Analiză

Cum ratează România șansa de a deveni hub regional pe piața gazelor naturale: TAP se mișcă mai repede decât BRUA

Șansele României de găzdui  un hub regional pe piața gazelor naturale sunt pe cale să fie compromise, atâtea cât mai erau, căci resursele din regiunea… Mai mult

15.09.2019

La obiect

Pedeapsă cu închisoarea pentru întârzieri mari la plata taxelor reținute la sursă și pentru evaziune: Proiect depus de ministrul Finanțelor

Ministrul Finanțelor a înregistrat la Senat un poriect pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale și pentru creșterea ratei de colectare la… Mai mult

15.09.2019

La obiect

Parlamentul UE a desemnat echipa ce va negocia șefia Parchetului European

Parlamentul European și-a desemnat joi noua echipă pentru negocierea, cu Consiliul UE, a poziției de procuror-șef european. Mandatul celor trei europarlamentari este de a obține… Mai mult

12.09.2019

Chestiunea

Creșterea puterii de cumpărare a salariilor se menține la peste 10%, productivitatea muncii la +0,2%

Conform datelor publicate de INS, câștigul salarial mediu brut din luna iulie 2019 a fost de 5.091 lei, cu 0,7% mai mic faţă de luna… Mai mult

12.09.2019

Cronicile

Ioana Avădani / Criza din presă: Un cost pe care nu-l calculează nimeni

de Ioana Avadani 9.5.2013

Anul acesta, de 3 mai, s-a vorbit mai puțin ca niciodată despre libertatea presei. Plonjate toate în pioșenia Săptămânii Patimilor, televiziunile s-au aplecat cu mai mare atenție asupra meselor pascale sau petrecerilor câmpenești decât asupra propriilor probleme. “Noroc” cu decizia Curții Constituționale care readuce în discuție posibila (re)incriminare a insultei și calomniei, care a mai dinamizat un pic interesul jurnaliștilor față de propria soartă.

Când și cum a ajuns presa din România “inamicul poporului”?

Comisia Europeană o consideră o sursă de presiune la adresa Justiției.
OSCE numește canale mediatice (Antena 3 si OTV) care au devenit actori fervenți în jocurile politice.

Strategia de Apărare a Țării listează printre vulnerabilități (“dușmanul din interior”) campaniile de presă la adresa instituțiilor statului.

Cum și când anume s-a întors roata, de un sector care este, în mod tradițional, considerat crucial pentru orice democrație a ajuns să fie văzut, în România, ca un inamic și o amenințare?

Probleme sistemice

Dincolo de erorile și abuzurile punctuale, eco-sistemul mass-media din România suferă în mod vizibil de slăbiciuni sistemice.

Create la începutul anilor ’90, imediat după căderea comunismului, prin apariția explozivă a sute de publicații, unele efemere, mass-media românești au fost expuse, în intervalul a 20 de ani, unei creșteri rapide și dezordonate, instrumentalizării politice și recesiunii economice. Această scurtă istorie tulburată nu a acodat mass-media românești o șansă reală la creștere și consolidare. O democrație slabă a influențat și distorsionat un sector mass-media ce de abia creștea.

În România, statul și actorii politici sunt cei care dictează în formularea și aplicarea politicilor și nu s-au sfiit să-și utilizeze puterea atunci când au modelat cadrul legal pentru a restrânge atât libertatea de exprimare, cât și capacitatea de dialog a partenerilor sociali (patronate și sindicate).

La noi, sindicatele jurnaliștilor se bucură de un succes relativ atunci când vine vorba de a-și impune poziția în fața statului. Ele sunt însă bine organizate și – foarte important – bine conectate la nivel european și internațional, prin intermediul International Federation of Journalists.
În mod paradoxal, patronatele sunt mai slabe, neorganizate și neafiliate la mișcările patronale europene.
Acest dezechilibru reduce șansele unor negocieri consistente, din care să rezulte un contract colectiv de muncă solid din punct de vedere juridic, care să protejeze jurnaliștii, dar care să fie și aplicabil practic, cu respect faţă de natura de business a mass-media.

Deși au identificat corect ca problematic raportul dintre angajat și angajator, actorii politici nu au acționat în sensul echilibrării balanței dintre drepturile și obligațiile jurnaliștilor, ci și-au utilizat influența pentru a consolida instrumentalizarea politică a mass-media. Discursul public al politicienilor demonizează „mogulul” (un termen pe care fiecare îl umple cu ce vrea), dar actorul politic făcător de legi nu a atacat niciodată acele măsuri care ar fi putut reduce „mogulizarea” presei române: transparența proprietății (și a surselor de finanțare, o măsură „excesiv de democratică” trecută prin OUG și corectată cu eficiență de Parlament), definirea conflictului de interese în presă, asigurarea unui tratament onest al angajaților și protejarea lor față de abuzurile patronale.

În schimb, a atacat, de exemplu, reglementarea drepturilor de autor, clasificate în epocă (2009) ca fiind o formă blamabilă de evaziune fiscală și, în plus, înrobitoare pentru jurnalist. Plata pe contracte de drepturi de autor a fost și este folosita în presă ca formă alternativă sau suplimentară unui contract de muncă la nivel minimal. În majoritatea redacțiilor, jurnaliștii au un contract de muncă la nivelul salariului mediu din economie la care se adaugă sume (care diferă de la lună la lună) ca drepturi de autor și care reflectă munca lor în luna respectivă. Formula a fost adoptată pentru a minimiza taxarea, care, în cadrul unui contract de muncă, se apropie de 55% (total taxe plătite de angajat și angajator). Nu este, la drept vorbind, nici evaziune fiscală, atîta timp cât munca jurnaliştilor este purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, conform legii. Contractul între părţi nu includea taxe sociale şi nu oferea protecţie socială, dar taxa pe venit era plătită – astfel încât statul îşi lua ce era al lui.

Prin taxarea suplimentară a sumelor provenite din contractele de drepturi de autor, guvernul Boc și-a propus să ofere o „protecție sporită” jurnaliștilor, asigurându-se că și în cazul acestor contracte ei beneficiază de asigurări de sănătate și de pensie.

În subsidiar, mișcarea a avut o încărcătură politică puternică, vizând șubrezirea aranjamentelor salariale din interiorul redacțiilor. Ceea ce s-a întâmplat, în realitate, este că taxele suplimentare s-au reflectat în totalitate asupra jurnaliștilor. Cei plătiți pe drepturi de autor plătesc acum aproape aceleași taxe ca și cei angajați cu carte de muncă, în timp ce beneficiarul de cesiune („patronul”) nu are niciun cost suplimentar. În plus, introducerea taxelor suplimentare a fost folosită ca motiv (sau pretext) de concedieri sau „externalizări” (desființarea contractelor de muncă și echivalarea lor integrală cu contracte de drepturi de autor). Nicio evaluare a cât s-a câștigat la bugetele de asigurări sociale în urma acestei măsuri nu a fost dată publicității.

Libertate, după resurse

Dar cât cîștigă, de fapt, un jurnalist, acel profesionist învestit de societate să vegheze asupra bunei guvernări?

În baza dicuțiilor cu sute de jurnaliști, din toate tipurile de redacție, rezultă un tablou de pauperizare profesională. Ca regulă generală, în televiziuni se câștigă mai bine decât în presa scrisă, în presa națională – mai bine decât în cea locală. Cel mai jos nivel al veniturilor se plasează în jur de 1000 lei. În presa scrisă, media veniturilor este de 1500-2000 lei. În posturile de televiziune, salariul unui începător este de 1500 de lei și poate ajunge spre 5000 de lei pentru un jurnalist de investigație cu experiență (cazuri rare). Sistemele de premieri și amenzi din interiorul redacțiilor influențează niveluri veniturilor. Pentru a ajunge la acest nivel de venituri, un jurnalist trebuie să producă zilnic un număr mare de materiale (la un radio din province norma era de zece știri pe zi), ceea ce îl împinge pe jurnalist să trivializeze informația, să o refolosească de mai multe ori sau să substituie căutarea pe Internet mersului pe teren.
Există redacții online în care materialele sunt evaluate în funcție de numărul de cititori, astfel încât jurnaliștii se orientează spre subiecte „suculente”, atrăgătoare pentru un public cât mai numeros, în detrimentul subiectelor „grele”.

Există, evident, și capătul de sus al grilei de salarizare, dar și acesta este la fel de netransparent ca și cel inferior. Cifrele ajung în spațiul public doar ca urmare a unor conflicte între jurnaliști sau între jurnaliști și posturile pe care le părăsesc, de aceea credibilitatea lor este destul de redusă. Ca ordin de mărime, veniturile unor realizatori de televiziune sunt estimate între 5000 și 15,000 Euro.

Diferențele de salarizare sunt, evident, uriașe, în favoarea „vedetelor”, doar că acestea sunt mai degrabă vectori de mesaj decât „jurnaliști”, în înțelesul profesional al cuvântului. Analizând această distribuție a veniturilor, putem conchide că ceea ce răsplătesc aceste venituri este capacitatea de influențare, nelegată de proficiența profesională (emisiunile cu mari audiențe sunt în egală măsură cele cu mare număr de amenzi din partea CNA). Ducând concluzia către consecințele ei ultime, putem aprecia că există o sciziune între „mass-media” și „jurnalism” și că, într-o măsură semnificativă, obiectul de tranzacționare în cazul presei românești nu mai este informația, și ci influența.

Piața românească este relativ mare, dar săraca, ceea ce nu a făcut-o în mod particular atractivă pentru jucătorii cu mize economice.

La mijlocul anilor 2000 a început un proces de concentrare a proprietății de media, cu efecte parțial benefice pentru o piață fracturată și populată de jucători mici și, prin aceasta, vulnerabili.

Criza economică declanșată în 2009 a oprit procesul de consolidare și a dus la atomizarea unora dintre marile companii de presă înființate în 2005-2006 (Realitatea Cațavencu s-a scindat, Adevărul holding și-a schimbat proprietarul). Criza a lăsat piața încă și mai săracă, iar pe jurnaliști încă și mai vulnerabili. Cu veniturile de publicitate căzute sub jumătate față de nivelul anului 2008, piața de mass media este azi săracă, flămândă, extrem de concurențială și încremenită în paradigma anilor ’80: peste 80% din publicitate se îndreaptă către televiziuni și outdoor. Potrivit datelor funizate de ZenithOptimedia (citate de Global Digital Media Trends 2012), la nivel mondial televiziunea primește în jur de 40% din bugetele de publicitate, în timp ce Internetul (inclusiv telefoanele mobile și tabletele) adună 17,6% iar ziarele primesc 16,6% .

Aceste date spun și o altă poveste: lipsa unor modele de business general viabile şi adaptate nopilor tehnologii. Dar aceasta este o tendință care se manifestă la scară globală. Modelul tradițional pierde teren, modele noi, care să monetizeze sustenabil mediul online nu au apărut (cu excepții notabile, cu caracter de „pilot” dar care nu au putut fi replicate). În plus, România suferă de o lipsă cvasi-generalizată de abilități manageriale în mass-media, excepție făcând cele câteva trusturi mari sau cele cu invetiții străine, care au adus, odată cu capitalul, și proceduri manageriale (mai) riguroase.

Dar ceea ce afectează încă și mai puternic sectorul este respectul managementului de presă față de ceea ce ar trebui să constituie una din principala lor preocupare: libertatea și profesionalizarea jurnaliștilor.

În aceste condiții, cam de unde poate porni “renașterea” mass-media românești?

Speranțele de rejuvenare vin azi mai degrabă din zona micilor inițiative personale decât din demersul asumat și coerent al marilor jucători din presa tradițională. Cu fibra profesională “roasă” de vulnerabilități și complicități, jurnalismul românesc trebuie să se re-inventeze. Valorile fundamentale trebuie re-evaluate și consolidate. Pentru aceasta, statul și actorii politici ar trebui să-și asume cu bună credință rolul de leader pe care și l-au rezervat în formularea politicilor publice și să gândească la scară sectorială (și nu doar la interesul imediat și, uneori, pur personal).

*

Articolul de față redă o parte din concluziile studiului “Despre jurnaliști și bani: Relațiile angajat-angajator în mass-media din România și influența lor asupra libertății și independeței presei”, elaborate cu sprijinul proiectului “Media and Democracy in South-Eastern Europe”, Center for European Studies, St. Antony College, University of Oxford.

**

Ioana Avădani este Directorul Centrului de Jurnalism Independent

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 9.5.2013

5 comentarii

  1. ionut
    10.5.2013, 9:14 am

    “Când și cum a ajuns presa din România ?”
    Printre altele,a ajuns astfel de cand a renuntat aproape complet la calitate. S-a ajuns, astfel, ca privitul la televizor sa devina o plaga pentru societate. In Romania, presa nu mai este de mult un factor de educare pozitiva a populatiei, de promovare a bunului-gust, de informare utila. Presa ofera subiecte ieftine si multa vulgaritate, adunand in jurul televizoarelor masele de alegatori. Toti mai multi oameni din jur renunta complet la televizor.

  2. Florin Radulescu
    10.5.2013, 12:27 pm

    N-aveti pic de jena, ca sa nu mai vorbesc de probitate profesionala ! Cel putin taceti dracu’ din gura si nu va mai laudati ca sunteti independenti, neaserviti sau cum vreti voi sa va ridicati la slavi. Intr-o buna zi vor aparea listele cu toate “bonificatiile” cu care ati fost unsi fiecare dintre voi. Iar cel care n-a primit… nu merita, nu era un pericol, era prost. S-a ajuns sa se spuna in anumite cercuri ca “ieseam mai ieftin daca nu-i plateam pe cioclii astia” Nu presa este un pericol in tara asta, ci foamea, dorinta de grandoare si setea de putere a ziaristilor ei !

    Am “trait” cu doua jurnaliste “in vana”, ca sa zic asa… Nu banuiti cati bani faceau si cum ! Ultima a avut proasta inspiratie sa ma ameninte cand ne-am despartit ca daca scot o vorba ma distruge… Am anuntat-o ca abia astept si ca va primi din ce in ce mai putini bani. Astazi este aproape o epava… nici macar o amintire frumoasa. A, ba da ! Am o amintire de la ea… o lista cu cine, de unde si cat a primit fiecare. Culmea ! Sunt zile fixe ca de salariu ! :)))))))))) Plus liste cu amanunte despre afaceri/scandal… Figureaza si cateva care nu mai sunt de actualitate… Misha Popov(fost procuror la Parchetul Militar-Tigari-Sorin Rosca Stanescu/santaj…) Dar sunt si foarte multe de actualitate. Ramai mut !

  3. Zamfir
    28.5.2013, 9:33 pm

    A propos de subiect: http://zamfirpop.com/blog/2013/05/28/jurnalist-profesionist-vs-blogger-amator/
    Citiţi şi vă minunaţi!

  4. MARIO BALINT
    30.5.2013, 9:12 am

    Dragă Ioana, realitatea salarizării în presa de provincie este mult mai cruntă decît ai descris-o în studiu. În Caraş-Severin, Mehedinţi sau Hunedoara, media salariului din presa scrisă şi televiziune locală este de 600 de lei. Rar se încasează 800, iar un redactor şef de ziar primeşte 1000 de lei, unul de televiziune fiind mai fericit: 1500 de lei! În on-line situaţia este şi mai grea: între 300 şi 500 de lei lunar! E clar că în aceste condiţii, jurnaliştii locali sînt mai aproape de sud-americanism decît de europenism!

Lăsați un comentariu


Stiri

Cristian Grosu / Criza care urmează și percepția ei

Cristian Grosu

Scurt, că altfel –  dată fiind tema – ar fi o impietate: Contextul, criza care vine pentru România și săptămâna de ceață. Mai întâi, săptămâna… Mai mult

Stiri

Piața recuperează: Cursul la 4,75 lei/euro, după o săptămână de depreciere accentuată

Adrian N Ionescu

Euro se menține pe tendința de depreciere substanțială declanșată săptămâna trecută, ajungând luni dimineață la un nou maxim al ultimelor trei luni, de 4,7536 de… Mai mult

Stiri

Producția de electricitate – aproape de minimele ultimilor 20 de ani. Hidroelectrica, obligată să acopere problemele sistemului

Adrian N Ionescu

Hidroelectrica s-a văzut nevoită să crească de aproape trei ori producția în primele ore ale zilei de luni, după ce sistemul energetic s-a apropiat din… Mai mult

Europa

Paradox: Numărul mașinilor diesel a crescut în UE cu 74% față de 2016, când a izbucnit scandalul Volkswagen

Iulian Soare

Numărul autovehiculelor diesel care circulă pe drumurile din Europa a ajuns la 51 de milioane, în creştere cu 74% comparativ cu 2016, anul în care… Mai mult

Europa

Agenția de turism Thomas Cook a intrat în insolvență

Vladimir Ionescu

Thomas Cook, cea mai veche agenție de turism din lume, cu o istorie de 178 de ani, a intrat luni în insolvență, transmite presa internațională.… Mai mult

Stiri

Benny Gantz a obţinut susţinerea pentru formarea unui nou guvern în Israel

Iulian Soare

Partidul israelian ”Lista arabă unită” (Joint List) a decis să îl susţină pe fostul şef al Statului major al armatei, Benny Gantz, pentru formarea unui… Mai mult

Stiri

Avertisment OMM: 2015-2019, cel mai călduros cincinal din istoria înregistrărilor meteorologice

Vladimir Ionescu

Intervalul 2015-2019 reprezintă cea mai călduroasă perioadă de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice, începute acum 150 de ani, potrivit Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), transmite… Mai mult