Patru organizații de sănătate, care au cooperat îndeaproape, au cheltuit aproape 10 miliarde de dolari pe măsurile adoptate în întreaga lume pentru combaterea pandemiei de Covid-19, dar au ieșit din sfera de control a guvernelor și nu au reușit să își atingă obiectivele, se arată într-o investigație realizată de Politico și Welt.
Când virusul Covid-19 a lovit, guvernele lumii erau complet nepregătite. Din America până în Europa și Asia, autoritățile și-au schimbat reacția de la minimizarea pericolului până la închiderea granițelor în încercarea eșuată de a opri răspândirea virusului care în scurt timp a cuprins întreaga planetă.
În timp ce cele mai puternice națiunii se concentrau pe problemele interne, patru organizații mondiale de sănătate non-guvernamentale au început să își facă planuri pentru lupta pe viață și pe moarte împotriva unui virus care nu cunoaște nicio limită.
Ceea ce a urmat a fost o tranziție constantă și aproape inevitabilă a puterii de la guvernele depășite de situație la grupul acestor ONG-uri, după cum reiese din investigația amplă realizată de jurnaliștii Politico, în colaborare cu cei de la ziarul german Welt.
Beneficiind de expertiza necesară, contacte la cel mai înalt nivel în națiunile occidentale și relații strânse cu companiile farmaceutice, cele patru organizații și-au însușit roluri pe care în mod normal le jucau guvernele, însă, fără posibilitatea de a fi trase la răspundere.
Când națiunile încă dezbăteau seriozitatea pandemiei, grupurile au identificat posibili producători de vaccinuri și au început să investească în dezvoltarea de teste, tratamente și injecții.
Grupurile s-au folosit de influența pe care o au asupra Organizației Mondiale a Sănătății pentru a se implica în crearea unui plan global de distribuție foarte ambițios pentru diseminarea instrumentelor Covid către țările care aveau nevoie cel mai mult de ele, cu toate că, într-un final, eforturile lor nu s-au ridicat la nivelul promisiunilor.
Care sunt cele patru organizații
Cele patru organizații au lucrat împreună în trecut, trei dintre ele având chiar o istorie comună, se arată în investigația Politico.
Cel mai puternic dintre grupuri este Fundația Bill & Melinda Gates, una dintre cele mai mari organizații filantropice din lume.
(Citiți și: Bill Gates și Elon Musk – poziții total diferite față de coronavirus)
Gavi este o organizație mondială de vaccinuri care a fost fondată cu participarea lui Gates și care se ocupă de programele de vaccinare a populației țărilor din lumea a treia.
Wellcome Trust este o fundație britanică de cercetare care beneficiază de un buget de mai multe miliarde de dolari și care a lucrat cu fundația lui Bill Gates în trecut.
Coaliția pentru Inovații în Pregătirea pentru Epidemii (CEPI) este un grup internațional de cercetare și dezvoltare fondat în 2017 cu ajutorul lui Gates și Wellcome.
Organizațiile societății civile care activează în națiunile mai sărace, inclusiv Doctori Fără Frontiere, și-au exprimat îngrijorarea față de noțiunea că grupurile dominate de Occident, care beneficiază de echipe de specialiști de elită, vor participa la procesul de luare a deciziilor vitale care urmau să afecteze populația țărilor sărace.
Aceste tensiuni s-au intensificat și mai mult atunci când Fundația Gates s-a opus eforturilor de renunțare la drepturile proprietății intelectuale, o decizie pe care criticii au interpretat-o ca pe o protejare a intereselor marilor companii farmaceutice în detrimentul oamenilor care trăiesc în națiunile mai sărace.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fost crucială în procesul prin care cele patru organizații au câștigat putere. Mare parte din influența pe care grupurile o au asupra OMS se trage, pur și simplu, de la bani.
(Citiți și: OMS: Ne aflăm, cu siguranță, la jumătatea pandemiei de Covid-19)
De la începutul pandemiei, în 2020, Fundația Gates, Gavi și Wellcome trust au donat în total peste 1,4 miliarde de dolari pentru OMS – o sumă mult mai mare decât contribuția celor mai mulți membri oficiali, inclusiv SUA și Comisia Europeană, potrivit datelor OMS.
COVAX, un consorțiu special operat de Gavi, CEPI și UNICEF, a avut ca obiectiv livrarea a 2 miliarde de doze de vaccin până la finalul anului 2021, dar până în luna septembrie a acelui an, aceștia au reușit să distribuie doar 319 milioane de doze.
În timp ce eforturile președintelui SUA Joe Biden de a obține o finanțare suplimentară de 5 miliarde de dolari pentru activitatea internațională a administrației de combatere a virusului se zdruncinau în Congres, Joe Biden a reușit totuși să introducă 500 de milioane de dolari pentru CEPI în propunerea sa de buget – 100 de milioane de dolari pe an timp de cinci ani.
Banii, care nu au fost încă aprobați, ar ajuta la ceea ce majoritatea experților din domeniul sănătății la nivel mondial sunt de acord că este o cauză importantă, nu numai în termeni umanitari, ci și pentru a împiedica națiunile mai sărace să devină terenuri de reproducere pentru noi variante.
Astfel, Politico și Welt au examinat procesele-verbale ale întâlnirilor, precum și mii de pagini cu date financiare și documente fiscale, care au dezvăluit că grupurile au cheltuit aproape 10 miliarde de dolari din 2020 – aceeași sumă ca și principala agenție din SUA însărcinată cu combaterea Covid în străinătate.
Principalele concluzii
- Cele patru organizații au cheltuit aproape 10 miliarde de dolari pe programele de combatere a pandemiei de Covid-19 începând cu 2020 – la fel de mult cât a cheltuit agenția de stat americană însărcinată cu combaterea Covid în afara țării;
- Organizațiile au donat în total 1,4 miliarde de dolari Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în cadrul căreia au ajutat la crearea unei inițiative critice pentru distribuirea de instrumente de combatere a Covid-19. Acel program nu a reușit să își atingă obiectivele originale;
- Liderii organizațiilor au avut un acces fără precedent la cele mai înalte nivele ale guvernelor, cheltuind cel puțin 8,3 milioane de dolari pentru a face lobby pe lângă parlamentarii și oficialii americani și europeni;
- Oficiali din SUA, UE și reprezentanți ai OMS au fost, pe rând, angajați ai fiecărei organizații și au ajutat la consolidarea relațiilor lor politice și financiare cu Washington și Bruxelles;
- Liderii celor patru organizații au promis că vor ajuta în egală măsură toate națiunile, însă în timpul celor mai grave valuri ale pandemiei, țările sărace au rămas fără vaccinurile de care populația avea nevoie; Liderii a trei dintre cele patru organizații au susținut că eliminarea restricțiilor legate de protejarea proprietății intelectuale nu era necesară pentru a crește volumul de vaccinuri livrate – o măsură care ar fi ajutat la salvarea mai multor vieți omenești, potrivit activiștilor.
***