Investițiile nete realizate în economia națională s-au ridicat la 39,6 miliarde de lei în primul semestru al anului, în creștere cu 12,1% față de aceeași perioadă din 2018, reiese din datele transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Creșteri însemnate s-au înregistrat în zona lucrărilor de construcții noi (30,3%). Investițiile în utilaje au înregistrat o ușoară scădere, la 13,7 miliarde de lei.
Investițiile statului, respectiv cheltuielile de capital din primele șase luni ale anului s-au ridicat la 7,8 miliarde de lei, în creștere cu 12,3% față de primul semestru din 2018, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice (MFP). La acestea se mai adaugă proiectele cu finanțare din fonduri europene, pentru care s-au cheltuit 8,4 miliarde de lei în primele șase luni din acest an.
Datele INS indică o revenire a investițiilor din construcții, precum și o scădere a celor din industrie, comerț și servicii.
Estimările provizorii (1) publicate de INS la sfârșitul săptămânii indică o creștere economică de 1% în trimestrul al doilea din 2019 față de trimestrul întâi.
”Se evidențiază accelerarea investițiilor productive la 18% an/an (cel mai bun ritm din T3 2008), susținută de ameliorarea percepției de risc și de nivelul redus al costurilor reale de finanțare”, notează Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania.