vineri

26 aprilie, 2024

13 martie, 2023

Patru persoane au fost transportate la spital, luni dimineaţă, după ce două trenuri s-au ciocnit într-o zonă dintre Roşiorii de Vede si Măldăeni. Ministerul Transporturilor a confirmat abia după opt ore că cele două trenuri s-au ciocnit.

Potrivit ISU Teleorman, în total, 12 persoane au primit îngrijiri medicale, patru fiind transportate la spital. Ceilalţi pasageri din tren au fost preluaţi de trenul IR 79, Budapesta – Bucureşti Nord.

”Dintre cele 4 victime, un bărbat de circa 46 de ani şi o femeie de aproximativ 30 de ani au fost transportate la UPU Alexandria, cu traumatisme la nivelul membrelor şi capului, conştiente şi cooperante, iar alte două persoane, un bărbat de circa 59 de ani şi o femeie de aproximativ 61 de ani au fost transportate la Spitalul Municipal din Roşiorii de Vede, cu traumatisme la nivelul membrelor”, a transmis ISU Teleorman.


Unul dintre trenuri, aparținând CFR Călători, era plin cu pasageri (260 de persoane), iar celălalt era un tren de marfă ce transporta autovehicule Ford. Toate autoturismele erau asigurate. a transmis compania.

Accidentul s-a produs din cauza mecanicului trenului de călători, care urma să intre în staţia Roşiori Nord la altă linie, a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare, conform unui comunicat al CFR SA.

Directorul CFR Călători, despre motivul accidentului: mecanicul trenului de călători nu a oprit la semafor, ci a redus viteza, în speranța că se face verde

Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, a declarat luni, la emisiunea ”România în Direct” de la Europa FM, că incidentul feroviar de luni dimineață s-a petrecut din vina mecanicului, care nu a oprit la semnalul roșu.

„Vin de la Roșiori, de la locul faptei și am văzut cu ochii mei ce s-a întâmplat. A fost un tren de călători în spatele unui tren de marfă și aici este prima eroare, un tren de călători nu merge niciodată în spatele unui tren de marfă, dar asta este o altă problemă, și un mecanic care spune că a văzut semnalul roșu și a mers puțin mai încet sperând să i se facă verde în continuare. Nu mă întrebați detaliile, le va da dânsul, este o echipă de anchetă a autorității de investigare”, a spus Traian Preoteasa.

„Fără nicio discuție, a fost o tamponare violentă”


”Un tren de călători, 1822, care circula pe distanţa Arad-Bucureşti Nord, a ajuns din urmă un tren de marfă al operatorului DP Cargo, care era încărcat cu autoturisme Ford, în urma acestei ajungeri din urmă şi tamponări violente fiind deraiate ultimele trei vagoane din trenul de marfă. Ceea ce putem să vă spunem este că a existat un semnal care indica roşu – oprire – şi a fost depăşit, ajungându-se un alt tren din urmă”, a declarat, luni, la Digi 24, Laurenţiu Dumitru, director al Agenţiei de investigare feroviare române (AGIFER) , referindu-se la accidentul din judeţul Teleorman.

”Fără nicio discuţie, a fost o ajungere din urmă şi o tamponare violentă”, a completat Laurențiu Dumitru, referindu-se la informațiile contradictorii transmise în primele ore de după accident.. 

Agifer cercetează incidentul şi urmează a stabili cauzele şi mecanismul de producere.

Ciocnirea, în descrierea CFR Călători:

”În cursul acestei dimineţi, din cauza deraierii la intrare în staţia Roşiori Nord a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, ciculaţia trenurilor se desfăşoară cu dificultate. Din primele informaţii, trei pasageri din trenul IR 1822, Arad – Bucureşti Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgenţă a trenului s-au lovit, aceştia fiind  preluaţi de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri”, a anunţat CFR Călători.

Știrea inițială a IGSU:

 ”În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunţa un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în judeţul Teleorman, între Roşiorii de Vede si Măldăeni.  Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la faţa locului. Odată ajunse, forţele de intervenţie au constatat că accidentul feroviar nu se confirma. Trenul circula pe ruta Arad- Bucureşti Nord şi s-a oprit brusc”, anunţă IGSU.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: