23 martie, 2021

Statul a reușit să atragă echivalentul a puțin peste 1,396 miliarde de lei (285 mil. euro) prin emisiunile de titluri de stat pentru populație din seria Fidelis, potrivit datelor procesate în sistemul Bursei de Valori București (BVB).

Subscrierile la ofertele derulate în perioada 1 – 19 martie sunt cu peste 48% mai mici decât cele din decembrie 2020 și cu peste 32% sub cele din vară.

Dobânzile la emisiunile de acum au fost mai mici decât la cele anterioare și, în plus, mai puțin competitive, în condițiile în care băncile pun presiune pe stat în general și cresc dobânzile de piață. Am văzut oferte bancare la depozitele pe un an comparabile cu cele ale statului pentru populație”, a explicat Marcel Murgoci, directorul de operațiuni al casei de brokeraj Estinvest.


Emisiunile Fidelis sunt dedicate persoanelor fizice cu venituri mari, care pot subscrie minimum 5.000 de lei la ofertele în monedă națională, sau minimum 1.000 de euro la cea în moneda unică.

Dobânzi mai mici decât anul trecut, subscrieri – pe măsură

În timp ce băncile sporesc dobânzile, grija Trezoreriei statului pentru costurile în creștere ale datoriei publice a redus atractivitatea ofertei pentru populație. Astfel:

  • Titlurile denominate în euro scadente în 24 martie 2026 oferă o dobândă de 1,55% pe an.  Subscrierile totale au fost de aproape 140,6 milioane de euro (peste 686,6 mil. lei în echivalent la cursul de luni). Au o valoare nominală de 100 de euro / titlu și se vor tranzacționa la Bursă sub simbolul R2603AE.
  • Titlurile în lei scadente în 2022 plătesc o dobândă de 2,85% pe an. Subscrierile totale au fost de peste 385,6 milioane de lei (78,9 mil. euro). Au valoarea nominală de 100 de lei / titlu și se vor tranzacționa la  Bursă sub simbolul R2203A.
  • Titlurile  în lei scadente în 2024 și cu dobânda de 3,10% (R2403A) au atras subscrieri totale de peste 323,8 milioane de lei (66,3 mil. euro).

Pentru comparație, titlurile Fidelis ale celor 3 oferte similare din decembrie sunt purtătoarele dobânzilor de:

  • 1,85% pe an la emisiunea în euro, cu scadența în 4 decembrie 2025 (subscrieri de 288,64 mil. euro, R2512AE),
  • 3,5% la cea scadentă în 4 decembrie 2021 (628,57 mil. lei, R2112A) și de
  • 4% pentru maturitatea în 4 decembrie 2023 (668,39 mil.lei, R2312A)

(Citiți și: „Au început tranzacțiile la Bursă cu titlurile de stat Fidelis pentru populație”)

Banii atrași de la populație de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) anul trecut au însumat circa 6,1 miliarde de lei, prin programele Fidelis și Tezaur,

Oferta în euro – atrăgătoare cât ambele oferte în lei


Emisiunea în euro din martie a atras aproape tot atâtea resurse cât ambele oferte în lei, pentru care subscrierile care au însumat 145 de milioane de euro (echivalent).

Totuși, scăderea atractivității dobânzilor s-a făcut simțită și la titlurile Fidelis în euro, pentru că subscrierile în euro din martie (140 mil. euro) au fost mai mici cu peste 51% decât cele ale titlurilor în euro din decembrie și cu peste 16% decât cele la emisiunea similară din august anul trecut.

Mai mult, titlurile în euro atrăseseră în decembrie cu peste 8% mai mult decât ambele oferte în lei.

La începutul lunii decembrie din anul trecut, MFP își asigurase deja întreg necesarul de finanțare pentru 2020, an în care doar deficitul a fost evaluat, conform ultimei rectificări bugetare, la 96 de miliarde de lei (9,1% din PIB).

Necesarul de finanțare reprezintă deficitul aferent anului la care se adaugă creditele mai vechi, care ajung la scadență și trebuie refinanțate, în valoare de 47,5 miliarde de lei în 2020.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: