20 octombrie, 2021

Întreaga economie europeană se resetează potrivit direcțiilor trasate de ”Fit for 55” iar România nu poate rămâne în urmă în încercarea de-a-și adecva modelul economic la acest trend: e șansa de-a rămâne pe harta economică a UE.

De la tranziția energetică și tehnologiile depoluante, la miza utilizării hidrogenului, de la economia circulară și uriașul potențial de reciclare, la digitalizarea companiilor și inovarea în IT, de la resursele naturale de care dispunem și de care depind industriile noii economii, la stimularea ecosistemului de companii orientate către verde, digital, reciclare, toate acestea trebuie să însemne crearea de industrii:

Industrie pentru baterii, Industrie pentru stații de încărcare, Industrie pentru automatizarea digitală a activității companiilor, industrie pentru componentele noilor tehnologii – și multe alte activități de nișă, fără de care rămânem blocați în statutul de țară importatoare a unor tehnologii scumpe. Vă invităm la

CONFERINȚA LIVE ONLINE

Noua economie europeană și transformarea economiei românești

marți, 26 octombrie 2021, orele 15.00 – 17.45

Înregistrează-te aici

Principalele declarații ale speakerilor:

Siegfried Mureșan, vicepreședinte PPE, Președinte al Grupului de lucru pentru buget și politici structurale al PPE:

La alegerile europarlamentare din 2019, o mare parte dintre cei care au ieșit la vot au spus că doresc un rol mai mare al UE în combaterea schimbărilor climatice, în reducerea poluării. În aceste condiții, tranziția spre o economie verde a devenit una dintre prioritățile CE.
Există colegi în Parlamentul European care doresc ca aceastp tranziție să se facă cât mai rapid, eventual fără studii de impact. Familia mea politică, PPE, afirmă: Da, susținem acest proces, dorim combaterea schimbărilor climatice, reducerea poluării și a emisiilor de gaze cu efect de seră, dar vrem să facem asta împreună cu industria, împreună cu actorii economici, nu împotriva lor. Colegi parlamentari din grupul Verzilor, de exemplu, care spun: industria europeană se adaptează, fie moare, nu ne reprezintă. Aceasta nu este o opțiune pentru noi.
Sigur, industria va trebui să se adapteze, să preia o parte din costuri, dar noi avem obligația să îisprijinim, inclusiv prin alocarea de resurse publice, și de la nivel european, pentru cercetare, dezvoltare, inovare.
Concret, am stabilit ca până în 2050 UE să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbonr. Pentru a atinge acest obiectiv pe termen lung am stabilit ca obiectiv intermediar ca pănă în 2030 să avem o reducere a emisiilor cu 55% față de anul de referință. Un obiectiv ambițios, pentru atingerea căruia evaluarea este că vom avea nevoie de investiții anuale, la nivelul întregii UE, de 400 mld euro. Spun clar, succesul tranziției spre economie verde va depinde în mare parte de finanțarea acesteia. Fără resursele necesare, totul rămâne declarație politică….
Noi, la nivelul UE, facem tot ce putem. Am stab că UE va cheltui în următorii ani 1.800 mld euro, din bugetul tradițional și din noua Facilitate de redresare și reziliență. La nivelul Bugetului UE, alocăm 25% din bani pentru proiecte verzi și ne propunem să creștem până la 30% în anul 2027. Am stabilit prin lege ca 37% din resursele Facilității de reziliență să meargă către proiecte cu impact asupra mediului înconjurător.
Am lansat această Facilitate de redresare și reziliență care este cel mai mare pachet economic lansat vreaodată de UE. Este o faciliate menită să ajute categorii de populație și regiuni afectate de pandemie, dar este și un pachet de reziliență menit să întărească economiile și instituțiile statului. Scopul acestuorresurse este de a spori reziliența pentru că nu știm de unde sau când va apărea o nouă criză.
Este evident că pe durata pandemiei s-a schimbat comportamentul consumatorilor. E clar că această criză va avea un efect de transformare foarte amplu și ne dorim să folosim această criză pentru a susține tranziția spre o economie curată, verde, digitală.

Am decis ca din această Facilitate – din care investițiile trebuie să înceapă până la finalul anului 2023 și să fie terminate până la finalul anului 2026 – 37% din resurse să meargă pe proiecte cu componentă de mediu și 20% pe proiecte cu componentă digitală. Am stabilit să mergem pe 6 direcții: tranziția spre conomie verde, tranziție spre economie digitală, competivitate, coeziunea teritorială și socială, reziliență instituțională și tineret.
UE este într-o logică de întărirea rezilienței, dar este nevoie și de reforme. Cunoaștem Semestrul European care există deja de 10 ani… Acum, accesul la fonduri este condiționat de implementarea de reforme. Trebuie să ne uităm atenți la regulile de. Am decis împreună la începutul pandemiei să suspendăm Pactul de Stabilitate și Creștere. Nu este un secret că la nivelul UE sunt decidenți, mai ales de stânga, care vor să nu mai revenim în cadrul regulilor de disciplină fiscală și bugetară. Eu cred că nu am fi avut credibilitate în fața piețelor financiare să împrumutăm aceste mld euro dacă nu ar fi existat state membre care să aibă finanțele publice în ordine, sunt puternice ca economii.
La fel, mă aștept ca modul în care vom gestiona datoriile publice să devină subiect de dezbatere la nivel european. Sunt state membre care spun că aceste datorii ar trebui puse la comun, altele care spun că fiecare este responsabil cum își gestionează datoriile. Mă aștept la dezbateri

Iuliu Winkler, Eurodeputat, prim-vicepreședinte SME Europe (Asociația Europeană a IMM-urilor)

Vorbim de aspecte tehnice, economice, aspecte care țin de administrație și economie, dar să ne aducem aminte că această Uniune Europeană în care noi suntem membri de peste un deceniu este o Uniune bazată într-adevăr pe conceptul economiei sociale de piață, dar este o Uniune bazată și pe modul de viață european și anume valorile pe care noi le împărtășim din Est până în Vest. Aceste valori sunt legate de demnitatea umană, de valorile umanismului, de drepturile universale ale omului și n-aș vrea să vă surprind, dar vă reamintesc că UE este în 2021 cu siguranță cel mai bun loc de pe Pământ în care cineva ar dori să trăiască, să construiască o carieră sau un viitor.
Înapoi la tematica crizei și motivul pentru care întreg pachetul de măsuri NextGeneration EU și Pactul Verde au fost concepute – pentru a ieși din această criză, pentru a asigura relansarea economică.
Ce înseamnă ieșirea din criză? Să ne întoarcem în 2019, la economia de dinainte de pandemie? Nicidecum, ci înseamnă un salt înainte, un salt către secolul 21, prin dubla tranziție – digitală și verde, pe care trebuie să le parcurgem, tranziții care nu sunt doar economice, sunt și tranziții societale.
Suntem încă foarte la începutul analizei a acestui pachet de propuneri a Comisiei Europene, așa-numitul ”Fit for 55”, reducerea cu 55% a emisiilor. Pachetul este extraordinar de cuprinzător.
Am început în cadrul asociațiilor pentru IMM, inclusiv SME Europe, o asociație a Partidului Popular European (PPE) din care fac și eu parte – aceste reacții inițiale aș dori să le prezint.
Evident că vedem părțile pozitive și vedem acele sectoare care vor fi stimulate prin măsurile de tranziție, mă refer aici evident la sectorul construcțiilor, dar și la sectoare inovative, la sectorul energetic și așa mai departe. Cu siguranță că vom avea noi locuri de muncă, noi oportunități de afaceri, dar vedem și foarte multe provocări ca să nu le spun dificultăți.
În primul rând o evaluare a impactului care să țină cont specific de IMM-uri, la acest moment lipsește.
În momentul în care în noua reglementare cu privire la energie va trebui ca și IMM să efectueze audit energetic, asta înseamnă o nouă provocare pentru toată Uniunea Europeană, indiferent de care stat membru vorbim. Va trebui discutat foarte mult dacă apar noi costuri, deci IMM-urile trebuie să realizeze investiții, să cheltuie bani, atunci de unde vor apărea aceste resurse? A fost doar un exemplu, există și altele.
Un alt punct crucial este acea dorință dintotdeauna ca povara administrativă să fie redusă și să avem parte de simplificare. Vă dau un exemplu de greutate – acel mecanism de ajustare a prețului carbonului la frontieră – acel carbon border adjustment mechanism, care dacă va cuprinde declarații mult prea complicate, dacă va cuprinde noi obligații pentru IMM pentru a vedea că nu exportăm de fapt emisiile noastre de carbon prin importurile pe care le facem, atunci va genera noi profesii, va aduce greutăți de cuantifica.
Apoi problema infrastructurii și vedem că și în PNRR, dar și în tot ceea ce trebuie să facem în anii următori din finanțări europene din fondul de coeziune, din bugetul uzual al UE, avem nevoie de foarte multe investiții în infrastructură în România. Nu suntem singurii pentru că și alții au nevoie să investească în infrastructură și aș aminti acea opinie conform căreia investiția în infrastructură este cea mai utilă formă de ajutor de stat pe care orice guvern o poate acorda propriei economii. Nimeni nu o contestă. Este cel mai mare ajutor de care IMM-urile au nevoie.
Se pune problema și la accesul la materii prime, la siguranța accesului la materii prime. Unul dintre subiectele zilei este noua criză, cea mai recentă criză, a magneziului, care se pare că va lovi foarte puternic industria auto și alte industrii europene. Sigur, problema materiilor prime și a accesului la lanțurile de aprovizionare este o conferință separată.
Problema forței de muncă. Locurile de muncă înseamnă și acel personal cu pregătirea potrivită pentru a ocupa noile locuri de muncă care vor apărea în procesul tranziției duble și doar la nivelul României sunt surse din economie și din industrie pe care le ascult și care spun că în perioada următoare pentru a implementa PNRR care este doar o parte din provocările care stau în fața noastră am avea nevoie de personal calificat de ordinul sutelor de mii, am auzit și cifra de 400 de mii de persoane, personal calificat care lipsește din diverse sectoare economice, pentru a face tranziția.
Aș mai menționa accesul la finanțare și neutralitatea tehnologică. În momentul în care CE propune numai mobilitatea electrică și nu ia în considerare alte posibilități care ne stau în față dă dovadă oare de neutralitate tehnologică? Nu, din punctul multora de vedere.
Unde stă România. Aș spune că în primul rând avem marele avantaj de a fi membri ai UE și haideți să ne aducem aminte că presiunea externă, așteptările externe au fost întotodeauna foarte benefice pentru România: momentul intrării în NATO, momentul aderării la UE, au fost momente de maximă performanță pentru țara noastră. Apoi avem finanțarea care este fără precedent în istoria României, acele 80-85, către 90 de miliarde de euro.
În dezbaterea publică eu văd o din în ce mai mare conștientizare a punctelor noastre slabe, cum ar fi educația și lipsa forței de muncă calificată, conștientizarea provocărilor, a lipsurilor, este evident un punct pozitiv.
Eu cred că tranziția dublă va fi un succes pentru noi dacă reușim ca tranziția dublă, digitală și verde despre care am vorbit să o facem cu respectarea principiului echității, adică acel slogan european, ”nu vom lăsa pe nimeni în urmă”, nu trebuie să rămână doar un slogan, ci trebuie să se materializeze prin fondul pentru tranziție justă care este prea mic față de nevoi și prin fondul social climatic pentru care vom avea negocieri dure în Parlament și prin toate celelalte bătălii pe care va trebui să le purtăm, pentru că ele toate sunt bătălii între state membre și între economiile totuși concurente ale UE.

Q&A

Există la nivelul UE un studiu de impact privind ritmul de tranziție?

Sunt voci, în CE, dar și în PE, care vorbesc despre adoptarea rapidă a măsurilor, nevoia rapidă de a avea pachetul ”Fit for 55”, despre care vă spuneam că sunt 13 reglementări mai complicate pe care PE și Consiliul European, statele membre, n-au reușit să le decidă în ani de zile. Ne chinuim de luni de zile, de peste un an, să decidem problema taxonomiei. Gazul sau nuclearul vor fi sau nu vor fi considerate investiție verde? Nimeni nu le va interzice, problema este că dacă ele sunt sub anatema neincluderii în taxonomia europeană atunci investitorii își vor pune semne de întrebare.
Eu spun că în momentul în care nu există destul studii de impact, sigur că avem în fața noastră și și IMM-urile au în fața lor avantajele, pentru că sunt noi locuri de muncă, noi domenii economice, inovația va trece la un nou nivel. Eu cred că la sfârșitul acestei decade, și România ca țară și ca economie va trece la un nou nivel al tipului pe economie pe care-l avem, dar în momentul în care sunt și atât de multe semne de întrebare, eu cred că cei care acum ne zoresc să ne grăbim, greșesc. Și eu cred că aceste forțe care acum ne zoresc și ne grăbesc, aceste forțe trebuie puțin temporizate. Acele cele 13 măsuri doar din pachetul ”Fit for 55” sunt un mozaic. Fiecare măsură este foarte bună, însă când le punem cap la cap să nu iasă un Frankenstein pentru că este și acest pericol ca presiunea tuturor măsurilor și tuturor tipurilor de tranziție care să se petreacă în același timp să lase în urmă nu numai oameni, chiar și comunități și regiuni întregi din UE. Și atunci pericolul este să pățim în felul următor: beneficiile la nivelul UE vor fi clare și vor fi cuantificate în cifre și profituri la nivelul economiei, însă localizarea geografică a acelor beneficii să va întâmpla în anumite regiuni ale UE, iar localizarea costurilor suntem în pericolul să aflăm în câțiva ani că este în alte regiuni. Asta înseamnă creșterea disparităților, care este inacceptabilă.

Cum credeți că vor putea acomoda companiile românești, IMM-urile, costurile generate de trecerea la economia verde?

În ceea ce privește internalizarea costurilor din partea IMM, categoric că ele nu pot sau foarte puține dintre IMM pot să spună astăzi că vor putea internaliza aceste costuri. Nu vor putea, de aceea ele au nevoie de diverse forme de ajutor de stat și de susținere și de aceea eu am spus că ajutorul de stat nu trebuie să ne ducă cu mintea, cu gândul, imediat la formele de ajutor de stat care sunt prevăzute în lege. Ci trebuie să ne ducă la niște forme de ajutor mai subtile pe care Guvernele vest-europene le-au învățat foarte bine. Dacă susțin învățământul și educația duală și profesională, susțin economia. Dacă investesc în infrastructură, susțin economia. Dacă investesc în flexibilizarea finanțării și în toată dezvoltarea clusterelor, investesc în economie.
Nu, IMM-urile ca regulă generală nu vor fi în stare să internalizeze costurile tranziției, au nevoie de susținere, atât susținerea statului din bugetul național, cât și mai ales susținerea UE din bugetul european.

Răzvan NICOLESCU, președinte, Asociația pentru Energie Curată şi Lupta Împotriva Schimbărilor Climatice, membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT)

Sunt la o reuniune pentru pregătirea Conferinței Climatice COP26 și am constatat un interes semnificativ pentru tranziția energetică din România – un lucru bun având în vedere nebunia cu care ne confruntăm în aceste zile în România.
Să ne gândim că economia depinde de felul în care, în următorii 3-4 ani, vom înțelege aceste transformări energetice și mizele.
Dacă le vom înțelege și vom reuși să ne adaptăm vom culege roadele zeci de ani. Dacă nu vom înțelege ce avem de făcut, atunci s-ar putea să fim printre cei care vor suporta anumite costuri, și să nu fim în categoria celor deștepți.
Tranziția energetică este un proces ca nu mai poate fi oprit, chiar dacă uneori sunt tentații de a-l face într-o manieră bombastică (și la nivelul UE și la nivel global). Dar schimbările climatice sunt cea mai gravă problemă cu care omenirea se confruntă pe termen lung. O spun 99,9% din oameni de știință care au studiat acest fenomen.
Teoria pe care o voi prezenta și la COP 26 de la Glasgow spune că nu vom atinge obiectivele de tranziție energetică la nivel european sau global, ci le vom rata din aceleași motive: lipsă de leadership, lipsă de pragmatism, lipsă de solidaritate.
Voi dezvolta acest subiect în săptămânile următoare, dar pentru ca România să fie în categoria câștigătoare, trebuie să își readapteze economia la noul context.
Acest lucru putem să-l facem folosind acele zeci de miliarde de euro pe care le avem la dispoziție (la nivel european) și, din acest punct de vedere, suntem într-o categorie privilegiată, ca și în cazul vaccinurilor COVID.
Avem acces la bani și trebuie să fim deștepți și, în primul rând, să-i luăm și să nu-i pierdem, și apoi să-i utilizăm într-o manieră inteligentă.
Dacă luăm acei bani și îi folosim ca să umflăm anumite facturi de achiziții, atunci efectul eonomic este foarte mic.
Dacă luăm acești bani pentru a produce în România anumite echipamente, anumite tehnologii care sunt cerute de tranziția energetică, atunci vom fi în categoria câștigătoare. Vom crea aici locuri de muncă, se vor dezvolta industrii conexe. Vom avea mai multe taxe plătte la buget.
Miza este să ne plasăm în această categorie.
Dar dacă vom lua miliarde de euro ca să cumpărărm panouri fotovoltaice de la alții și toți banii să se ducă în China, atunci o să ne păcălim că am atras acele fonduri și impactul asupra economiei va fi foarte mic.
Dacă nu vom lua acei bani pentru a produce, de exemplu biocarburanți în România, atunci vom spori deficitul comercial. Anul trecut deficitul la acest capitol a fost de 250 de milioane de euro, în condițiile în care avem zeci de tone de materie primă lăsate pe câmp.
Haideți să folosim bani aceștie să luăm paiele de pe câmp, să îi dăm celor din agricultură , ca să fie mai eficienți și să producem biocarburanți în Romnânia și să nu mai importăm, ținând cont că putem dezvolta aici un ciclu integrat.
Avem tot ce ne trebuie, pentru că investitori cu care am stat de vorbă spun că România a fost binecuvântată de Dumenzeu cu resurse.
Banii pot să ne treacă prin cont și să plece în altă parte, sau pot să creeze impact major.
Dacă vom identifica și niște proietce de genul UiPath, pe zona de tehnologie, de inovare, ar fi și mai bine. Să dezvoltăm noi niște tehnologii. Putem să avem prim planul, așa cum am avut în trecut, când prima aveam prima rafinărie de petrol din lume, când am fost primul producător de petrol înregistrat oficial, iar prima capitală iluminată centralizat a fost Bucureștiul.
Dacă nu, măcar să luăm tehnologiile altora, și să producem echipamentele aici, să le instalăm și să le vindem și în altă parte. Atunci se va crea un impact.
Apropo de Alianța Bateriilor, este important să fimâîn această alianță și să dezvoltăm acest domeniu. Cum? Putem să dschidem niște mine, care să producă anumite minerale necesare pentru baterii, putem să școlarizăm ingineri care să atragă investiții în domeniul bateriiklor, putem să finanțăm niște fabrici care să funcționeze pe lângă Ford, pe lângă Renault, cu speranța că acestea vor produce mașini electrice în România.
Se pot afec multe lucrui dacă există o minimă planificare și o inimă preocupare.
Altfel există riscul ca această tranziție să treaqcă pe lângă noi și să fim în categoria celor care plăti niște costuri, pentru că sutele de trilioane, care urmează să fie investite, vor genera pentru unii oportunități și profit, iar pentru alții – costuri.
Depinde de noi în ce categorie ne vom afla.
Vorbim foarte mult de hidrogen. Să producem hidrogenn să injectăm hidrogen în conducte… Nu știm ce vrem să facem cu el dar noi vrem să-l producem. Nu ne-am pus întrebarea dacă nu cumva unul dincei mai mari producători de echipamente care produc hidrogen este deja în România, la Craiova, ameircanii de la Cummins.
Nici nu ne-am întrebat cum am putea să- convingem Cummins să producă echipamentele de descompunere a apei, electrolizoarele, în România.
În schimb, au încheiat un acord cu Spania, probabil că vor încheia un acord cu Germania, să construiască o fabrică lângă Hamburg, dar ei erau deja în România.
Totul este o dinamică și de cum ne vom poziționa se va crea un impact pentru următorii 80 de ani până la sfârșitul acestui secol.

Q&A

Credeți că resetare industriilor este posibilă și cu capitalul autohton?

Ce au făcut concret ungaria și Polonia de sunt mai pregătiți pentru această tranziție?

Răspuns

Este fundamental să ajutăm la dezvoltarea capitalului autohton pentru a contribui la această tranziție energetică. Nu ne putem baza pe capitalul străin. Trebuie să folosim fondurile euriopene, pentru a dau o șansă capitalului autohton să se dezvolte.

IMM-urile contribuie enorm la PIB, dar trebuie să le ajută, pe capitaliștii corecți.

Cât despre Polonia și Ungaria, au fost mai curajoși și polonezii au exportat baterii de 2 miliarde de euro, deși nu avuseseră nimic de aface cu domeniul. Măcar Ungaria are o industrie auto. Polonezii au construit o fabrică împreună cu cei de la LG, cu finanțare de la BEI de 600 de milioane de euro, pentru un proiect foarte riscant din puncte de vedere economic. Și au cosntruit fabrica și au început să exporte.

Noi așteptăm de la BEI să ne finanțeze niște proiecte ale Electrica și Transgaz care sunt garantate de stat, prin includerea în baza de active reglementate de la ANRE.

Polonezii s-au dus la BEI și au luat banii pentru un proiect foarte riscant. Și deși au o situație (energetică) mult mai proastă decât a noastră, sunt mai curajoși, mai vocali.

Noi nici măcar nu suntem înstare să ne prezentăm avantajele. Nu există țară în Europa Centrală și de Est care să aibă energie regenerabilă 24% din consum. Vom face probabil 35%. Suntem țara cu cele mai mic nivel de emisii per capita. Suntem singura țară din UE ccare are cu 55% maipuține emisii decât în 1990.

Toate aceste lucruri trebuie capiatalizate, trebuie monetizate.

Ei, vorba fotbaliștilor, au n-au mingea – trag la poartă. Noi avem mingea și ne uităm la ea.

Cum ar trebui valorificate resursele de grafit?

Păi să luăm 100 de milioane dein PNRR și să dea drumul Salrom la producția de grafit. Și dacă suntem inteligenți, creăm un lanț integrat, dar pentru asat trebuie măcar să ne propunem.

Noi nu numai că pierdem anumite competiții dar nici măcar nu ne prezentăm la ele.

Monica Hodor, directorul general al companiilor E-Distribuție:

Din punctul meu de vedere, răspunsul la întrebarea : Ce e de făcut? E unul singur: Digitalizare. Criza declanșată de covid a arătat rolul central al distribuitorului de energie electrică. Grație acestor distribuitori, oamenii au avut energia necesară funcționarii internet, a calculatorului, au putut să comunice. Adaug și tranzacția energetică, care se întâmplă în timp ce vorbim. Avem în față cea mai bună periaodă de a ne transforma prin digitalizare, prin încurajarea inovației. Avem nevoie de rețele inteligente, tranzacția de energie trebuie să se bazeze pe regenerabile distribuite eficient.
Sistemul energetuic UE se va baza predominant pe surse regenerabile, aproape de locul de consum. Ce ne dorim să facem la nivelul E – Distribuție este să implicăm mai mult clienții, prosumatorii, prin contorizare inteligentă și soluții avansate. La începutul anului am anunțat că am depășit un prag istoric în România: am instalat peste 1 milion de contoare inteligente în zonele în care ne desfășurăm activitatea. Până la finalul anului vom ajunge la peste 1,2 milioane de astfel de contoare instalate. Atingem un prag de 35% din total clienți.
Investițiile totale avute în vedere în acest an depășesc 180 milioane euro, iar focusul este, bineînțeles, , digitalizarea. Instalăm și puncte de control de la distanță, digitalizăm stații, instalăm în zonele rurale, investim în noi infrastructuri și în reabilitarea infrastructurii existente.
Un exemplu: majoritatea posturilor de transformare instalate anul acesta sunt dotate cu echipamente de comunicații ce asigură includerea lor în sistemul de telecontrol. Asta ne permite să intervenim rapid de la distanță în caz de avarii. Ceea ce facem este să transformîm rețelele tradiționale în rețele active și participative, care poziționează clientul în centrul sistemului.
Imaginați-vă o societate românească complet electrificată cu consum eficient de energie datorat și unui contor inteligent, care să permită un control mai bun al datelor, cu un consumator care participă direct la piața de energie prin calitate de prosumator, care își încarcă vehicolul oriunde s-ar afla.
Acesta este răspunsul nostru: investiții în digitalizare care conduc spre un viitor mai bun.
Promoivarea surselor regenerabile, a electromobilității și a sistemelor de stocare va necesit la nivelul operatorului de distribuție noi investiții în infrastructură, smar grid, noi baze de date. Se impune o colaborare strânsă cu operatorul de transport și de sistem, precum și mecanisme specifice de tranzacționare. Operatorii de distribuție au în plan atingerea țintelorde 35-40% pentru montare de contoare inteligente până în 2028. Dacă se va transpune Directiva 944 din legea energiei, s-ar putea ajunge mai devreme, în 2024, la aceste ținte. Bineînțeles, trebuie să avem grijă și de consumatorii vulnerabili, aici este necesară o definire clară, metodologie foarte clară de acoperire a costurilor clienților vulnerabili.

Cristian Nevzoreanu, Director Comunicare & CSR, Renault Group România

Industria auto contribuie la reducerea poluării prin două acțiuni, prima se referă la mașinile noi pe care le pune pe drumuri, iar al doilea element este reducerea emisiilor pe platformele industriale, respectiv în cadrul procesului de fabricație al mașinilor.
Industria românească numără doi producători de automobile și un număr de peste 600 de companii producătoare de organe și subansamble pentru industria auto, acestea având împreună o contribuție de 14% la PIB și o contribuție de 27% la exportul României.
Reducerea emisiilor vehiculelor noi se face prin mai multe piste, din ce în ce mai greu, ultima zecimală e cel mai greu de obținut. Este vorba în primul rând de procesele de downsizing în care motoarele au cilindre tot mai mici, dar ca și performanțe, putere și cuplu sunt la fel cu motoarele mai vechi cu cilindre mai importante.
Aceasta este o cale de reducere a emisiilor, a doua este evoluția surselor de combustibil. Aici vorbim în primul rând de oferta de GPL instalată în fabrică și apoi hibridizarea automobilelor care sunt noi produse și apoi oferite pe piață, proces în care Ford distribuie deja mașini hibride și anul viitor va urma și Dacia.
Anul trecut, Dacia avea Diesel 34% din mașinile vândute, anul acesta a scăzut la 16%. Procentul de benzină rămâne practic constant, anul trecut, clienții cereau GPL pe 22% din mașini, anul acesta sunt 36%. Anul trecut erau zero mașini sub marca Dacia full-electrice, anul acesta suntem la 4%. Cum? Prin cele 30 de mii de Spring comandate de clienții din Europa, din care 6 mii doar în România. Începând cu octombrie au început livrările acestor mașini electrice.
Această tranziție către mașini noi mai puțin poluante este foarte importantă. De fiecare dată un vehicul nou care e mai puțin poluant și în același timp și mai sigur, va înlocui un vehicul vechi. De ce insist asupra cuvântului vechi? Parcul auto din România este foarte vechi, este cu peste 54% mai vechi decât media europeană. Se apropie de 16 ani vechime medie. Normal că un parc vechi poluează mult și este și nesigur și asta se vede și în statisticile de accidente cu victime unde suntem campioni din păcate. Acesta este parcul auto din România și din păcate el în continuare crește prea mult cu vehicule vechi, importate.
La o mașină nouă vândută, ori de un producător local, ori de un importator, în același timp în țară sunt importate și aduse patru mașini vechi de ocazie. Peste 70% dintre ele au peste opt ani vechime. Vă dați seama că acestea aduc poluare. Practic noi importăm surse de poluare din alte țări. Dar în acest moment importul este liber, circulația mărfurilor este liberă, dar acesta este rezultatul, mașini care s-ar putea duce direct la casare prin programul Rabla.
Programele Rabla și Rabla Plus sunt o reală gură de oxigen care duc la înnoirea parcului auto și la stimularea mașinilor verzi. În primul rând electrice, 45 de mii de lei bonus pentru achiziția unui vehicul full-electric nou. Este practic cel mai mare bonus din Europa. Avem și măsuri foarte bune care își văd efectul în piață.
Acestea sunt căile prin care mașinile se modernizează și clienții sunt stimulați, încurajați să-și înlocuiască mașina cu una nouă, mai puțin poluantă și mai sigură.
În ce privește reducerea emisiilor pe platformele industriale, aceasta se aplică atât la producătorii de automobile cât și la cei de componente. Sunt categoric planuri foarte ambițioase.
Planul Renault cuprinde șase posibile măsuri și cum pot fi acestea aplicate și în România. Unele par foarte simple și altele nu. Vedeți compactarea mijloacelor de producție, miniaturizarea pentru că înseamnă mai puțin spațiu de încălzit și de iluminat, deci mai puțin consum de energie. Doi, echipamentele folosite la producție să fie mai eficiente din punct de vedere energetic, apoi managementul energetic al uzinelor în care Renault colaborează cu Google, care este partenerul nostru. Patru, reducerea pierderilor de energie, apoi subiecte care au mai fost abordate: energie verde – punctul cinci. Renault își propune ca 100% din siturile europene de producție să fie alimentate doar cu energie electrică verde începând cu anul 2030. Și apoi șase surse de energie termică, de exemplu pompele de căldură. Observați că pentru Europa grupul Renault își propune ca în anul 2030, platformele să fie neutre din punct de vedere al emisiilor.
Ce înseamnă asta pentru Automobile Dacia? Dacia este un pionier pentru decarbonizare. O reducere de la 506 kilograme de CO2 echivalent în 2019, anul dorit de Renault ca referință, la zero în 2030.
Ideea noastră este de a instala panouri fotovoltaice pe suprafețele noastre, acoperișuri de hale sau suprafețe de teren. Ca să iasă un business plan pe plus, să fie o investiție atractivă, trebuie mai multe condiții însumate, respectiv să poată fi făcut un parteneriat între două întreprinderi, deci nu prosumator. Noi suntem consumatori. Să fie un parteneriat între un producător de energie care să vină să instaleze panourile și apoi un consumator care să fie întreprinderea care să ia energia produsă de acesta. Pentru ca acest parteneriat să fie pe plus este nevoie de finanțare. Prin ACAROM suntem într-un dialog cu Ministerul Energiei ca să ne orientăm pentru obținerea unei finanțări pentru aceste scheme de producere a energiei verde și folosirea ei.
Avem o industrie auto importantă, valoroasă și performantă. Dar această schimbare către reducerea poluării și o economie verde o poate afecta foarte tare dacă se întâmplă extrem de rapid și poate degrada rapid competitivitatea pentru că o parte din întreprinderi își pot adapta producția și consumul de energie, o altă parte nu. De exemplu, va fi mai mare nevoie de componente pentru mașini electrice și mai puțin pentru mașini termice. Cei care fac componente pentru mașini termice, gen linii de eșapament, radiatoare de răcire, piese de motor, motoare termice, vor avea o problemă. Trebuie să fim foarte atenți la viteza cu care vrem să implementăm aceste schimbări.
În final aș vrea să insist asupra noțiunii de competitivitate. Ea se poate face și prin performanța unei întreprinderi, dar și prin susținerea pe care o poate avea din partea statului. De exemplu, kurzarbeit este o măsură care a ajutat foarte mult industria auto, dar mai departe nu este totul de curajul industriei auto, ci este vorba și despre condițiile de atractivitate și competitivitate ale României.
Realitatea este că există în primul rând acest investitor străin LG care a apreciat că în Polonia este bine să investească, este o investiție bună în Polonia. M-am întâlnit cu un producător major de baterii din China care a venit în România să se uite la două locații și n-am mai auzit de el, deci nu a ales România. Aici nu e vorba de curaj, ci de a avea atractivitate și competitivitate.

Q&A

Cum vedeți impactul transformării verzi asupra economiei pe orizontală din jurul companiei Dacia? Celor care vă sunt furnizori.

Noi ne dorim ca per ansamblu un automobil să fie mai puțin poluant începând cu procesul de fabricație care implică piese de la furnizor, deci implică și o generare de CO2 la furnizor. Categoric că și ei trebuie să-și adapteze procesele de producție pentru a emite mai puțin CO2, deci a merge către platforme industriale verzi, însă lucrăm cu foarte multă grijă și responsabilitate. Trebuie să fim atenți când Dacia tușește pentru că atunci furnizorii pot face pneumonie. Orice modificare importantă la noi poate avea un efect extrem de puternic asupra furnizorilor, cum este acum creșterea prețurilor materiilor prime, a energiei, a utilităților. Fiecare companie are un anumit potențial de a le suporta. Cu cât întreprinderea este mai mică și mai fragilă, cu atât riscul este mai mare. Lucrăm pentru a găsi împreună cele mai bune soluții.
Avem o politică foarte pronunțată de integrare locală, de a lucra cu furnizori din România și asta ne permite să lucrăm ușor, de la distanță scurtă. Acum, activitățile sunt foarte apropiate: dezvoltare la București, testare la Titu, producție la Mioveni, ne este mai ușor să lucrăm.

Care este planul de robotizare al companiei din România?

Avem următoarea strategie, de introducere a unui număr limitat de roboți care să ducă la creșterea productivității și mai ales la eliminarea posturilor de lucru pe care noi le numim penibile, cu cel mai mare efort. Strategia noastră este de a adăuga roboții la oamenii din fabrică, care sunt comoara noastră, să adăugăm roboți pentru a ne ajuta angajații, nicidecum să-i înlocuim.

Cum vedeți finalizată criza cipurilor?

Este un subiect extrem de dureros pentru că duce la multă frustrare atât din partea noastră. Am trecut de 40 de zile de oprire a producției pe anul acesta din cauza lipsei de cipuri și nu suntem cei mai afectați. Nu am putut produce pe cât ne-am dorit. Clienții au ajuns să aștepte și până la șase luni. Situația este la mai multe mărci, nu doar la noi.
Problema pentru noi că trebuie să introducem producția, problema pentru clienți că își amână planurile. Această criză se va estompa anul viitor. Eram mai optimiști că se va estompa în trimestrul IV al acestui an, însă lucrurile nu sunt atât de simple. Este o consecință a faptului că cipurile vin de departe și a faptului că deschiderea unei noi capacități de producție de cipuri durează ani de zile și costă miliarde. Se vor mișca lucrurile. Eu îmi doresc să se întâmple și în Europa așa ceva și să avem și noi ceva de făcut pe tema asta, dar lucrurile nu sunt atât de simple. Poate învățăm ceva din toată această pandemie.
Din punctul de vedere al industriei auto, tranziția energetică implică eforturi foarte mari, atât tehnologice cât și financiare. Așa cum am spus, mergem în această direcție, dar trebuie să fim foarte atenți la viteza cu care vrem să mergem pe această cale și la sprijinul pe care ar trebui să-l avem pentru a putea parcurge acest drum. Dacă vrem să facem drumul acesta cu o viteză prea mare, s-ar putea să derapăm și să ieșim de pe el și să facem mult rău industriei auto din România și nu numai.
Aceste schimbări, această revoluție, această reducere a emisiilor trebuie făcută cu viteza potrivită altfel va avea ca și consecință dificultăți mari pentru companiile din industria auto care trebuie să se adapteze și să meargă pe acest drum precum și dificultăți pentru clienți. Toate aceste revoluții au un cost, costul acesta trebuie plătit de cineva. Poate că ne-am dori toți niște mașini de un anumit fel, dar trebuie să ni le putem și permite.
Din punctul acesta de vedere, dialogul cu autoritățile este foarte important și măsuri de sprijin pentru această tranziție sunt esențiale. Este esențial să avem un dialog și să există modalități de susținere și linii de finanțare pentru a putea parcurge acest drum.

Cum vedeți evoluția industriei de componente având în vedere că un autoturism electric are mai puțin componente decât unul clasic?

Sunt componente care se vor regăsi pe toate mașinile fabricate de acum încolo, chiar și pe cele electrice: roți, frâne, aripi, scaune, tablou de bord cât mai digital cu putință și vor fi componente care vor dispărea. Aici trebuie o nuanță. Tot ce este legat de un motor termic, motorul în sine, sistemul de răcire, linia de eșapament, toate acestea nu mai există la o mașină electrică.
Totul ține de viteză și de strategie.

Radu MERICA, manager general RER Group

Este o temă foarte la modă, totul este verde în marketing. Și sigla firmei noastre este verde, dar este verde de vreo 25 de ani. Grupul nostru de firme colectează și procesează deșeuri. Avem mai multe stații de sortare și deservim în România spre 2 milioane de persoane ăe tot teritorilul României
Firma noastră din București este cunoscută sub numele REBU. Mai avem în Timișoara, Oradea, Buzău… Procesăm cam un milionde deșeuri pe an.
Este interesant că după ce am vorbit foarte mult de energie, voi ataca tema reciclării materialelor și despre cum ar trebui să ne aliniem în cadrul acestei economii verzi cu celelalte state europene, în ceea ce privește reciclarea.
Suntem încă foarte departe, din păcate. Există un decalaj mare față de restul UE și există un anumit populism politic pe teme gestionării deșeurilor, care ne împiedică să avansăm.
În economia circulară există mai mulți actori. Cel dintâi este cel care generează deșeurile care eventual conțin materii prime. Apoi este cel care colectează deșeurile, apoi procesatorul care obține un material, niște produse primare, care urmeaază să fie tranformate în produse finite la reciclator.
Cifrele oficiale spun că am ajuns undeva la 10% reciclare, dar ar trebui să fim la 40% conform obiectivelor europene.
Suntem campioni și mai dezvoltați decât multe țări europene, la legislație, regulamente, raportări, formulare. Unii oficiali consideră că și-au făcut datoria implementând fără cap anumite directive europene.
Nu ne-am făcut datoria. Ar trebui să fim mai pragmatici, inclusiv prin a colabora cu mediul privat.
Nu există un dialog susțimnut, consecvent întreoperatori și autorități. Operatorii se trezesc cu niște impuneri sau programe, în special de la Ministerul Mediului sau de la ANRSC sau de la autoritățile locale, care nu sunt întotdeauna în concordanțță cu ce ar trebui să se întâmple ca să atingem cotele de recuperare a materiilor prime.
În partea de economie circulară există o sonă tehnologică, unde nu este nevoie de inovație de cercetare, sunt tehnologii eficiente cu înalt grad de euromatizare.
Există și o componentă economică. Orice lucru se întâmplă cu un deșeu care se aruncă într-o groapă – e mai scump. Partea economică nu este neapărat partea ecologică.
Cel mai economic este să arunci gunoiul într-o groapă. Dacă vrei să fie ecologic, trebuie să îl tratez. Și asta costă bani. Iar cel care ar trebui să susțină tratarea deșeurilor ar trebui să fie generatorul de deșeuri, care ar trebui să achite printr-un tarif nota de plată ecologică și anume tratarea deșeurilor. Și apor recuperarea materiilor prime, carton , materiale plastice, metale, deșeuri electrovcasnuc șio electronice, care au și o componentă de subvenție inclusiv de la producător.
Tot sistemul este subfinanțat, pentru că gunoiul este foarte ieftin, în unele zone, chiar gratis, ca în Sectorul1 din București, unde generatorul dedeșuri nici nu-și pune problema că ar ptea să coste.
A treia componentă este cea de comportament, în care generatorii de deșeuri ar trebui să separe la sursă mult mai bine decât o fac astăzi.
Nu vorbim să ajungem ca în Japonia care păstrăm o foiță de hîrtie care trebuie pusă unde trebuie.
Pentru că ne paște infringementul pe deșeuri, trebuie să spunem că minltrii vin și pleacă, crizele politice se succed, dar gunoiul rămâne.
Sper ca și acest domeniu al economiei circulare să beneficieze de un pachet de ajutoare, fonduri europene, fonduri românești, pentru că este nevoide do capitalizare masivă ca să putem realiza capacitățile necesare de procesare a deșeurilor.

Q&A

Avem lanțuri de producție necasare ca re să preia materialul reciclat de la companiile de reciclare?

Care sunt cauzele principale pentru care am ratat țintele de reciclare?

Răspunsuri

Lanțul începe de acasă când un deșeu este separat și curățat ca să poată fi reciclat, sortat de oameni noștri și transportat la fabricile de carton din România. Avem capacități de reciclare, de carton, de pet-uri (probabil cantitatea cea mai mare de ambalaj).

Nu avem recliclatori mari pe baterii

Nu avem destul input, din ce se introduce pe piață prea puțin este colectat separat.

De ce nu se face? La noi deși avem echipa de fotbal, nu există mingea. Ar trebui urmărit de autorități controlul. Se spune, cum, domnule, controlați oamenii și la gunoi?… Autoritățile locale ar trebui să se ocupe de oordonarea economiei circulare.

Radu Căprău, vicepreședinte Concordia, membru al directoratului OMV Petrom

Este un moment istoric pentru UE pentru că își propune să atingă neutralitatea climatică până în 2050, iar România, ca membru UE, trebuie să contribuie la acest efort. Pachetul legislativ ”Fit for 55” este menit să vină în sprijinul acestei ambiții europene.
Este o reformă masivă care va avea impact considerabil în foarte multe sectoare. Vorbim de producătorii și furnizorii de energie, industria producătoare grea, producătorii de bunuri și servicii. Dar fiecare va trebui să contribuie la atingerea acestor ținte pe care ni le asumăm, în 2030 și 2050. Din perspectiva transporturilor, sectorul reprezintă una dintre principalele ramuri ale economiei care va trebui să se alinieze politicilor de decarbonizare din ”Fit for 55”. Industria este pregătită să sprijine aceste eforturi și să își asume aceste ambiții, însă avem nevoie de un cadru echilibrat, care să asigure o tranziție competitivă. Partea de competitivitate este foarte importantă, dar, de asemenea, sunt câteva puncte de atenție pe care trebuie să le avem în vedere. În primul rând, trebuie găsit un echilibru între ambiția climatică și provocările economice și tehnologice, trebuie evitată dubla reglementare și, foarte important, să avem o distribuție echitabilă a eforturilor în societate.
Sectorul privat a început deja să își aducă contribuția, din perspectiva noastră sunt inițiative legate de stațiile de încărcare pentru mașini electrice, sau producția de energie electrică… Dar un alt aspect este foarte important când vorbim despre ceea ce ne asumăm ca și țară. Anume, specificul național, iar acesta trebuie reflectat în poziția României cu privire la ”Fit for 55”. Aici trebuie să avem în vedere mixul energetic- să nu uităm să avem în vedere resursele pe care le are România, de asemenea, competitivitatea unor sectoare performante la noi – transport de mărfuri sau producția auto.
O trecere rapidă la viitorul transporturilor. Pentru a avea o tranziție de succes către un transport curat la nivel național considerăm că avem nevoie de o foaie de parcurs, la care să contribuie atât sectorul privat dar și sectorul public. O foaie de parcurs care să identifice măsurile necesare decarbonizării transporturilor dar și soluțiile optime și sustenabile de care avem nevoie pentru a ne atinge țintele. Este un obiectiv pe care ni l-am propus în Concordia, prin urmare am inițiat un grup de lucru care se și numește ”Viitorul transporturilor în România”, ce are ca obiectiv să identifice mixul de politici și mixul energetic cel mai potrivit pentru atingerea acestor abiții în 2030 dar, repet, ținând cont de specificul țării.
Nu trebuie să uităm un lucru: 2030 pare departe, având în vedere ambițiile pe care le avem, noi, România, și UE, 2030 nu este deloc departe ținând cont de nivelul de investiții, major, care trebuie să se întâmple, cu efort combinat, atât din sectorul public cât și din cel privat. Analiza pe care o realizăm la nivelul Concordia este un prim pas în această direcție a construirii acestei foi de parcurs. Deja se schițează câteva elemente pe care trebuie să le avem în vedere, în primul rând trebuie să facem referire la neutralitatea tehnologică.
Considerăm că, cel puțin în perioada de tranziție, trebuie încurajată utilizarea tuturor combustibililor alternativi care ajută la reducerea gazelor cu efect de seră. Vorbim aici de gazul natural, fie comprimat fie lichefiat, și de hidrogen. Hidrogenul are și va juca în viitor un rol important în reducerea emisiilor de carbon în sectorul de transport, dar și aici trebuie să avem în vedere o abordare echilibrată pentru că atât aspectul financiar cât și cel tehnologic trebuie luat în considerare. Hidrogenul albastru este cel care ne va permite să avem o soluție de tranziție până la momentul în care tehnologia pentru producția hidrogenului verde va fi suficient de accesibilă din punct de vedere financiar. Tehnologia există, dar în momentul de față este foarte scumpă.
Stimulentele financiare. Vorbeam mai devreme despre acele stimulente acordate pentru achiziția de mașini electrice.. sunt foarte bine venite dar cu toate acestea nu suntem la nivelul de absorbție pe care ni-l dorim. Cred că aceste stimultente trebuie oferite și pentru autovehicole care utilizează combustibili alternativi: gaz lichefiat sau hidrogen.
Un aspect important, care explică poate de ce nu avem o creștere semnificativă, deocamdată, a numărului de mașini electrice este infrastructura de încărcare. În plus față de stimulentele financiare, trebuie dezvoltată această infrastructură necesară reîncărcării. În momentul de față, dacă ne uităm la principiile economice necesare unei investiții, nu găsești rezultatele financiare ca să justifice o astfel de investiție fără stimulente financiare. Iar amplasarea acestor stații de reîncărcare pentru automobile electrice, sau stații de încărcare cu gaz lichefiat sau hidrogen, trebuie să reprezinte o prioritate zero atât pentru domeniul public cât și pentru cel privat.
Un alt exemplu, noi îl resimțim: îmbunătățirea procesului de racordare la rețeaua electrică a stațiilor de încărcare a mașinilor electrice. Problema ar trebui tratată cu celeritate și trebuie simplificat întreg procesul. Vorbim de situații concrete, cu investiții făcute, dar stai mult timp cu investiția făcută până ce ai posibilitatea să te racordezi la rețea.
La camioane de tonaj mediu și mare- aici trebuie creat un nivel de ambiție corelat cu disponibilitatea tehnologiilor. Din perspectiva transportului feroviar, este evident nevoie să simțim o modernizare a acestui tip de transport în contextul în care feroviarii europeni și-au asumat obiectivul de neutralitate climatică până în 2050. Dar sunt necesare măsuri de dezvoltare a acestui tip de transport prin creșterea numărului de km de cale ferată electrificată sau folosirea de material rulant cu combustibil hidrogen.
Revenind la transportul rutier, va fi un decalaj între viteza de adopție în UE și cea din România a resurselor alternative. Considerăm că cel puțin în următorii 10 ani, dacă nu și în deceniul următor, carburanții clasici vor continua să joace un rol semnificativ în deservirea soluțiilor de motorizare. Bineînțeles, cu ponderi diferite în funcție de tipul de transport, dar ne așteptăm la o creștere a pionderii de mobilitate, pe cale de consecință a surselor de energie pentru această mobilitate. De ce? Pentru că indicele de motorizare este în România mult mai mic decât cel al UE.
Deși discutăm de mașinile viitorului și de combustibil alternativ, mașinile convenționale vor exista, semnificativ, pentru o bună perioadă. Vor circula pe drumurile publice și avem nevoie de soluții pentru aceste mașini. Una dintre soluții: dezvoltarea biocarburanților de generație a doua, care oferă o alternativă mai curată. Vorbim de o resursă pe care o avem în România în mare măsură.
Sectorul maritim și fluvial, avem oportunitatea utilizării gazului natural lichefiat, este o alternativă la îndemâna noastră.
Credem că, în viitor, stațiile de alimentare se vor dezvolta în centre de servicii și de mobilitate.
Grupul de lucru inițiat la nivelul Concordia pe domeniul transporturilor este un prim grup de lucru. Am intrat deja în discuții cu Ministerul Energiei pentru a crea împreună soluții. În ceea ce privește celelalte industrii, din perspectiva ”Fit for 55”, cumulăm în cadrul Concordia inputuri și din alte industrii și construim puncte de vedere pe care le trimitem autorităților statului și către Bruxelles, pentru a contribui cu perspectivă românească

Răzvan Isac, Area Sales Manager, SEE, Universal Robots A/S

Dorim să creăm o lume în care oamenii să lucreze cu roboții, nu ca roboții.
Firma este din Danemarca, acolo este și producția, unde facem aceste brațe robotice colaborative. Avem deja peste 50 de mii de coboți vânduți la nivel global și o cotă de piață de 40-50% pe acest segment al roboților colaborativi.
Trendul pe piața producătorilor, început de câțiva ani, este trecerea de la instalații fixe la instalații relocabile, de la ”fără interacțiune cu omul” la ”interacțiuni frecvente”, de la spațiu izolat (mașini, utilaje închise) la open space în care se colaborează cu diferiți operatori din fabrică. O altă tendință este trecerea de la muncă repetitivă la schimbări dese și recuperarea cât mai rapidă a investiției.
Rata de recuperare a investiției în România se dorește să fie pentru echipamente cum sunt și roboții și alte echipamente importante într-o fabrică, de până la doi ani, iar în anumite cazuri de până la un an, față de ce era în trecut când un produs avea o rată de recuperare a investiției chiar și de peste cinci ani, uneori până la zece ani.
În practică acest lucru înseamnă că trebuie să produci din ce în ce mai flexibil, cu adaptări mult mai dese, în funcție de contextul economic mereu schimbător.
Conform unui studiu MIT, colaborarea om-robot este cu 85% mai productivă decât oamenii sau roboții separat. Cam acesta este conceptul nou cu care am venit noi pe acest robot colaborativ, ideea de a combina lucrul. Sunt mulți roboți, în principiu, în fabricile de la noi din țară, dar lucrează separat.
International Federation of Robotics: în România avem o densitate a roboților de 25 de roboți la 10 mii de angajați. În Ungaria sunt 106 la zece mii de angajați. În Polonia 46 de roboți la 10 mii de angajați, iar Slovenia 686 de roboți la zece mii de angajați. Este un loc destul de mare de recuperare.
Din ce am văzut pe piața din România în ultimii ani este foarte importantă prioritizarea și planificarea pe termen lung. Situația recentă a accelerat nevoia de digitalizare, robotizare, dar o planificare pe termen lung ajută enorm.

Q&A

Ar putea fi gândită o strategie de finanțare pentru a sprijini IMM-urile să adopte astfel de tehnologii avansate?

Majoritatea clienților noștri sunt IMM-uri și chiar focusul nostru este pe genul acesta de clienți. Cred că au nevoie de mai mult sprijin. Potențialul lor de dezvoltare este imens pe termen lung, dacă ne uităm la câte IMM-uri cu segment de producție avem în țară. Sunt deja diferite tool-uri pe care le folosim, unul ar fi de împrumuturi pe termen scurt cu dobândă zero prin care partenerii pot plăti în rate de până la un an acești roboți. Sunt și sisteme de leasing pe o perioadă mai lungă de timp.

Există o piață a muncii adecvată la tehnologizarea companiilor? Cum își găsesc firmele din tehnologie oamenii potriviți?

Își găsesc foarte greu oamenii potriviți. Modelul nostru de business este cu parteneri. În principiu avem destui parteneri locali care vând, service-ează – toată partea de servicii este făcută local de acești parteneri. Lipsa sau fluctuația personalului este un subiect important de discuție pe care îl avem cu ei. În principiu, ei investesc foarte mult în internship, în tineri care sunt încă pe băncile facultății. Ai nevoie și de acea experiență a proiectelor realizate care vine cu vârsta și experiența practică. nu poți face 100% cu tineri.
Tendința pe piață este de a deveni totul cât mai plug-and-play. Noi am dezvoltat o platformă, un fel de App Store pentru roboți. Sunt firme terțe care fac accesorii, software, produse pentru roboții noștri ca să fie cât mai simplu totul de instalat.

Alin IOANEȘ, CEO, Rombat

Rombat vine cu exemplul pozitiv am modelului de reciclare. Apporpoape toate produsele pe care le punem în piață le și recuperăm, le și reciclăm.
Avem atât puncte de colectare cât și punctul nostru de procesare de la Copșa Mică, astfel încât cred că putem fi un model de succes în zona asta.
98% din materia primă încorporată într-o baterie este recuparată și reutilizată într-un produs nou.
55% din materia primă pe care o utilizăm într-un produs nou este din procesele mde reciclare.
Din perspectiva reciclării vorbim de o second life product, un topic foarte uzitat. Privind modalitatea de utilizare a resurselor, lumea încearcă să dea o altă viață produsului. Asta și facem, produsele noatre au în proporție majoritară această a doua viață.
Trăim niște vremuri tulburi din multe puncte de vedere, dinperspectiva supply chain, și din perspectiva costurilor și a resurselor. Treaba noastră este să găsim soluții.
Noi jucăm un rol important în tranziția energetică. Industria automotive își dorește ca până în 2035 să treacă în totalitate la automobile electrice, ceea ce este o provocare și din perspectiva modelelor de business.
Bateriile vor avea o pondere de 50 – 60% din costul unui automobil electric.
De asemenea în domeniul stocării de energie, sursele de energie verde vin la pachet cu cerințe de stocare, zonă în care iarăși venim cu soluții.
Expstă provocarea investițiilor, iar dacă vorbim de bateria viitorului, în cazul bateriei litiu-ion vorbim de cifre cu multe zerouri, vorbim de giga fabrici.
Noi am pierdut startul în acest domneiu, încercăm să recuperăm, vorbim de investiții de două – trei miliarde. Trebuie să trecem de la vorbă la faptă.
Avem o provocare și din perspectiva know-how-ului. Partea de testare –validare de noi concepte a fost uitată în ultimii ani.
Dacă bateriile plumb acid sunt în proporție de 98 % reciclate, bateriile litiu ion sunt la început de drum. În privința reciclării lor este un deziderat optimist să avem un model cost effective.
Bateriile actuale vor fi văzute mulți ani și pe mașinile electrice și hibrid pentru că sunt responsabile pentru funcțiile suport. Nu știu ce va urma după bateriile litiu ion. Vorbim de hidrogen de alte tipuri de baterii.

Q&A

Ce ar trebuie să facă o companie românească de baterii ca să intre în Alianța Bateriilor?

Ar putea Rombaty să facă baterii ipentru producătorii din România de mașini electrice?

Când va produce Rombat un terawatt – oră pe an?

Răspunsuri

Da este răspunsul la toate.

Suntem furnizpori pemntru producătorii români automotive.

Suntme capabili să fim parteneri în producerea bateriilor litiu-ion. Bineînțeles că este o provocare. Investițiile sunt enrome și niște pași au fost pierduți.

Suntem în proces de dezvoltare de concepte înzona litiu-ion.

Și suntem optimiști și privind provocarea de a produce un tera. Fără obiective măprețe nu putem face pași înainte.

O concluzie ar fi că avem dorința asta să fim green dar nu suntem dispuși să plătim nimic în plus.

Speakeri:

Siegfried MUREȘAN, Vice-președinte PPE, Președinte al Grupului de lucru pentru buget și politici structurale al PPE
Virgil POPESCU, Ministrul Energiei, Ministrul Economiei
Iuliu WINKLER, Eurodeputat, prim-vicepreședinte SME Europe (Asociația Europeană a IMM-urilor)
Răzvan NICOLESCU, președinte, Asociația pentru Energie Curată şi Lupta Împotriva Schimbărilor Climatice, membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT)
Monica HODOR, directorul general al companiilor E-Distribuție
Cristian NEVZOREANU, Director Comunicare & CSR, Renault Group România
Radu MERICA, manager general RER Group
Radu CĂPRĂU, vicepreședinte Concordia, membru al directoratului OMV Petrom
Răzvan ISAC, Area Sales Manager, SEE, Universal Robots A/S
Alin IOANEȘ, CEO, Rombat

Moderator: Ionuț DUMITRU, Economist-Șef Raiffeisen Bank