În primele nouă luni ale acestui an, România și-a redus consumul de gaze cu 11% față de media consumului aferentă perioadei 2019-2021, mare parte a scăderii fiind reducerea consumului din industrie (63%), care de altfel este cea mai mare din Uniunea Europeană.
În perioada ianuarie-septembrie, media UE referitoare la reducerea cererii de gaze naturale a fost de 7% arată datele centralizate de think-tank-ul Bruegel.
Trebuie amintit faptul că în luna iulie 2022, liderii statelor membre au convenit pentru perioada august 2022-martie 2023 o reducere a cererii de gaze naturale de 15% pentru a face față crizei energetice și războiului din Ucraina, dar mai ales pentru a reduce dependența Europei față de gazul rusesc.
În jumătate dintre statele membre, cererea de gaze a scăzut peste media UE, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Finlanda (-53%), Letonia (-30%), Lituania (-25%), Estonia, Danemarca, Suedia (-20%), Olanda (-19%).
Alte state care au făcut economii sunt Germania, unde consumul de gaze a fost mai mic cu 11%, în timp ce Italia și Franța și-au redus cererea cu doar 2%, respectiv 1%.
La polul opus s-au înregistrat cereri mai mari de gaze naturale în patru state membre: Croația (+8%), Slovacia (+4%), Grecia (+3%) și Spania (+2%).
România, cea mai mare reducere în industrie
Împărțit pe 3 mari categorii, gaze naturale folosite pentru producerea de energie electrică, consumul din industrie, respectiv consumul populației, putem observa cum unele state au început să facă economii atât în ceea ce privește producția de energie electrică, dar și în industrie.
România este pe primul loc în Europa la economia de gaze făcută în industrie, cu o scădere de 63%.
În vara acestui an, marii consumatori de gaze naturale și-au restrâns activitatea sau chiar au oprit producția pentru câteva zile, printre care amintim Azomureș, Alro Slatina etc.
Astfel că, doar în luna septembrie, consumul de gaze în industria românească a scăzut cu 73%.
În primele nouă luni, o mare economie la consumul industrial de gaze a mai fost înregistrat în Finlanda (-50%) și Portugalia (-39%).
Industria din Germania a reușit să reducă cererea de gaze naturale în perioada menționată cu 16%, în timp ce francezii au înregistrat o economie a consumului industrial de gaze de 12%.
Și in Ungaria marii consumatori și-au redus consumul de gaze, astfel că cererea a scăzut cu 15%, iar în Italia s-a făcut o economie de 10%.
(Citiți și: Ungaria, singurul stat UE care s-a opus planului de reducere a consumului de gaze)
Și în Polonia a fost înregistrată o scădere a consumului de gaze în industrie de 8%, arată datele centralizate de Bruegel.
Autorii analizei mai arată și faptul că în două state europene, consumul de gaze în industrie a fost mai mare față de media aniilor 2019-2021, și anume în Slovacia (+10%) și Croația (+3%). Aceleași procente de creștere au fost raportate în cazul Slovaciei și Croației și la consumul populației.
(Citiți și: Analiză EPG: România va reuși să umple 87% din capacitatea depozitelor de gaze. De ce nu este suficient?)
Cu excepția Slovaciei și Croației, consumul gospodăriilor a consemnat scăderi așa cum se poate observa din imaginea de mai sus.
***