Scriitoarea sud-coreeană Han Kang a câştigat joi premiul Nobel pentru literatură pe anul 2024, potrivit unui anunţ făcut de Academia Suedeză din Stockholm.
Laureata din acest an a fost recompensată pentru „pentru proza sa poetică intensă care confruntă traumele istorice şi expune fragilitatea vieţii umane”, precizează comunicatul oficial al Academiei Suedeze, citat de Agerpres.
„În opera sa, Han Kang se confruntă totodată cu seturi invizibile de reguli şi, în fiecare dintre lucrările sale, are o conştiinţă unică a legăturilor dintre trup şi suflet, dintre cei vii şi cei morţi, iar prin stilul său poetic şi experimental a devenit un inovator în proza contemporană”, a declarat Anders Olsson, preşedintele Comitetului Nobel pentru literatură.
Scriitoarea Han Kang s-a născut în 1970 în oraşul sud-coreean Gwangju. Ea provine dintr-un mediu social cu profunde afinităţi literare, tatăl său fiind un romancier apreciat. Pe lângă scris, Han Kang s-a dedicat totodată artei şi muzicii, un amănunt care se reflectă în întreaga sa creaţie literară.
Şi-a început cariera în 1993 odată cu publicarea unor poezii în revista Literature and Society. Debutul ei în proză s-a produs în 1995 cu colecţia de nuvele „Love of Yeosu”, urmată la puţin timp după aceea de alte lucrări în proză, atât romane cât şi nuvele. Printre cele mai importante romane ale ei se numără volume precum „Your Cold Hands” (2002), care conţine dovezi evidente ale interesului scriitoarei Hang Kang pentru artă. Cartea reproduce un manuscris abandonat de un sculptor dat dispărut şi care era obsedat de realizarea unor mulaje din ghips ale trupurilor feminine. Există o preocupare pentru anatomia umană şi pentru jocul dintre persoană şi experienţă, unde apare un conflict în munca sculptorului între ceea ce corpul dezvăluie şi ceea ce ascunde. „Viaţa este un cearşaf care se arcuieşte peste un abis, iar noi trăim deasupra lui ca nişte acrobaţi mascaţi”, după cum afirmă o frază de la sfârşitul cărţii.
Marele ei succes pe plan internaţional s-a produs odată cu romanul „The Vegetarian”, publicat în coreeană în 2007 şi recompensat, după ce a fost tradus în engleză, cu prestigiosul premiu Man International Booker în 2016. Scrisă în trei părţi, cartea descrie consecinţele violente care apar atunci când protagonista sa, Yeong-hye, refuză să se supună normelor de consum alimentar. Decizia ei de a nu mai consuma carne este întâmpinată cu reacţii diverse, complet diferite. Comportamentul ei este respins brutal atât de soţul ei, cât şi de tatăl ei autoritar, iar protagonista este exploatată erotic şi estetic de cumnatul ei, un artist video care devine obsedat de corpul ei pasiv. În cele din urmă, este internată într-o clinică psihiatrică, de unde sora ei încearcă să o salveze şi să o readucă la o viaţă „normală”. Cu toate acestea, Yeong-hye se afundă tot mai mult într-o stare psihotică exprimată prin „copaci în flăcări”, un simbol pentru un regn vegetal pe cât de atrăgător, pe atât de periculos.
O carte bazată mai mult pe intrigă este „The Wind Blows, Go” din 2010, un roman amplu şi complex despre prietenie şi artă, în care durerea şi dorinţa de transformare sunt puternic prezente.
Empatia aproape fizică a scriitoarei Han Kang pentru poveştile de viaţă extreme este întărită de stilul său metaforic tot mai încărcat. Romanul său „Greek Lessons” din 2011 este un portret captivant al unei relaţii extraordinare între două persoane vulnerabile. O tânără care, în urma unui şir de experienţe traumatizante, şi-a pierdut capacitatea de a vorbi dezvoltă o conexiune cu profesorul ei de greacă veche, care îşi pierde la rândul lui vederea. Din defectele lor respective, se înfiripă o fragilă poveste de dragoste. Cartea este o frumoasă meditaţie despre pierdere, intimitate şi condiţiile supreme ale limbajului.
În romanul „Human Acts” din 2016, Han Kang foloseşte de această dată ca fundament politic un eveniment istoric care s-a produs în oraşul Gwangju, unde ea însăşi şi-a petrecut copilăria şi unde sute de studenţi şi de civili neînarmaţi au fost fost ucişi în timpul unui masacru comis de armata sud-coreeană în 1980. În încercarea sa de a oferi o voce victimelor istoriei, romanul confruntă acel episod cu o actualizare brutală şi, în acest fel, se apropie de genul literaturii martorilor.
Stilul lui Han Kang, pe cât de vizionar, pe atât de succint, se îndepărtează totuşi de aşteptările pe care cititorii le au faţă de acest gen literar, iar faptul de a le permite sufletelor morţilor să fie separate de trupurile lor, permiţându-le astfel să asiste la propria lor anihilare, este un procedeu specific scriitoarei sud-coreene. În anumite momente, la vederea cadavrelor neidentificabile care nu pot fi îngropate, texul aminteşte de motivul de bază din „Antigona” lui Sofocle.
****
Urmărește-ne pe Google News
