17 martie, 2015

banca chinezaFranţa, Germania, Italia şi Marea Britanie aderă la iniţiativa Chinei de creare a unei bănci, Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB). Este o nouă lovitură dată SUA, care se opune unei astfel de instituţii financiare, scrie The Telegraph. Capitalizarea noii bănci va fi de 50 de miliarde de dolari.

Australia este foarte probabil să îşi reconsidere şi ea poziţia de a aliat al SUA împotriva acestei instituţii financiare care este considerată un rival pentru Banca Mondială.

Banca este vazută ca un instrument de întărire a influenţei Chinei în regiune, posibil pe seama celei a Statelor Unite.


Marea Britanie a indicat săptămâna trecută că participarea ca membru fondatori la AIIB este de interes naţional. SUA consideră că participarea statelor occidentale la iniţiativa Beijingului reprezintă o apropiere prea mare de China.

Discuţiile privind guvernanţa instituţiei şi structurile de control vor fi discutate la sfârşitula acestei luni, a anunţat ministrul britanic de finanţe. „Consolidarea legăturilor dintre Marea Britanie şi economiile din Asia va oferi companiilor noastre cele mai bune oportunităţi de a investi şi a lucra în îieţele mondiale cu cea mai rapidă creştere şi este un element-cheie al planului nostru economic pe termen lung”, a spus minsitrul britanic.

China şi alte 20 de ţări au semnat un memorandum de înţelegere pentru înfiinţarea acestei bănci şi stabilirea sediului ei în Beijing, în octombrie. Printre fondatori sunt India, Singapore, Malaezia, pakistan, Filipine, Uzbekistan, Vietnam.

AIIB a fost lansata la Beijing anul trecut pentru a majora investiţiile asiatice în transporturi, energie, telecomunicaţii şi alte proiecte de infrastructură. Este vazută ca un rival al Bancii Mondiale, dominată de tarile din vest, si al Bancii Asiatice pentru Dezvoltare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: