Sindicaliştii cartel ALFA au trimis Guvernului o scrisoare deschisă prin care solicită revizuirea Legii pensiilor, aprobată în decembrie 2023, pentru a fi corectate neregulile precum dezavantajarea persoanelor care lucrează în condiții speciale și deosebite.
Deși au plătit aceleași contribuții ca și cei recent pensionați, lucrătorii care se vor retrage din activitate după 1 septembrie 2024, când intră în vigoare Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, vor primi o pensie mai mică, din cauza noii formule de calcul a acestor venituri.
Aceasta este doar una dintre disfuncționalitățile din document, precizează un comunicat al Confederației cartel Alfa.
”Confederatia Nationala Sindicala cartel ALFA vă solicită reanalizarea legii nr. 360/2023 – legea privind sistemul public de pensii. În urma semnalelor transmise anterior, reprezentanţii CNS cartel ALFA au evidenţiat disfuncţionalităţile din textul legii, în contrast cu unele opinii exprimate de reprezentanţii altor confederaţii sindicale. Observăm că există si o opacitate în construcţia unui cadru legislativ care să respecte drepturile fundamentale, incluzând dreptul la muncă şi dreptul la pensie conform condiţiilor legale, drepturi consacrate în Constituţia României”.
Sindicaliştii cer eliminarea articolului 46 din lege şi modificarea art 88 şi art. 84, referitoare la calcularea drepturilor celor care au muncit în condiții speciale și deosebite:
”Propunem modificarea articolului 88 alineatul (1) din Legea nr. 360/2023 pentru a ajusta punctajul suplimentar acordat lucrătorilor cu activităţi în condiţii speciale şi deosebite, astfel încât să se asigure echitatea în calculul pensiilor. De asemenea, este necesară modificarea articolului 84 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 pentru a stabili o valoare a punctului de referinţă diferită pentru perioadele lucrate în condiţii speciale, astfel încât să se ţină cont de dificultatea şi impactul asupra duratei vieţii lucrătorilor, cat si a contributiilor suplimentare”.
Sindicaliştii mai precizează că aceste schimbări solicitate vor duce la:
- eliminarea confuziei şi posibilelor abuzuri ale unor funcţionari din cadrul CNPP legate de dreptul cumulului pensiei cu salariul;
- înlăturarea injustiţiei sociale a lucrătorilor care au muncit sau muncesc în grupele speciale sau deosebite de muncă, permiţând realizarea dezideratului: „două persoane care ies la pensie în perioade diferite, cu aceleaşi condiţii, să aibă în aceeaşi lună aceeaşi valoare de pensie”.
”În spiritul protejării libertăţii de a lucra într-un mediu echitabil şi sigur, CNS cartel ALFA susţine modificările solicitate care vor contribui la asigurarea unei legislaţii care să faciliteze accesul la muncă şi să protejeze drepturile lucrătorilor în întreaga lor diversitate”, se mai arată în comunicat.
****