Investiţiile nete în utilajele necesare economiei naționale au scăzut cu 9,8% în primul trimestru din 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 5,935 miliarde de lei, potrivit datelor publicaer, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Echiparea industriei cu utilaje de producţie este cu atât mai deficitară cu cât cifrele INS inclus şi mijloacele de transport, care sunt achiziționate, în majoritatea, de alte sectoare decât industria.
Scăderea investiţiilor în utilaje este efectul politici guvernamentale care neglijează investiţiile publice care le-ar încuraja şi pe cele private.
Guvernul a tăiat numai în primul trimestru investiții de 957,5 milioane de lei, potrivit execuției bugetare.
(Citiți și: Cât de bine se vedea cancerul din Buget încă de la execuția pe T1)
Investiţiile nete realizate în toată economia au însumat 17,306 miliarde de lei în T1 / 2019, în creştere cu 5,7% față de acceaşi perioadă din 2018.
Investiţiile în lucrări de construcţie noi au crescut în primele trei luni ale anului cu 20,6%, până la 8,023 miliarde de lei.
Conform metodologiei INS, „alte cheltuieli” de investiții au crescut cu 6,8%, până la 3,347 miliarde de lei.
Aproape o treime (31,9%) din totalul investiţiilor consemnate în primele trei luni ale anului s-au înregistrat în construcţii, 26,9% în industrie, 23,1% în comerţ şi servicii, 4,6% în agricultură şi 13,5% în alte ramuri.
Definiții
Trebuie precizat că metodologia INS spune că „investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.).
„Alte investiții” înseamnă cheltuielile pentru lucrări geologice şi de foraj, pentru cumpărarea animalelor de muncă, de producţie şi reproducţie, plantaţii de viţă de vie, pomi, împăduriri, cheltuieli pentru achiziţionarea obiectelor de inventar gospodăresc de natura mijloacelor fixe, cheltuieli pentru studiile de cercetare şi proiectare legate de obiectivele de investiţii şi pentru serviciile aferente transferului de proprietate.