cursdeguvernare

sâmbătă

12 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Maia Sandu, la București: Ajutați-ne să rămânem pe drumul spre UE

29 iulie, 2022

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat vineri, la Bucureşti, că Republica Moldova vrea să cumpere gaze din România şi că ”este nevoie ca acest lucru să fie posibil cât de curând”.

Șeful statului moldovean a lansat și un apel către București: ”Ajutați-ne să rămânem pe drumul spre Uniunea Europeană”.

Maia Sandu: ”Avem nevoie de gaze din România, cât de curând posibil”

”Suntem o ţară mică, vulnerabilizată de război, iar cetăţenii noştri plătesc cel mai mare preţ, raportat la venit, pentru energie, din toată Europa. Pentru gaz, plătim deja un preţ dublu faţă de cel pe care îl plătesc consumatorii din România. Republica Moldova, la fel ca toată Uniunea Europeană, depune eforturi pentru a reduce consumul de energie, inclusive la gaze naturale, şi caută soluţii de substituire pentru această iarnă a gazelor cu păcura, lemne sau cărbune”, a spus Maia Sandu.


Soluția evidentă descrisă de președintele Republicii Moldova:

”Vrem să cumpărăm gaze din România şi este nevoie ca acest lucru să fie posibil cât de curând. Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noştri nu vor îngheţa la iarnă şi pentru a ne ţine stabilitatea socială în ţară”. 

”Vă mulţumim pentru faptul că ne-aţi sprijin în demersul nostrul european. Suntem foarte recunoscători pentru rolul României la toate etapele de pregătire a deciziei din 23 iunie şi pentru vocea României care a răsunat puternică, la Bruxelles, în susţinerea acordării Moldovei a statutului de ţară candidată pentru aderarea la UE”, a mai afirmat Maia Sandu.

Klaus Iohannis: ”Nu vom abandona Republica Moldova”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri omologului din Republica Moldova: ”Nu vom abandona Republica Moldova”. În declarația comună susținută alături de Maia Sandu, președintele Iohnnis a asigurat:


”Doamnă preşedinte, vă asigur că România va continua să se implice în acordarea şi mobilizarea de asistenţă concretă în beneficiul Republicii Moldova. Urmărim ca Republica Moldova să poată depăşi cât mai rapid crizele multiple cu care se confruntă şi să transpună în practică în mod eficient reformele ambiţioase asumate de autorităţile de la Chişinău.”

După discuțiile de vineri, Klaus Iohannis a anunțat ”paşi decisivi” în ceea ce priveşte interconectarea reţelelor de energie electrică din cele două ţări.

„În cadrul consultărilor noastre am abordat şi subiectul securităţii energetice a Republicii Moldova. După cum cunoaşteţi, Republica Moldova este deosebit de vulnerabilă în acest domeniu, iar populaţia resimte deja şocurile creşterilor masive ale preţurilor la gaze naturale şi energie electrică. Am trecut în revistă evoluţiile pe acest subiect şi opţiunile de sprijin în plan bilateral.

În context, am discutat despre rolul foarte important şi potenţialul gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău ca element esenţial în arhitectura de securitate energetică a Republicii Moldova. În acest cadru, pe lângă conectarea Republicii Moldova la reţeaua europeană de energie electrică, în martie, interconectarea reţelelor de energie electrică din România şi Republica Moldova are o relevanţă strategică evidentă şi am convenit să facem paşi decisivi în această direcţie”, a spus şeful statului român.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: