cotele de portofoliu încă de la emisiunea MFP.

(Citiți și: „Statul a împrumutat de la români peste 1,2 mld. lei și 168 mil. euro, prin programul Fidelis”)

De aceea, are doar o importanță tehnică valoarea nominală a titlurilor (100 de lei respectiv 100 de euro), având în vedere subscrierea minimă care limitează accesul. Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de euro.


Totuși, nici intermediari tranzacțiilor la bursă nu acceptă, de obicei, ordine mai mici de 2.000 de lei.

Pentru românii de rând sunt mai accesibile emisiunile de titluri de stat din seria Tezaur, care au valori nominale de 1 leu, dar care nu sunt ușor transferabile în afara Trezoreriei Statului.

O dovadă a bazei restrânse de atractivitate a titlurilor MFP pentru populație este faptul că acesta permite deținătorilor de titluri de stat Tezaur sau Fidelis să reinvestească „disponibilitățile neridicate la scadență rezultate din emisiunile anterioare prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: