vineri

19 aprilie, 2024

20 aprilie, 2022

Brand-ul de țară și sigla realizate în mandatul fostului ministru al Turismului Elena Udrea sunt valabile, însă nu sunt folosite și ar fi “o nebunie” să se ia de la zero realizarea altuia, a declarat vineri, la Brașov, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

“Dacă, de-a lungul timpului, ministerul – că a fost de sine stătător, că a fost agenție, că a fost amestecat cu alte ministere – și-ar fi făcut treaba, am fi avut deja un brand de țară, o promovare unitară a destinației România, din care să decurgă promovarea destinațiilor regionale, locale. (…) Cu referire strict la acel brand și acea siglă – frunza și Grădina Carpaților – eu sunt pe conceptul că nu trebuie, când vii undeva – în cazul acesta să conduci un domeniu ca turismul – să tai totul și să o iei de la zero. Ar fi o nebunie curată să nu iei ceva la ce s-a muncit, s-au consumat bani, au fost implicați specialiști. Din păcate, conotația negativă a unui ministru care a fost implicat a omorât acel ceva. Din ce știu, brandul și sigla sunt valabile, însă nu sunt folosite”, a afirmat Cadariu într-o întâlnire consultativă cu reprezentanții autorităților locale și ai mediului de afaceri din Brașov.

Într-o intervenție la televiziunea publică marți seara, ministrul Turismului a precizat că a decis constituirea unui Consiliu de Brand Turistic Naţional care să dea soluţii în sensul refolosirii brandului.


Constantin Daniel Cadariu a precizat că a emis un ordin de ministru prin care toate cele 18.300 de unități turistice clasificate de Minister să afișeze brandul de țară, iar în prezent este în pregătire un al doilea ordin, care stabilește unde va fi acest logo amplasat și ce dimensiuni trebuie să aibă.

Ministrul a adăugat că speră ca România să atragă anul acesta 1,5 milioane de turiști străini.

În ce privește promovarea externă a României, Cadariu a precizat că ministerul pe care îl conduce pregătește două acte normative, care vizează participarea atât la târgurile internaționale care sunt pe lista sa, cât și programul pentru celelalte astfel de evenimente.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: