Cristian Grosu / Singura soluție pe termen lung la problemele care au distrus Educația

Nu există strategie sau lege pentru Educație (cum e cea care tocmai a trecut prin Parlament) care să funcționeze în acest moment:

moment al primei greve generale din învățământ după 18 ani, în care profesorii cer bani.

Profesorii NU au dreptate decât într-un singur punct: statul român trebuie să le crească salariile până la nivelul inflației raportat la anul trecut. Analizele noastre arată că veniturile profesorilor au crescut, oficial, cu numai 6% – adică o treime din inflație – în timp ce industrii sau sectoare întregi au beneficiat de creșteri de peste 12-15%. Profesorii ar trebui, așadar, să primească un spor la salariu măcar la nivelul mediu de mărire pe economie.

Dar cu asta s-a terminat dreptatea profesorilor și începe marea problemă a Educației românești: Școala, așa cum arată ea după 30 de ani de contraselecție.

Există o soluție, funcțională numai pe termen lung, care are legătură cu banii și salarizarea, dar această soluție poate fi formulată numai după o analiză: asta pentru că dacă mâine ai tripla salariile profesorilor, Școala la fel de jos ar fi – ba poate ar mai găsi loc de-un deget să mai coboare.

Pentru a analiza corect toxicitatea enormă care a distrus Școala românescă (pentru că activitatea didactică, dacă e făcută corect, e o meserie foarte grea) să trecem rapid în revistă 4 direcții, să formulăm problema și să privim la cifre. Să tacă puțin profesorii și să vorbească puțin și cifrele, că doar în cifre se plătesc banii:

Cele 4 probleme care așteaptă soluția

1, Profesorii cu adevărat competenți au ajuns o minoritate.
Și nici nu are cum să fie altfel:

Cel puțin 40% dintre profesori sub absolvenți de învățământ de la distanță, la care se adaugă improvizațiile cu suplinitorii și ”concursurile” date în disperare de cauză sub presiunea lipsei de personal.

I se pare lumii un șoc faptul că 42% dintre elevii români pică la Testele PISA? Adevăratul șoc l-am avea dacă s-ar da testele PISA la profesori, pe nivel de competențe pentru elevi de liceu.

Subfinanțarea de decenii a Educației a adus în școală tot ce nu s-a putut califica pentru alte paliere ale societății. De multe ori, repetenții – făcuți rapid intelectuali în fabricile de diplome patronate de politicienii locali prin te miri ce unghere ale țării.

Pentru cine pune la îndoială fenomenul, să ne uităm la alte cifre:

2, Lipsa de discernământ, de responsabilitate și de respect față de ceea ce presupune școala:

După primul trimestru din anul scolar 2022-2023, nu mai puțin de 60% dintre elevii din România aveau medii peste 8,50 – adică socotiți ”elevi de top” – absolut aberant raportat la statistica cogniției umane – un popor de genii! În condițiile în care 42% pică Testele PISA!.

Ei bine, o asemenea abordare a evaluării și atitudinii față de performanță și contraperformanță se așteaptă profesorii și de la stat și de la societate: performanță făcută din pix, salarii crescute din pix.

Profesorii din universități știu mai bine ce fel de elevi premianți le vin în anul întâi: toți pritenii mei universiatri își pun mâinile în cap de lipsa bagajului basic pe care învătământul preuniversitar ar trebui să i-l asigure unui bacalureat.

Ăsta e și motivul pentru care profesorii cu adevărat buni sunt o minoritate în marea de mediocri și submediocri care populează sistemul: lipsa criteriilor de performanță pentru profesori, care a ajuns atât de naturală încât coboară sub forma strâmbării procesului de evaluare a elevului.

3, Iar asta a produs o altă anomalie într-o meserie care e, până la urmă, pur vocațională: profesoratul ca job – sau ca ”job-uleț” – după principiul care funcționa, în fabrici, în timpul lui Ceaușescu: noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc:

Maică-mea, ca profesoară pensionară, a lucrat ca suplinitor până în urmă cu vreo 3-4 ani într-o comună din județul Bacău:
o ura toată cancelaria că venea la timp și, mai ales, făcea orele întregi și pleca la timp: toti ceilalți voiau să plece cu o oră jumate mai devreme, dar nu puteau pentru că ea chiar își făcea orele.

Un exemplu și mai dur: există antreprenori și fundații care alocă finanțări și know-how și expertiză didactică pentru asistența școlilor cu probleme și cu performanțe scăzute ale elevilor: după câteva luni, unii profesori – cu directorii în frunte – resping nu doar programele profesioniste, ci chiar și banii care le-ar ieși de-aici. La ce să creasca performanța școlară muncind, când o pot crește din pix, umflând notele?

4, Implozia prestigiului actului educațional sub impostura decidenților politici care au furat, pur și simplu – și nu au mai restituit – titluri de performanță educațională (doctoratele): din acel moment, sistemul de educație a încetat să mai fie o zonă a elitelor garantate și s-a transformat într-un obor prin care foșgăie hoții de buzunare.

Nu pensia specială a dlui. Ciucă, de exemplu, a produs un prejudiciu României, ci maniera în care el și ceilalți ca el, furându-și doctoratele, au săpat la temelia prestigiului sistemului de Educație.

*
Există, însă, un tratament pentru acest cancer care și-a întins metastazele peste Școala românească – el funcționează, însă, pe termen lung, are legătură tot cu banii și atinge toate cele 4 tumori descrise mai sus:
să fim serioși:
cu 3,4% din PIB Nu poți face educație la nivel european; pe de altă parte: dacă ai dubla salariile în învățământ, înseamnă a obține rezultate la fel de proaste, dar de 2 ori mai scump. Așadar:

Singura soluție pe termen lung la problemele care au distrus Educația

Sunt profesorii de azi elita României – așa cum s-ar cuveni în orice stat care se bazează pe Educație? O minoritate a lor – da – dar marea majoritate descalifică profesorimea de la rangul de elită autentică.

Astfel încât, Soluția este ca, începând de azi, luna mai 2023, să te adresezi unei alte generații care să devină elita societății.

Iar asta se poate face în 4 pași:

1, O lege a salarizării în Educație – care să nu amestece plata profesorilor cu cea a ”bugetarilor” în ixtenso: ci ca element nedezlipit de Legea educației care tocmai a trcut prin Parlament. O Lege a educației care să privească Educația inclusiv sub aspect financiar și de formare a profesorilor.

2, Creșterea salariilor profesorilor să se facă după un calendar întins pe 15 ani, cu pasi mai mari spre finalul intervalului: dezideratul este ca peste 15 ani, un profesor debutant să aibă un salariu de, să zicem, 1000 de euro, iar media salariilor profesorilor să fie de, tot așa, să zicem, 2000 de euro.
Sau, mai bine, să calculăm aceste sume raportându-ne la salariu mediu pe economie: un profesor adevărat să aibă salariul mediu de 1,3-1,5 x salariul mediu pe economie.

3, Făcând asta, tu, legiuitorule, te adresezi copilului de astăzi care e în clasa a VIII-a și se pregătește de liceu:
el trebuie să știe că poate să viseze și să se pregătească pentru cariera de profesor, pentru că știe că, peste 10-15 ani, a fi profesor înseamnă statut, prestigiu, trai peste medie.

Astfel încât se poate obține efectul ca spre Educație să se îndrepte cei mai deștepți din clasă, și nu cei care, nedescurcându-se în sectoare competitive, ”ajung” să lucreze în învățământ.

15 ani: adică legiuitorul trebuie să se obișnuiască cu ideea că, construind un astfel de sistem cu astfel de profesori, nepoții lui nu vor putea fura doctorate cum o  face el acum, spulberând comisii (ca dnii Ponta sau Bode),, dându-și în judecată ministerele din subordine (ca dl. Ciucă) și ca mulți alții care în ultimele decenii au destructurat Educația printr-o contraselecție asemănătoare doar cu cea de pe scena politică.

4, După elaborarea unei astfel de legi – de fapt, o ecuație de calcul financiar și o hartă de parcurs – ar mai urma 2 lucruri:
respectarea cu sfințenie a calendarului de implementare, pentru ca tinerii de azi care ar fi tentați să lucreze în Educație să poată conta pe el,
precum și promovarea lui în școli, licee, chiar facultăți: muncă multă, performanță, oameni deștepți: chiar să trebuiască să știi carte ca să lucrezi în Educație.

Dacă nu facem asta, doar o să ne prefacem că școala e pentru copii – cei de azi, sau profesioniștii de peste 15 -20 de ani.

PS:
Atenție la 2 lucruri:
Educația românească nu e cea din primele 5-7-10 școli din reședințele de județ sau municipii sau orașe mai răsărite.
Așa cum echipa noastră de olimpici la matematică nu e relevantă pentru sistemul de Educație, nici minoritatea profesorilor care-și fac treaba cu devotament și responsabilitate nu e relevantă pentru Școala românească – aia care stă în cifrele de mai sus.

(Citiți și: ”Mircea Miclea / Cele 4 metacompetențe prin care să ne pregătim elevii pentru un viitor incert și volatil”)

***

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Ce ar trebui să-i învețe Vasile Dîncu pe cei de la SRI. Și o fabulă reală”)

***