În secolul al X-lea, Erik cel Roșu, un viking din Islanda, a fost atât de impresionat de vegetația de pe o altă insulă arctică pe care o găsise, încât a denumit-o “pământul cel verde”. Astăzi, rocile din Groenlanda atrag superputeri ce vor să capitalizeze de pe urma revoluției verde. Cea mai mare insulă din lume are resurse uriașe de metale cunoscute drept “pământuri rare” care sunt folosite pentru crearea magneților compacți și foarte puternici ce ajută la funcționarea turbinelor eoliene, mașinilor electrice, avioanelor de luptă și sistemelor de armament, scrie Reuters, preluată de Digi24.
Metalele sunt abundente la nivel global, însă procesarea lor este dificilă și poluantă, astfel încât SUA, care obișnuia să domine producția, a renunțat la această poziție în favoarea Chinei acum aproape 20 de ani.
(Citiți și: ”Cum doarme UE sub industria strategică a mașinilor electrice: Viitorul tocmai a ajuns între China și Africa”)
Pe măsură ce calotele glaciare și ghețarii Groenlandei se retrag, două companii miniere din Australia – una care vrea să obțină finanțare din SUA și cealaltă deținută parțial de o firmă susținută de statul chinez – se grăbesc să obțină aprobarea necesară pentru a putea săpa în cele mai mari depozite nedezvoltate de pământuri rare.
Costuri uriașe de exploatare și prelucrare – 500 de milioane dezvoltarea unei mine în Groenlanda
Cursa scoate în evidență și poluarea generată de obținerea energiei verzi, precum și dificultatea cu care Occidentul încearcă să se detașeze de China în producția unei resurse vitale. Metalele din pământurile rare au multe întrebuințări, iar anul trecut China producând aproape 90% din ele.
Pe măsură ce tensiunile dintre SUA și China cresc, administrația Biden a declarat luna trecută că va verifica lanțurile importante de aprovizionare ale SUA, inclusive cele de pământuri rare, pentru a se asigura că alte state nu le pot folosi ca arme împotriva Statelor Unite.
Fiecare mină din Groenlanda ar costa aproape 500 de milioane de dolari să fie dezvoltată, potrivit companiilor. Ambele plănuiesc să trimită materialul extras mai departe pentru procesarea finală, o activitate ce este puternic concentrată în China. Singura mină de pământuri rare care funcționează în SUA – Mountain Pass din California – este parțial deținută de o companie a statului chinez care trimite materia extrasă din State pentru a fi procesată în China.
Locațiile respective din Groenlanda sunt la mai puțin de 16 km una de alta în sudul insulei, lângă un sit UNESCO. Dezbaterile privind săparea acestora au declanșat o criză politică în capitala Nuuk, ducând la organizarea de alegeri generale ce-ar urma să aibă loc în aprilie pe insula locuită de 56.000 de oameni.
Deși sunt îngrijorați de poluare, mulți groenlandezi cred că mineritul este cheia pentru dezvoltarea economiei lor fragile. Într-un sondaj din 2013, puțin peste jumătate dintre ei spuneau că vor ca materia primă să devină principala sursă de venit a țării.
Statul ar putea în cele din urmă să susțină oricare dintre cele două proiecte, sau niciunul, însă pentru acei groenlandezi deschiși la posibilitatea mineritului, cele două propuneri se reduc la o alegere între o mină care nu ar produce material radioactiv și alta care ar face asta.
(Citiți și:”China le amintește SUA de chestiunea ”pământurilor rare”, de care depinde tehnologia americană”)
Prima mină, o inițiativă privată a unui geolog australian care a prezentat-o oficialilor americani, nu ar implica material nuclear. A câștigat avizul preliminar de mediu, însă are nevoie de bani și un plan de procesare.
A doua deja a cheltuit mai mult de 100 de milioane de dolari pentru a pregăti mina, a dovedit prin partenerul chinez că tehnologia de procesare funcționează și a câștigat sprijinul inițial al guvernului de coaliție din Groenlanda. Însă planurile sale includ exportarea uraniului iar recent s-a lovit de o opoziție puternică, inclusiv din partea rezidenților din orașul vecin Narsaq.
“Ca indigeni am trăit în armonie cu natura timp de mulți, mulți ani. Folosim aceste pământuri pentru a vâna și a pescui”, a spus Mariane Paviasen, o locuitoare a orașului, ce face parte din opoziția legislativului.
Groenlanda, teritoriu autonom parte din Regatul Danemarcei, are un PIB de aproape 3 miliarde de dolari – similar cu Andorra și Burundi. Oamenii săi trăiesc din pescuit și granturi de la Copenhaga iar guvernul este dornic să atragă investiții străine.
Nu are o estimare a redevențelor ce ar putea fi obținute din primul proiect, însă se așteaptă la aproximativ 1,5 miliarde de coroane daneze (245 de milioane de dolari) anual din partea celui chinezesc – echivalentul a aproape 15% din cheltuielile publice.
Ministrul Resurselor din guvern a spus luna trecută că dacă groenlandezii se decid dintr-o dată că nu mai vor al doilea proiect, “ne vom bate joc de investitori. Credibilitatea întregii țări este la mijloc”.
Groenlanda poate asigura Americii și Europei controlul resurselor strategice – nu ar mai depinde de China
Pământurile rare ale Groenlandei sunt și o șansă pentru America și Europa să recapete controlul resurselor strategice.
Potențialul insulei ca sursă de materiale rare necesare pentru tehnologii ce folosesc energie regenerabilă a câștigat teren în 2010, când China a amenințat că va tăia furnizarea de metale rare către Japonia și că va restricționa cotele alocate clienților internaționali.
Prețurile pentru o parte dintre metale a crescut în ultimele luni, din cauza cererii tot mai mari pentru mașini electrice precum și temerile privind restricționarea vânzărilor de către Beijing.
Poziția Groenlandei lângă flancul estic al SUA o face un loc geopolitic sensibil. Fostul președinte Donald Trump s-a oferit să cumpere insula în 2019. Nu a fost primul președinte american care a făcut asta. În 1946, Harry Truman a oferit Danemarcei 100 de milioane de dolari pentru achiziția ei. Un acord de apărare între Danemarca și SUA, ce datează din 1951, oferă Statelor Unite drepturi militare aproape nelimitate în acea zonă, iar Groenlanda găzduiește cea mai nordică bază militară americană.
Friedbert Pflüger, un cercetător de la think tank-ul Atlantic Council, spune că veniturile generate de o astfel de exploatare ar putea oferi proprietarului o pârghie privind politicile din Groenlanda iar o prezență puternică a Chinei ar putea reprezenta o amenințare strategică.
“Prezența companiilor chineze în Groenlanda ar putea fi folosită ca justificare pentru China să intervină”, spune Pflüger, un fost politician german și fost ministru adjunct al apărării.
Ministrul de externe al Chinei a spus că astfel de comentarii politizează problemele economice și de comerț prin “speculații fără acoperire”, adăugând că “China a susținut dintotdeauna companiile chinezești care desfășoară o cooperare economică conformă cu principiile pieței și regulile internaționale”.
Departamentul de Stat al SUA a precizat: „Încurajăm aliații și pertenerii noștri să analizeze cu grijă orice investiții… care ar putea oferi Chinei accesul la infrastructură critică în moduri care compromit securitatea lor sau permit Chinei să exercite o influență necuvenită și adversă asupra economiilor interne”.
Danemarca, care se ocupă de afaceri externe și apărare pentru Groenlanda, a prevenit implicarea Chinei în proiecte de infrastructură. Surse guvernamentale spun că aceasta a fost din cauza temerilor de securitate. Ministrul de externe danez Jeppe Kofod a declarat, pentru Reuters, că legăturile strânse ale Copenhagăi cu SUA “nu ar trebui văzute ca un obstacol în fața investițiilor comerciale din Groenlanda”.
China este membru al Agenției Internaționale de Energie Atomică, așa că poate importa uraniu din Groenlanda. Însă de când acest material este folosit în arme nucleare, situația este sensibilă. Copenhaga, care are ultimul cuvânt, a refuzat să comenteze.
Minereurile scoase în Groenlanda ar putea fi procesate în China
Oferta lui Trump pentru Groenlanda a însemnat susținerea în fața dominației chineze asupra stocurilor de pământuri rare. Cei implicați spun că a acționat ca urmare a discuțiilor dintre oficiali americani și o companie privată numită Tanbreez Mining Greeland A/S. Tanbreez este deținătorul primului sit din Groenlanda – Kringlerne.
Proprietarul companiei, geologul australian Greg Barnes, a declarat pentru Reuters că s-a întâlnit cu oficiali americani cu săptămâni înainte ca Trump să-și înainteze oferta, iar site-ul companiei îl arată pe Barnes cu aceștia și fostul ambasador al SUA în Danemarca, în cadrul unei vizite la fața locului. Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite a confirmat că oficialii au vizitat situl în 2019.
Barnes spune că deja a investit 38,6 milioane de dolari din proprii bani în proiect. Un bancher din New York, Christopher Messina, încearcă să adune și mai multă finanțare. El spune că Kringlerne este “ un depozit atât de mare încât ceea ce va ieși din el va satisface cererile de producție din SUA în anii ce vin”.
Barnes spune că metalele produse de proiectul său pot fi procesate în afara Chinei, însă nu s-a decis unde anume și a refuzat să spună la ce preț.
El afirmă că redevențele pe care le va genera pentru Groenlanda vor fi aproape aceleași ca cele promise de planul proiectului cu legături din China.
Singura mare uzină de procesare din afara Chinei care se ocupă cu munca complexă de separare a elementelor din pământurile rare este în Malaezia. Altele, inclusiv cea din Mountain Pass, plănuiesc sau chiar au început să-și construiască propriile facilități.
Tanbreez spune că jumătate din metalele rare pe care le va extrage vor fi lantan și ceriu – resurse relativ abundente ce sunt folosite în obiectivele telescoapelor și în cataliști auto pentru reducerea emisiilor. Aproape o cincime ar fi ytriu, căutat pentru producția de lasere și superconductori folosiți în calculatoarele cuantice.
Niciunul dintre cele două proiecte nu va fi nepoluant. Ambele plănuiesc ca extracția de rocă să fie zdrobită la nivel local și separată în concentrați ce vor fi trimiși la procesarea finală.
Deșeurile miniere ale Tanbreez vor fi evacuate într-un lac care, deși nu conține pește, alimentează un râu cu o mare populație de păstrăv auriu arctic. Apele tulburi ar putea afecta păstrăvul, potrivit raportului de mediu al companiei, care arată că plănuiește să deverseze aproape 550 de tone de deșeuri materiale pe zi în lac.
Ambele proiecte groenlandeze, deși conduse din Australia, sunt parte a unei inițiative a Uniunii Europene, Alianța Europeană pentru Materie Primă, menită să potențeze producția de minerale critice și să taie dependența față de metalele rare furnizate de China.
Alianța coordonează investiții și oferă bani pentru mine europene, uzine de procesare și industrii precum cea a magneților.
Anul trecut, UE a demarat investiții de 10 miliarde de euro în metale rare și alte proiecte legate de energia verde, spunând că cererea sa pentru metale rare ar putea crește de 10 ori până în 2050. UE susține că statul chinez furnizează 98% din necesarul său de furnizare.
“Este o perioadă foarte critică. Noi în Europa ne confruntăm cu deficiențe de materie primă pe mai multe niveluri și de asemenea avem nevoie de acțiune”, spune șeful Alianței, Bernd Schäfer.
Cealaltă locație de pe munte, ce nu este departe de Tanbreez, se numește Kvanefjeld. Directorul companiei care o deține, Greenland Minerals, spune că este o oportunitate la nivel mondial, la momentul potrivit.
Kvanefjeld oferă neodim, necesar turbinelor eoliene. Bruxelles-ul spune că nevoia UE pentru metalul respectiv ar putea ajunge la 13.000 de tone pe an până în 2050, de trei ori mai mult decât era folosit în 2015. Neodim este de asemenea folosit în avioanele de luptă.
Greenland Minerals este o firmă listată în care compania chineză Shenghe Resources este cel mai mare acționar, cu puțin sub 10%. Shenghe, care are o deținere similară în Mountain Pass, a refuzat să comenteze pentru materialul Reuters.
Compania, care achiziționat concesiunea sa de la Barnes, susține că mina planificată va trimite în China, cel puțin pentru început, minerale pentru procesarea finală. Spune că plănuiește să găseasă un sit în Europa, însă nu a precizat când va face acest lucru.
Însă Greenland Minerals se confruntă cu o opoziție puternică. Este cu un pas în urma Tanbreez în procesul de obținere a avizelor de mediu – iar minereurile pe care vrea să le extragă includ cantități semnificative de material radioactiv.
Factorul politic
Când firma a intrat în dezbateri publice, au izbucnit și proteste. La o ședință din Narsaq de pe 10 februarie, localnicii aflați atât înăuntru, cât și în afara sălii au lovit geamurile și au cântat zgomotos pentru a întrerupe prezentările.
Pe măsură ce opoziția creștea, un mic partid în favoarea mineritului, Demokraatit, a declanșat alegeri generale prin ieșirea din coaliția de givernare a Groenlandei la începutul lunii februarie.
Sondajele sugerează că principalul partid de opoziție, Inuit Ataqatigiit, care are toleranță zero față de uraniu, va deveni cel mai mare din parlament, așa că va fi și primul care va încerca să formeze o nouă coaliție.
Însă partidul nu se opune Tanbreez, care este văzut drept o amenințare ecologică mai mică.
Kvanefjeld ar deversa mai multe deșeuri decât Tanbreez – aproape 8.500 de tone pe zi – într-un lac de pe vârful muntelui, potrivit planului Greenland Minerals.
Compania mai spune că orice creștere a radiației de fundal va fi minimă și că plănuiește să construiască un baraj din beton de 45 de metri pentru a controla deșeurile radioactive și pentru a stropi apă pe pământ astfel încât să mențină praful pe loc.
Locuitorii însă sunt îngrijorați că apa contaminată se va scurge în râurile din apropiere sau că barajul se va dezintegra. Ei au făcut referire și la un baraj de minerit din Brazilia care acum doi ani a ucis 270 de persoane.
Pe măsură ce criza se adâncește, acțiunile Greenland Minerals au scăzut cu mai multe de 50%. Dacă proiectul minei merge mai departe, spune Paviasen, mulți oameni se vor muta.
