Efortul de 8 ani al lui Vladimir Putin de a-și securiza economia și finanțele în fața sancțiunilor occidentale în cazul unei agresiuni a Rusiei față de Ucraina s-a dovedit zadarnice:
Între numeroasele sancțiuni lansată de Occident sâmbătă, 26 februarie, seara, există una al cărei impact a fost inițial subestimat de observatori, și care e mai mare chiar decât cel al eliminării parțiale din SWIFT:
e vorba de blocarea activelor Băncii Centrale a Rusiei: prin această manevră, toate mecanismele gândite de Vladimir Putin și experții săi de a supraviețui economic pe timpul sancțiunilor au fost anulate: înseamnă dezarmarea Băncii Centrale și punerea în imposibilitate de-a folosi rezerva valutară.
Măsurile au fost gândite de SUA, și susținute, mai apoi, de europeni.
Mai jos – explicația modului în care se completează mecanismele de sufocare a economiei rusești sub sancțiunile occidentale.
Amănunt relevant:
toți experții consultați de CursDeguvernare pentru explicația acestui mecanism au solicitat anonimatul: efectele acestuia sunt atât de complicate, încât afectează majoritatea entităților financiare reprezentate de acești experți.
***
Sancțiunile coordonate ale Occidentului împotriva Rusiei ar putea paraliza sistemul său bancar și riscă să arunce întreaga economie într-o criză de proporții, sunt de părere experții.
Efectele sancțiunilor s-au văzut chiar de luni când rubla s-a prăbușit cu peste 30% față de dolar, iar capacitatea de intervenție a băncii centrale a fost grav afectată de sancțiuni – i s-a tăiat accesul la mare parte din rezervele valutare de peste 600 de miliarde de dolari. Singurul răspuns a fost dublarea dobânzii-cheie de politică monetară la 20%.
”Condițiile externe pentru economia rusă s-au schimbat drastic”, au transmis oficialii băncii centrale.
(Citiți și: ”Cum s-a pregătit Putin, timp de 8 ani, pentru impactul sancţiunilor impuse de Occident”)
Sancțiunile sunt de o amploare nemaiîntâlnită și izolează economia Rusiei de restul lumii, însă o ”portiță” importantă a fost lăsată deschisă – energia este exceptată, cel mai probabil la solicitarea europenilor, care depind de importurile de gaze din Rusia.
Impactul efectiv al sancțiunilor: mecanismul de complementaritate a acestora
- Blocarea activelor Băncii Centrale a Rusiei
Vladimir Putin a sacrificat creșterea economică a Rusiei din ultimii ani pentru a-și întări economia așa încât să poată facă față unor potențiale șocuri externă – șocuri însemnând inclusiv sancțiuni financiare impuse de occident.
Piesa de rezistență a eforturilor sale o reprezintă rezerva valutară record acumulată de Rusia, estimată la echivalentul a 640 de miliarde de dolari.
O parte din aceasta este în dolari, o parte în euro, o parte în renminbi și o parte în aur. Blocarea activelor în euro și dolari înseamnă o dezarmare de facto a băncii centrale a Rusiei care nu mai are acces la o bună parte din rezervele valutare.
- Blocarea accesului băncilor ruse de stat la tranzacții în valută – decuplarea de la sistemul bancar american, unde sunt procesate toate tranzacțiile în dolari, prin așa-numitele conturi corespondent.
VTB, a doua cea mai mare bancă a Rusiei, cu active de 250 de miliarde de dolari, dintre care 46 de miliarde de dolari în valută, a fost cea mai afectată, această fiind complet decuplată de la sistemul financiar internațional, prin blocarea activelor.
Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, deținută tot de stat(cu active de 450 de miliarde de dolari, inclusiv 94 de miliarde de dolari în valută), va fi, de asemenea, blocată de la tranzacțiile în dolari în 30 de zile (cu excepția energiei), dar fără o înghețare a activelor străine (Contul corespondent), reiese dintr-o analiză a băncii olandeze ING.
- Excluderea unor bănci din sistemul SWIFT
Această măsură afectează economia reală deoarece companiile nu-și vor mai putea plăti facturile în valută.
SWIFT este o tehnologie de mesagerie cu sediul în Belgia, care permite băncilor să comunice între ele în moduri sigure, permițând transmiterea electronică sigură a fondurilor. SWIFT nu este o bancă și nici nu sistem de plăți.
În schimb, este o modalitate de a garanta că banii ajung acolo unde ar trebui să ajungă. Țările eliminate de SWIFT sunt aruncate în era de dinaintea calculatoarelor, fiind forțate să se bazeze pe modalități primitive de tranzacționare.
Blocarea sistemului financiar și, automat, a economiei
Rezerva Federală și Banca Centrală Europeană (BCE) au acționat puternic, repede și coordonat, dezlănțuind cele mai puternice arme financiare din arsenal asupra băncii centrale a Rusiei: blocarea activelor și implicit a accesului Rusiei la mare parte din rezervele valutare impresionante acumulate de Vladimir Putin de la anexarea Crimeei, estimate la peste 600 de miliarde de dolari.
(Citiți și: ””Europa în cleștele dintre Rusia și China”: Au apărut CRONICILE Nr. 87. Titlurile și autorii”)
”Sancțiunile băncilor centrale sunt o armă atât de devastatoare încât singura întrebare este dacă ar putea produce daune mai mari decât și-au dorit guvernele occidentale. Acestea ar putea falimenta întregul sistem bancar rus”, scriu publicația The Atlantic.
Nu este clar însă în ce măsură sancțiunile prevăd blocarea absolută a activelor băncii centrale.
”Se pare că toate rezervele în valută sunt blocate. Se pare că Bundesbank (banca centrală a Germaniei, n.r.) deține o pondere semnificativă, însă Drepturile Speciale de Tragere și aurul par să fie încă la dispoziția Rusiei. Punctul cheie este renminbi, deoarece defalcarea rezervelor este publicată cu întârziere, iar rezervele ar fi putut fi <<yuanizate>> de la jumătatea anului 2021”, avertizează economiștii ING.
Primele efecte – Deprecierea rublei, dublarea dobânzilor, explozia cererii de valută
Deprecierea cu 30% a rublei în primele ore ale zilei denotă o cerere mare de valută.
”Un punct cheie în această privință este faptul că, în timp ce băncile rusești au lichiditate suficientă în ruble, activele lor lichide în valută, sub formă de dețineri de numerar, sunt reduse de pasivele lor pe termen scurt în valută”, susțin experții capital Economics.
Ei estimează că majoritatea covârșitoare a acestor datorii sunt sub formă de depozite în valută străină ale persoanelor fizice și ale companiilor (280 de miliarde de dolari la 1 februarie, din care o treime aparțin gospodăriilor) și că băncile au numerar în valută de doar 46 de miliarde de dolari.
Acest deficit ar fi trebuit compensat de banca centrală a Rusiei, însă capacitatea ei de acțiune a fost grav afectată de blocarea activelor de către SUA și Europa. Cu scopul de a strânge valută, Rusia a cerut companiilor ruse să vândă 80% din rezervele valutare.
”Înăsprirea sancțiunilor occidentale în weekend a lăsat băncile rusești în pragul crizei. Acestea se confruntă atât cu retrageri mari de depozite, cât și cu perspectiva unei creșteri a împrumuturilor neperformante, care este probabil să determine înăsprirea condițiilor de creditare și să agraveze impactul economic al sancțiunilor”, notează specialiștii capital Economics.
Agenția S&P a redus la „junk” ratingul de credit al Rusiei, impactul sancțiunilor asupra sistemului său bancar și financiar fiind principalul motiv.
Pregătirile lui Putin, distruse de sancțiunile occidentale
De la anexarea Crimeei în 2014, președintele rus Vladimir Putin a sacrificat creșterea economică pentru a putea reduce datoria externă: și-a constituit rezerve în valută și aur – care au atins un nivel record în acest an, de 640 de miliarde de dolari.
Mai mult, datoria publică a Rusiei este una dintre cele mai mici de la nivel mondial, de sub 20% din PIB. Datoria externă (publică și privată) este de doar 64 de miliarde de dolari, de zece ori mai mică decât rezerva valutară, potrivit Institutului de Finanțe Internaționale.
Excedentele bugetare din ultimii ani au fost virate într-un fond ”de zile negre”, a căror active lichide echivalează cu 7% din PIB. În 2021, excedentul de cont curent al Rusiei a atins un nivel record de 120,3 miliarde de dolari, echivalentul a alte 7% din PIB.
În ciuda poziției economice foarte puternice, economia Rusiei se prăbușește sub presiune sancțiunilor de amploare impuse de Occident.
***
(Citiți și: ”Video / 7 lucruri despre CRONICI spuse de 7 cititori de top în 3 minute”)
***
Un răspuns
Rusia lui Putin a cazut in capcana sapata altora. Acum mare pericol pentru ea nu mai este Ucraina , ci cetatenii rusi , iar marele pericol pentru Putin devin (in)amicii din propria ograda. Se aplica deja principiul dominoului cu un final foarte previzibil.