4 iulie, 2023

La multe licee bune din ţară, unde s-a intrat cu medii de peste 9,70 obținute la Evaluarea Națională, există elevi care nu au promovat Bacalaureatul, ceea ce ar trebui să redeschidă discuția despre relevanța notelor și a evaluărilor, consideră Gabi Bartic, CEO-ul platformei de testare Brio.

“Ce mi s-a părut revoltător este că avem foarte multe licee bune în ţară la care avem copii care nu au luat bacalaureat. Discutăm despre licee la care la Evaluarea Naţională copii au intrat cu peste 9.70 şi care nu au reuşit să ia Bacalaureatul. Şi atunci acolo deja aş întreba care e relevanţa notelor pe care copilul respectiv le-a luat la Evaluarea Naţională şi cum s-a întâmplat pe parcursul liceului de nu au reuşit să ia Bacalaureatul, care a fost un examen mediu, nu greu?”, a declarat Gabi Bartic, marţi, la Prima News. 

(Citește și: „Anomalie brutală în Educație: Procentul elevilor de top urcă la 60% din totalul celor înscriși la școală. Problema drastică de la evaluarea școlară„)

Ea a precizat că examenul de Bacalaureat trebuie să fie despre competenţele elevului. 

“Aş deschide această discuţie despre relevanţa notelor pe care le dăm noi în examinările naţionale şi despre ce vorbesc aceste note pe care le dăm în sistem şi pe care le apărăm cu preţul vieţii pentru că sunt foarte mulţi părinţi care sunt dispuşi să lupte la baionetă pentru zecele copilului lor”, a mai afirmat Gabi Bartic.

Rezultatele Bacalureatului, înainte de contestații

Mai puțin de jumătate din absolvenții de clasa a XII-a și a XIII-a de la liceele din rural prezenți la Bacalaureatul 2023 nu au reușit să obțină media de cel puțin 6.00 necesară promovării examenului, conform datelor înregistrate la finalul acestei sesiuni, înainte de soluționarea contestațiilor. Promovabilitatea din liceele situate în urban a fost 73,89%, adică cu aproape 30 de puncte procentuale peste cea din unitățile aflate în rural (de numai 46,70%).

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Singura soluție pe termen lung la problemele care au distrus Educația”)

„Rata de succes se menține la peste 70% pe ansamblul tuturor promoțiilor, această situație înregistrându-se pentru al doilea an la rând în ultimii 11 ani (înainte de soluționarea contestațiilor)”, a transmis Ministerul Educației, luni, după afișarea rezultatelor de la Bacalaureatul 2023, sesiunea iunie. Aceasta înseamnă că în continuare, peste un sfert din canidații prezenți, totalul la care se raportează Ministerul Educației, nu reușesc să finalizeze 12 clase cu o diplomă.

72,8% este rată cumulată de promovare, înainte de contestații, a absolvenților din promoția actuală plus cei din promoțiile anterioare (14.099 din cei prezenți au făcut parte din această categorie).

Rata de succes a sistemului de educație ar trebui să fie însă cea care arată ponderea absolvenților care încheie studiile cu o diplomă din cohorta care a intrat în urmă cu 12 ani în clasa I-a.

Aproximativ 27,15% din cei prezenți au avut medii sub 6.00, fiind declarați respinși.

Menționăm că întreaga discuție despre rezultatele examenului nu include variabila dificultății probelor.

Statistica pe cohortă:

  • 206.055 copii s-au înscris în clasa I-a, în anul școlar 2011/ 2012
  • 174.473 au absolvit gimnaziul (restul au plecat în străinătate, au abandonat școala etc; autoritățile nu dețin date exacte privind aceste situații)
  • 147.000 de elevi erau înscriși la începutul anului școlar curent în clasele a XII-a/zi și a XIII-a seral/frecvență redusă (diferența între numărul copiilor din cohortă care au terminat gimnaziul și cei înscriși în clasa a XII-a provine din abandon, plecări în străinătate, dar și elevi înscriși la școli profesionale)
  • din cei peste 147.000 de liceeni în an final (adică promoția actuală), s-au înscris la bacalaureat doar 113.888
  • dintre elevii din promoția actuală înscriși s-au prezentat la examen 111.253
  • 87.226 (78,4%) din cei 111.253 elevi prezenți au obținut medii peste 6.00, înainte de contestații

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Nu e chiar imposibil că un elev de la un astfel de liceu să pice la examenul de Bacalaureat. Poate elevul respectiv s-a transferat la acel liceu după admiterea în clasa a IX-a. Poate elevul respectiv nu a mai avut chef să învețe. Poate trecea printr-o perioadă de criză personală sau familială.

  2. Din păcate, situația este mult mai gravă decât se arată în articol si nu are decât tangențial legătură cu evaluarea in sistemul actual de educație!!! Ceea ce ne arata statisticile, pe lângă problemele cauzate de alegerile greșite pe care le fac unii elevi, este faptul că existâ foarte mulți copii buni, inteligenți, care reușesc, prin propriile forțe, sa obțină note mari la Evaluarea Națională doar ca sa se lovească în liceu de lipsa de implicare a profesorilor, de mentalități învechite, de o atitudine care nu este deloc menită să motiveze menținerea unui grad inalt de performanță academică. Atâta vreme cât liceele cu renume își mențin faima doar cu rezultatele unor elevi care lucrează in particular cu alti profesori și nu pregătind intern elevii, menținandu-le si crescând-le motivația intrinsecă, nu avem de ce vorbi despre evaluare ci ar fi mai indicat să punem pe tapet, clar, problema modului în care se face școală în România.

  3. Din păcate, situația este mult mai gravă decât se arată în articol si nu are decât tangențial legătură cu evaluarea in sistemul actual de educație!!! Ceea ce ne arata statisticile, pe lângă problemele cauzate de alegerile greșite pe care le fac unii elevi, este faptul că existâ foarte mulți copii buni, inteligenți, care reușesc, prin propriile forțe, sa obțină note mari la Evaluarea Națională doar ca sa se lovească în liceu de lipsa de implicare a profesorilor, de mentalități învechite, de o atitudine care nu este deloc menită să motiveze menținerea unui grad inalt de performanță academică. Atâta vreme cât liceele cu renume își mențin faima doar cu rezultatele unor elevi care lucrează in particular cu alti profesori și nu pregătind intern elevii, menținandu-le si crescând-le motivația intrinsecă, nu avem de ce vorbi despre evaluare ci ar fi mai indicat să punem pe tapet, clar, problema modului în care se face școală în România.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: