În marja summit-ului de la Sibiu s-au petrecut și alte evenimente importante. Spicuiri, pe scurt:
- Președintele Klaus Iohannis și omologul său francez, Emmanuel Macron, au avut o întâlnire bilaterală, în marja summitului informal al Consiliului European de la Sibiu. Klaus Iohannis l-a invitat pe președintele francez chiar în fostul său birou de primar al Sibiului. Informația se regăsește pe site-ul Administrației Prezidențiale și este ilustrată cu câteva imagini de la această întâlnire, care a avut loc, probabil, între cele două sesiuni de lucru ale reuniunii liderilor europeni de la Sibiu.
- Mark Rutte, prim-ministrul Olandei, a declarat înainte de summit că România va intra în spaţiul Schengen atunci când va respecta principiile statului de drept şi democraţiei. Întrebat când crede că va fi România pregătită, Rutte a răspuns: „Când vă veţi conforma tuturor regulilor: statul de drept, democraţia. Nu mergeţi în direcţia corectă în acest moment.”
- Întâlnire bilaterală a premierului Ungariei și a președintele Consiliului European. Momentul este prezentat de o înregistrare video postată pe site-ul Consiliului.
Singurul lucru care se poate distinge clar din înregistrare este răspunsul: ”Nu!” pe care Viktor Orban îl dă la o întrebare pusă de Donald Tusk. - Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a repetat la summit-ul de la Sibiu că se opune sistemului de desemnare a președintelui Comisiei Europene după sistemul ”cap de listă”, susținut de actualul președinte al Comisiei, Jean Claude Juncker.
”Eu am fost foarte clar asupra acestui subiect, încă de la început- nu cred că este abordarea corectă până nu vom avea liste transnaţionale”, a spus Emmanuel Macron. - Președintele Macron are susținători de lux. Într-o înregistrare video a Euronews, premierul luxemburghez Xavier Bettel este surprins de camere cum îndemnă românii adunați în Piața Mare să îi scandeze numele lui Emmanuel Macron.
- Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a fost cel care a răspuns președintelui Macron. În conferința sa de presă, Antonio Tajani a afirmat că, dacă nu se respectă ”procesul Spitzenkandidat”, asta ar însemna ”o încercare de a limita libertatea democratică”.
(Citiți și: ”Istorie pură pentru România: Pentru prima oară de la agatârși încoace, spațiul dintre Marea Neagră și Tisa devine buricul politic al Europei”)
- La summit-ul de la Sibiu a participat și o delegație britanică, condusă de ministrul pentru Brexit, Stephen Barclay.
El a avut o serie de întâlniri bilaterale, printre care cu candidatul PPE la șefia Comisiei, Manfred Weber, și cu Amélie de Montchalin, ministrul francez pentru Europa.
În loc de Brexit – a apărut disputa Cipru-Turcia
- Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a plecat de la Sibiu imediat după finalul sesiunii plenare. El s-a reîntors în Spania pentru a-l vizita pe fostul lider socialist Alfredo Pérez Rubalcaba, internat în spital după un accident vascular cerebral.
- La summit-ul de la Sibiu nu s-a discutat despre Brexit. Pe agendă a apărut însă disputa Cipru-Turcia, problemă ridicată de președintele republicii, Nicos Anastasiades, dar și de premierul grec Alexis Tsipras. Turcia este somată de UE să oprească forajele după gaze naturale în apele teritoriale cipriote.