joi

25 aprilie, 2024

29 martie, 2021

Întreruperea ilegală a circulației metroului, în ziua de 26 martie, a provocat pagube de aproximativ 2,827 milioane de lei, sumă pe care Metrorex anunță că le-o va imputa celor responsabili de acțiunea de vineri.

Din ce se compun pierderile estimate:

  • După media ultimelor trei zile de vineri, pierderile din vânzări sunt estimate la 450.028 lei.
  • Pentru angajații care au venit la lucru normal, dar nu au putut munci, Metrorex a plătit venituri brute de 339.761 de lei. Și acestea sunt pagube provocate companiei, precizează Metrorex într-un comunicat.
  • Și pentru că metroul nu a circulat, compensația pentru serviciu public prestat nu va fi încasată. Valoarea aferentă unui număr mediu de 25.000 km se ridică la 2.036.853 lei.

Peste 250.000 de călători au rămas fără transport, vineri, când sindicaliştii din Metrorex au ocupat șinele și au blocat astfel circulație, până la ora 22.00.

Premierul Cîțu a declarat și el că vor fi luate măsuri pentru recuperarea prejudiciilor de la cei care se fac vinovați în urma protestului de vineri de la metrou, inclusiv constituirea Metrorex ca parte civilă în eventualele procese de recuperare a daunelor.

(Citiți și: „Ministrul Drulă cere MAI să restabilească circulația metroului. Mesaj pentru liderul sindical: Rădoi, s-a terminat!”)


Un grup de aproximativ 200 de persoane, sindicaliști de la metrou și comercianți care dețin spații comerciale la metru au blocat liniile și circulația trenurilor din subteran, în noaptea de joi spre vineri. Protestului li s-au alăturat și alți angajați ai metroului, numărul protestatarilor urcând vineri la prânz la aproximativ 600 de persoane.

USLM, sindicatul condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi, a anunțat că este un protest spontan al angajaților. Greva nu a fost însă notificată și nu au fost parcurse etapele procedurale în cazul unui conflict de muncă legal, și nici nu a fost păstrată funcționarea unei treimi din capacitate, așa cum impune legea referitor la companiile de importanță națională.

(Citiți și: “UPDATE / Circulația metroului, blocată de sindicaliștii mobilizați de Ion Rădoi – la o zi de la suspendarea afacerilor cu magazine ale Sindicatului”)

Firma sindicaliștilor de la Metrou, Sindomet Servcom, a fost somată joi de Metrorex să dezafecteze spațiile comerciale în regim de urgență, până la data de 2 aprilie. Contractul din Metrorex și firma deținută de Unitatea Sindicatul Liber de la Metrou (USLM), condus de la înființare de Ion Rădoi, fost parlamentar PSD, a expirat în 2018.

Spaţiile comerciale ce activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă, precizează un comunicat al companiei Metrorex:


În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021.

Continuarea activităţii spaţiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora.

(Citiți și: „Ministerul Transporturilor atacă afacerile sindicalistului-șef al Metrorex și cere dezafectarea urgentă a spațiilor comerciale de la metrou”)

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: