miercuri

24 aprilie, 2024

11 martie, 2021

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că ”PNRR nu este lista lui Moș Crăciun de investiții, este și o listă de reforme asumate urmate și de bani”.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat joi că alocările financiare pentru PNRR au fost finalizate miercuri seara în negocieri interministeriale și vor fi făcute publice săptămâna viitoare, când va fi o primă citire a HG-ului în Guvern.


Ministrul Ghinea a anunțat că după data de 1 mai se va deschide oficial procedura de negociere a componentelor PNRR cu Comisia Europeană, avertizând că în fașa executuvului european ”vor prevala acele domenii care prevăd și reforme la investiții”.

”În PNRR am inclus reforme importante. Pentru prima oară de când am intrat în UE, reformele pe care Comisia le cere în recomandările anuale de țară au atașate și niște sume: reforma sistemului de pensii, reforma funcției publice, reforma managementului la companii de stat, reforma asistenței sociale”, a afirmat Cristian Ghinea.

Ministrul a detaliat elemente de reformă ale funcției publice: ”Ne referim la crearea unui concurs național pentru funcționari, un examen de intrare în categoria de funcționari publici, așa cum este de exemplu la CE, sistemul EPSO, în loc să avem concursuri pe fiecare post care știți foarte bine că este un sistem defectuos. Vrem să avem o intrare pe merit în acest sistem, pe un examen la nivel regional, și un management de companii private de resurse umane. Intri în acest corp al funcționarilor publici pe criteriu meritocratic și apoi ești distribuit pe funcțiile publice printr-o nouă procedură de concurs. Dacă reușim să facem asta, este o adevărată revoluție, reformă; este o reformă prinsă în acest prim draft și bugetată”.

(Citiți și:””T Zero” – avem doar 3 ani la dispoziție să ne înscriem ca jucători în economia viitorului post-Covid / Cover, sumar, titluri – au apărut CRONICILE 91”)

Partea de management a companiilor de stat este o reformă pe care o vom include, a mai anunțat ministrul Ghinea, cu precizarea: ”Pe lângă aceste reforme mari, pe fiecare domeniu de investiție sunt diverse schimbări”.


Cristian Ghinea a făcut aceste declarații în cadrul conferinței „Strategia economiei românești în deceniul care va schimba lumea: Planul de reziliență”, organizată joi de CursDeGuvernare.ro.

Conferința a fost transmisă live și poate fi urmărită video – cu un rezumat al declarațiilor speakerilor – AICI-LINK

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: