20 aprilie, 2022

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a anunțat miercuri că toate participările la târgurile internaționale de turism sunt suspendate temporar, reprezentarea României cu stand de țară urmând să fie ”regândită și asumată de Consiliul de Brand Turistic Național (CBTN) și de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT)”.

Cu 3 zile înainte, același minister încerca să explice că prezentarea României la Târgul de Turism de la New York – standul a fost construit cu o pânză neagră pe care erau prinse, din loc în loc, câteva fotografii în format A4 cu atracții turistice – a fost în regulă, după un model ales de ”90%” dintre participanții la eveniment.

Consulatul General al României la New York a publicat săptămâna trecută fotografia cu standul României de la un târg de turism de la New York, imaginea generând rapid un val de critici la adresa modului în care este promovată imaginea României.


Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a plătit pentru acest tip de amenajare 7.990 de dolari.

Reacția inițială a ministerului Turismului

Pe data de 17 aprilie, în fața criticilor din interiorul țării dar și ale ambasadorului României în SUA, ministerul condus de Constantin-Daniel Cadariu a emis următorul comunicat:

”Referitor la informațiile apărute în spațiul public privitoare la participarea României la Târgul de Turism Travel and Adventure Show New York, desfășurat în perioada 18-20 martie, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului face următoarele precizări:

Participarea la târgul de turism de la New York, cu pachet de bază, a fost inclusă în lista manifestărilor expoziționale internaționale pentru anul curent. Documentul a fost întocmit și agreat în cadrul consultărilor desfășurate la sediul instituției cu reprezentanții asociațiilor, federațiilor și patronatelor de profil, iar ulterior aprobat prin ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 80/27.01.2022. Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show țării noastre și tuturor celorlalți expozanți care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereții despărțitori și pe mese, și afișaj de țară, fiind specifică manifestării expoziționale din New York de mai bine de 20 de ani. Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită și la edițiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator.


Totodată, precizăm că pentru anul curent, s-a agreat cu reprezentanții din industrie ca toate participările la târgurile internaționale să fie cu standuri existente în oferta organizatorului.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului își dorește o participare cât mai mare a expozanților români la târgurile internaționale de turism, scopul standului național fiind acela de a asigura promovarea destinațiilor locale în rândul publicurilor de interes. Menționăm că Statele Unite ale Americii, în anul de referință 2019, au ocupat cea de-a patra poziție în topul țărilor emițătoare de turiști pe piața din România. În cadrul manifestării expoziționale de la New York, alături de cele două persoane delegate din cadrul instituției, a fost prezent un singur reprezentant al Asociației Incoming România, în condițiile în care alți patru, deși și-au manifestat intenția, nu au mai dorit să participe, ca urmare a situației generate de conflictul din Ucraina.

Prezența țării noastre la târgul de turism din New York a reprezentat cel mai important semnal pentru potențialii turiști americani că România este o destinație turistică sigură și ospitalieră, cu precădere în actualul context geopolitic, dar și după doi ani de luptă împotriva virusului SARS-CoV-2. La stand au fost oferite informații relevante pentru a atrage vizitatori spre România, aceștia arătând respect pentru solidaritatea oferită refugiaților ucraineni și totodată, fiind curioși de atracțiile locale, cu scopul de a-și organiza vacanțele viitoare.

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului este mereu deschis la dialog, motiv pentru care în luna februarie, prin ordin de ministru, a înființat Consiliul de Brand Turistic Național, din care fac parte reprezentanți din cadrul instituției, precum și specialiști din mediul privat. Scopul acestei noi structuri este acela de a stabili liniile directoare pentru promovarea destinației România, inclusiv în ceea ce privește viitoarele participări la târgurile internaționale de profil.”

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: