În afară de implementarea reformelor interne și a PNRR ca, deocamdată unic plan concret de dezvoltare de țară, România se mai află în mijlocul unei oportunități istorice – de această dată geoeconomice:
plimbarea axelor de conflict dinspre vest spre esti – și dintre Europa Atlantică spre Asia Pacifică lasă în urmă o falie. Pe care România se află în acest moment și de care poate profita cu o bătaie de decenii de dezvoltare.
Măcar cât profită Polonia.
Textul de mai jos este preluat din numărul 82 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare (un LINK-AICI).
***
România se află pe falia tectonică dintre două lumi – cu toate cutremurele pe care le presupune o atare poziție, dar acest lucru se poate dovedi, în acest moment, un mare avantaj.
Această falie e, de fapt, avanpostul lumii/civilizației/democrației/societății occidentale în fața colosului asiatic compus din autocrații și iliberalisme. O linie a frontului în confruntarea dintre două uriașe blocuri sistemice.
Să ne închipuim că Vladimir Putin ar fi ales să conserve conflictul înghețat de după anexarea Crimeii în 2014, că ar fi tergiversat negocierile grupului de la Minsk (n-ar fi fost greu, cu complicitatea Germaniei și a Franței) și că, în acest timp, China ar fi lovit prima – anexând Taiwanul și incendiind cealaltă mare falie sistemică – cea din indo-pacific. N-ar fi trebuit să aștepte prea mult: experți în securitate și economiști au ajuns la scenariul că poate face lucrul ăsta China undeva între 2027 și 2029 – când ciclul ei economic se duce în panta descendentă – experții venind și cu un exemplu istoric: dacă ar fi putut fi amânat cu doi ani, Primul Război Mondial n-ar fi avut loc – ar fi fost probabil „contramandat” pentru cine știe câți ani; asta din cauză că, doi ani mai târziu, puterile declanșatoare a războiului ar fi intrat pe o pantă economică descendentă, care nu le-ar fi permis finanțarea confruntării.
În cazul în care China ar fi atacat Taiwanul înainte ca Putin să invadeze Ucraina, SUA n-ar fi putut susține și confruntarea din indo-pacific, și securizarea faliei dintre UE (sau, mai bine zis, „vechea Europă”) și Rusia – mai ales dacă ar fi apucat să funcționeze Nord Stream 2 și contractele militare ale Franței cu Rusia. Și nici NATO nu s-ar fi putut mobiliza cu unanimitatea de azi – și chiar ar fi intrat în moartea cerebrală dorită atât de mult de președintele Macron și de industriile din spatele său.
Dar Rusia a atacat, declanșând o reașezare a fronturilor în războiul dintre sisteme: falia și frontul dintre „vechea Europă” și Rusia – cele două entități atât de legate economic una de alta, dar purtând fiecare responsabilitatea de a-și conserva propriul sistem.
„Conserva”? Da: mă număr printre cei care cred că democrația nu se potrivește decât popoarelor care o cultivă la nivel de bază ca produs al culturii, mentalității și psihologiei colective – și nu impusă sau importată de la alte popoare în care indivizii judecă, muncesc, colaborează și-și controlează în cunoștință de cauză leadershipul. Or, Rusia încă e departe de așa ceva – ea și-a adjudecat poziția față de sistemele occidentale prin crearea unui arsenal nuclear care să o protejeze de orice ingerințe ideologice din afară. „Vechea Europă” a ignorat acest lucru, sperând că o cooperare economică e suficientă pentru a ține la distanță marele URSS.
Astfel că noul front e falia de la Baltica la Marea Neagră și Mediterana – în următoarele două-trei decenii, aici „se va învârti pelteaua” – nu degeaba au gândit SUA conceptul „Celor Trei Mări”: Polonia, România și, în curând, Ucraina – noua zonă în care consolidarea ar urma să se facă nu doar sub aspect militar, ci și/sau mai ales economic. E un moment excepțional pentru România – ca în următoarele două decenii lumea să se uite la Marea Neagră, „pântecele moale”, care trebuie întărit, al sistemului occidental.
Este pregătită România? Primii pași cred că se fac, deja – la finalul lui decembrie 2022, o delegație din care făceau parte și Nicolae Ciucă, și Marcel Ciolacu (premierul în funcție și cel viitor) s-a dus intempestiv în Coreea de Sud (vizită urmată de cea a premierului sud-coreean) – țara asiatică fiind cunoscută ca hub al afacerilor, investițiilor și intereselor economice americane de toate felurile.
Are România un plan precis să fructifice prezența sa pe noua falie – securizată militar și puternică, și sănătoasă economic? Are politici pentru energie și industria IT în care să fim jucători de top?
În trei-cinci-șapte ani, Rusia se va întoarce în businessurile europene: vom fi pornit, până atunci, pe drumul ireversibil al schimbării modelului de creștere a PIB și ne vom fi configurat o autentică identitate economică?
Ar fi dramatic să nu avem: de data asta, nu trenul și nu vreo oportunitate conjuncturală, ci însăși Istoria trece prin gară.
***
(Citește și: ””Înapoi, în improvizație”. Au apărut Cronicile 82 – Sumar, titluri, autori”)
***
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
Sa nu exageram.
România nu are niciun un plan precis.
Mai bine zis niciun plan.
Totul e o întamplare.
Atata vreme cat Ciolacu si Ciucă simuleaza guvernarea totul nu e decat conjuctură!
Haos organizat!
Merci daca nu cenzurati!
Dupa ultimii 30 de ani aparent castigati ( in realitate irositi ) Romania nu poate sari peste umbra ei si nu pacaleste pe nimeni pentru ca nu se poate construi o lume noua doar cu predarea stafetei , respectiv cu esalonul doi al lumii vechi si cu mostenitorii lor. Dincolo de iluzia cu cresterea PIB-ului ( https://cursdeguvernare.ro/radu-craciun-nu-deschideti-inca-sampania.html ) o privire lucida asupra realitatii romanesti arata ca din aceasta tara un numar urias de cetateni au pleacat deja unde au vazut cu ochii (invatamantul , educatia si cultura sunt la podea si se scurg deja la subsol cu societatea civila cu tot total diferita deca cea din anii `90.
Procesul de decivilizare si dezumanizare continua in mod accelerat ,tara este sufocata de gunoaie, coruptie si clanuri , justitia promoveaza decidentii care protejeaza infractorii , extremismul este finantat exact de catre cei care ar trebui sa-l combata , serviciile si-au extins numarul, bugetul si influenta la cote astronomice , salariul la stat este mai mare decat la privat , iar cei care ar trebuie sa ia marile decizii pun talpi intereselor tarii si societatii exact cum zicea cel care le-a pus primul in 1990. Pana la marea geopolitica clamata de o tara intrata in NATO si UE, avem mica geopolitica locala care are cu totul alte prioritati decat cele ale tarii, societatii si cetatenilor ei ordinari ( adica supusi legilor , taxelor si justitiei ).