Investițiile Chinei în Europa: Parteneriatul TTIP cu SUA determină gigantul asiatic să propună și el un acord de liber schimb

UE şi China aniversează în acest an 40 de ani de relaţii diplomatice, iar gigantul asiatic a lansat o adevărată ofensivă diplomatică pentru a construi o relaţie mai aprofundată cu UE în afară de relaţia economică.

Însă, într-o Europă avidă după investiţii şi bani, după criza economică din care se luptă şi pe alocuri a reuşit să iasă, se vorbeşte tot mai mult despre oportunitatea unui tratat bilateral de investiţii.

Think-tank-ul European Council on Foreign Relations (ECFR) face o analiză asupra acestei oportunităţi.Tot mai multe state membre concurează pentru investiţiile chineze în încercarea de a da un impuls creşterii economice.

China s-a opus multă vreme unui astfel de acord de investiţii, dar perspectiva încheierii TTIP cu SUA a determinat Beijingul să propună Europei un acord de liber schimb.

Situaţia actuală a investiţiilor chineze în Europa

Criza economică a dus la cautarea de investitori şi împrumuturi în afara continentului, iar una dintre variante a fost China. Dorinţa de investiţii chineze a coincis cu decizia Beijingului de a-şi diversifica investiţiile, de a nu se axa doar pe energie şi materii prime în ţări în curs de dezvoltare, ci a intra în domenii şi pieţe noi, precum distribuţia de energie, infrastructura, fuziuni şi achiziţii pentru obţinerea unor branduri, înaltă tehnologie şi cote de piaţă în economiiile avansate.

Investiţiile chineze au crescut în ţări în care nivelul datoriei a fost mare, precum Portugalia, Italia, Grecia şi Spania, dar şi în centrul şi estul Europei, Franţa şi Marea Britanie.

Investiţiile companiilor publice din China au ost în domenii precum transporturi, energie şi utilităţi, în timp ce companiile private au devenit vizibile în imobiliare, pe care le folosesc ca pe o modalitate de intrare în statele UE, se arată în analiza ECFR.

China a fost unul dintre actorii care au achiziţionat bonduri guvernamentale, iar fuziunile şi achiziţiile au avut loc prin companiilor de stat chineze, finanţate de sistemul financiar de stat.

De cealaltă parte, un yuan mai puternic a făcut ca nevoile chinei de a investi în europa să crească. Iar statele europene au intrat în competiţie pentru investiţiile Beijingului. China se teme de prelungirea măsurilor antidumping după 2016, când va fi oficial considerată de Europa o “economie de piaţă” şi are tot interesul de a păastra deschisă uşa pieţei europene.

Aceasta ar putea fi şi explicaţie pentru care a încercat să ajungă la un compromis în disputa panourilor solare şi nu a avut o reacţie dură faţă de ancheta Comisiei Europene în sectorul telecom.

Mai mult, scăderea abruptă a preşurilor la materii prime afectează economii precum cea rusă sau venezueleană, destinaţii preferate de China pentru investiţii şi împrumuturi, iar pieţele mature precum cele europene par să fie mai sigure pe termen lung.

De la periferie spre centrul Europei

În plin moment de criză economică în Europa, investiţiile Chinei erau în ţările de la periferie şi în special în infrastructură.

Un exemplu elocvent este, potrivit analiştilor ECFR, achiziţionarea de către compania chineză de stat COSCO a unui terminal în portul Pireu. Compania a devenit ulterior acţionar minoritar al întregului port. COSCO a triplat traficul în terminal şi astări este parte a unui consorţiu care vrea să cumpere restul de 67% din acţiunile portului deţinute de statul grec.

Syriza a anunţat sistarea momentană a privatizării după ce a venit la putere, însă investitorii chinezi sunt prezenţi acum în majoritatea sectoarelor economiei, de la infrastructură la turism. În iunie 2014, Grecia şi China au încheiat un contract de construire de nave în valoare de 3,2 miliarde de dolari, bani care provin de la Banca de dezvoltare din China.

În sudul Europei, investitorii chinezi au început să deţină tot mai multe acţiuni în companiile mari. În iulie 2014, compania de stat chineză pentru infrastructură electrică a investit în infrastructura energetică, în reţelele din Italia şi a achiziţionat 35% din CDP Reti. O altă companie, a investit 2 miliarde de dolari în ENI şi Enel şi a achiziţionat acţiuni în companiile Fiat Chrysler, Telecom Italia şi Prysmian Group în valoare de 670 milioane de euro.

Investitorii chinezi s-au îndepărtat acum de periferie şi au început să cumpere infrastructură în restul Europei. Investiţiile în centrul şi estul Europei au crescut, consideră analiştii ECFR. Prmeierul chinez a anunţat la finalul anului 2014 că a fost înfiinţat un fond de investiţii de 3 miliarde de dolari pentru a încuraja companiile chineze şi instituţiile financiare să participe în parteneriatele public-privat şi în procesele de privatizare din Europa Centrală şi de Est.

(Citiţi mai multe despre planurile de investiţii în România:Analiză / Vizita în China: „Cartea chinezească” şi problemele ei)

Sunt cunoscute proiectele anunţate la reuniunea ţărilor din regiune, la care au participat şi reprezentanţii României, alături de alte 15 ţări:

• Construirea unei căi ferate Belgrad-Budapesta, ca parte a proiectului Noului drum al mătăsii
• Investiţii chineze în industria nucleară în România, în cea chimică din Ungaria şi în porturile din Croaţia şi Bulgaria
• Slovenia, în procesul de privatizare a infrastructurii, caută investitori chienzi pentru porturile şi aeroporturile ţării. China Southern Airlines a anunţat interesul pentru achiziţionarea a 75% din aeroportul din Ljublijana, în timp ce alte companii sunt interesate de 60% din portul Koper de la Mediterana.

Dar nu doar această regiune este de interes şi a atras investiţiile chineze: Marea Britanie este ţara în care, până în 2025, China va investi în infrastructurp 105 miliarde de lire sterline, în domenii precum energie, proprietăţi şi transport.

Chiar şi Franţa s-a deschis investiţiilor chineze: un consorţiu din China deţine 49,9% din aeroportul din Toulouse.

În domeniul proprietăţilor, pentru a obţine”viza de aur”, companiile chineze trebuie să achiziţioneze proprietăţi de o anumită valoare: o jumptate de milion de euro în Portugalia şi Spania, un sfert de milion în Grecia şi Ungaria.

TTIP a schimbat abordarea Beijingului pentru un tratat bilateral de investiţii

Un tratat bilateral de investiţii stabileşte termenii şi condiţiile pentru investiţii, inclusiv nivelul de protecţie şi garanţiile de care pot beneficia companiile. Indică procedurile şi oportunităţile pentru investitori în cazul unui conflict cu statul în care fac investiţia, inclusiv recurgerea la arbitaj internaţional în procesul de soluţionare a disputelor (ISDS).

De obicei, este însoţit şi precedat de un acord de liber schimb, însă în cazul unui acord de investiţii UE-China UE urmăreşte accesul pe piaţa chineză printr-un astfel de acord.

Statele membre au încheiat bilateral astfel de acorduri, primul fiind Suedia, în1982, iar acum au toate, cu excepţia Irlandei. Ceea ce se încearcă acum este înlocuirea celor 27 de acorduri de investiţii cu unul la nivelul UE, însă mandatul este dificil de negociat, din cauza diferitelor condiţii pe care fiecare ţară le-a agreat bilateral.

Un acord de investiţii va avea ca efect liberalizarea fluxurilor de investiţii pe baze reciproce şi noi standarde de acces la oportunităţi de investiţii. UE este interesată de transparenţa fluxurilor de capital şi a identităţii investitorilor, în timp ce Chinaa încurajat off shor-urile şi circuitele opace ale banilor.

China nu a fost interesată, până de curând, de un astfel de acord, pentru că, în opinia Beijingului, pieţele europene sunt deschise şi nu ar fi nevoie de un astfel de acord. Iar existenţa acordurilor de investiţii bilaterale cu statele membre îi dă putere de negociere cu UE.

Acum însă, odată cu negocierea a tot mai multe super-parteneriate, precum parteneriatul transpacific (TPP) sau TTIP sau acordul de liber-schimb UE-Japonia, China se teme să nu fie izolată.

În martie 2014, când preşedintele Xi Jinping a fost în vizită la Bruxelles, a subliniat scopul Beijingului de a încheia un acord de liber schimb. China era pregătită să negocieze şi un acord de investiţii, însă nu voia ca acesta să includă şi accesul la piaţă. Între China şi UE au avut loc trei runde de negocieri.

(Citiţi aici o analiză a relaţiilor UE-China:Turneul preşedintelui Chinei la Bruxelles: Xi Jinping vrea “un nou drum al mătăsii”)

Mandatul UE în negocierile cu China

Comisia Europeană discută încă termenii mandatului de negociere cu statele membre. Cele mai sensible chestiuni sunt clauza ISDS, de rezolvare a disputelor, accesul pe piaţă şi protecţia pieţei, dar şi companiile de stat chineze.

ISDS este o chestiune sensibilă şi se discută şi atunci când este vorba despre TTIP. Includerea acestei clauze în TTIP ar putea “otrăvi” dezbaterea cu China, susţin analiştii ECFR. Dacă Bruxelles-ul nu va reuşi să includă clauza ISDS în TTIP, va fi cu atât mai greu să preseze China spre a face concesii.

Însă sunt mari diferenţe între SUA şi China, recurgerea la justiţie în China este privită cu suspiciune. Un mecanism de arbitraj care să rezolve disputele investitorilor străini cu statul chinez este extrem de important. Statul are autoritate absolută asupra sistemului său judiciar, însă descentralizarea curţilor face ca de multe ori judecătorii să fie sub controlul liderilor politici locali şi a unor apropiaţi ai acestora. Companiile străine consideră că este fatală recurgerea la justiţie în China.

Existenţa unei clauze ISDS in acordul de ivnestiţii este vital pentru companiile europene.

• Accesul la piaţă şi protecţia pieţei

Scopul principal al unui astfel de acord este îmbunătăţirea accesului companiilor europene pe piaţa din China, un acces în prezent limitat. În 2012, statul chinez a emis noi relementări pentru încurajarea investiţiilor în zonele în care chian este dependentă de expertiza occidentală – mediu, energie, tehnologie înaltă sau sănătate.

Investiţiile în domeniul materiilor prime sau al industriilor grele sunt intervize, în timp ce domeniul bancar şi al asigurărilor sunt puternic regelementate, controlate şi deţinute de stat.

Companiile europene vor o zonă de liber schimb în Shanghai, iar domenii precum imobiliare, serbvicii medicale, servicii financiare rămân încă închise pentru investitorii europeni.

• Companiile de stat chineze

De cealaltă parte, există mari preocupări privindn investiţiile chineze în Europa, natura acestora şi statutul companiilor de stat chineze. Multe dintre firmele care investesc în Europa sunt deţinute de stat.

Potrivit datelor statistice din China, cei mai mari investitori chinezi în Europa sunt companiile de stat, reprezentând 66,2% din totalul investiţiilor. Totuşi, se remarcă un tred crescător al investiţiilor firmelor private.

La capitolul fuziuni şi achiziţii, companiile private joacă un rol mai important. Deutsche bank a publicat un raport în care arată că între 2011 şi 2013, activitatea în fruziuni şi achiziţii a crescut de la 4% la 30%.

• Puterea de negociere

Chian îşi doreşte un acord de liber schimb, Europa unul de investiţii şi ambele negociază cu SUA. Ar părea că puterile sunt egale în negociere. Totuşi, în profunzime, China vrea un document care să protejeze ceea ce are deja, în timp ce UE vrea să obţină ceea ce nu are: accesul la investiţiile Chinei, servicii, servicii financiare şi pieţele de achiziţii publice.

Companiile europen se confruntă cu bariere pe piaţa chineză, în timp ce pentru China piaţa din Europa este mai puţin restrictivă decât cea din Canada şi SUA. Însă, pe de altă parte, China are nevoie de un loc unde să îşi depună surplusul, iar UE este un loc foarte bun.

Însă în competiţia pentru banii chinezilor, statele europene sunt dezbinate şi asta îngreunează ajungerea la un mandat coerent şi la un compromis. Şi diminuează puterea de negociere a UE, având în vedere relaţiile bilaterale dintre statele membre şi China.

Experţii ECFR cred că UE trebuie să încurajeze investiţiile în infrastructura europeană şi în zonele în care companiile chineze excelează: transport, energie şi infrastructura de telecomunicaţii. În acelaşi timp, trebuie să definească în comun restricţiile privind achiziţiile care afectează siguranţa naţională.

Dincolo de interesele economice, China vrea să fie actor internaţional relevant

Relaţiile diplomatice dintre UE şi China au fost aprofundate, au avut loc mai multe contacte la nivel înalt între cele două diplomaţii. În această săptămână, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost în vizită în China, după ce premierul chinez a fost în vizită în parlamentul european în martie. Şi va urma, în luna iunie, un summit China-UE.

La 40 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dinte blocul comunitar şi Beijing, China vrea să fie un actor internaţional relevant în Europa. Parteneriatul cu Europa este văzut şi ca o alianţă în sprijinul Chinei de a reforma mecanismele de guvernanţă mondială.

Convingerea Beijingului vine şi din faptul că, în ciuda opoziţiei SUA, europenii s-au alăturat acelei iniţiative, Băncii de Investiţii în Infrastructura Asiatică.

(Citiţi aici despre participarea statelor europene la Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură:Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie – de partea Chinei în disputa cu SUA privind o nouă bancă mondială)

(Descărcaţi aici analiza integrală a ECFR)