miercuri

1 mai, 2024

21 martie, 2023

România a primit acceptul Kievului pentru măsurarea adâncimii pe care o are Canalul Bîstroe în urma lucrărilor de dragare efectuate de Ucraina, a anunțat marți secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu. De asemenea, experții vor avea acces și la cei aproximativ 65 de kilometri de canal şi braţ nemăsurate până acum. Navele pentru deplasare și echipamentele vor fi ucrainene, iar întreaga acțiune ar putea dura până la 10 zile.

”S-a primit acceptul şi pentru Bâstroe şi pentru restul din Braţul Chilia care nu era încă măsurat, plus încă câteva devieri din Braţul Bâstroe, gen Solomonov, un canal care poate fi navigabil. În total, încă 65 de kilometri de canal şi braţ care vor fi măsurate în perioada următoare”, a spus secretarul de stat.

Irinel Scorioșteanu a explicat că, din motive de reciprocitate, ”s-a convenit că se vor folosi de data aceasta nave şi echipamente ucrainene, iar noi punem experţi la dispoziţie”: ”Este o chestiune de reciprocitate, cum am folosit pe Chilia, acolo unde braţul este comun, având în vedere că este teritoriu exclusiv ucrainean şi nu este graniţă comună pe aceste zone, mai sigur este să folosim navele şi echipamentele ucrainene”.

Lucrările de dragare întrerupte


Ucraina efectuează din februarie lucrări de dragare pe canalul Bîstroe și brațul Chilia al Dunării, lucrări despre care oficiali români au declarat că sunt, în realitate, pentru adâncirea și transformarea canalului Bîstroe într-unul navigabil, pentru a asigura o nouă rută exporturilor, dar cu afectarea gravă a ecosistemului Deltei Dunării, unic în Europa.

Aglomerația creată de vase încărcate cu cereale care așteptau, în iulie 2022, să intre pe Canalul Sulina.

Lucrările nu au fost precedate de consultarea părții române și ar încălca tratatul bilateral de frontieră, un acord interguvernamental de mediu și mai multe acorduri internaționale la care Ucraina este parte, precum ar fi Convenția de la Espoo.

La întrunierea din Ismail (Ucraina) a participat echipa înființată la Ministerul Transporturilor special pentru negocierile cu Ucraina și condusă de secretarul de stat Ionel Scrioşteanu, echipa Kievului și o delegație a Comisiei Europene.

„La finalul întâlnirii, partea ucraineană şi-a asumat să înceteze orice tip de dragaj (operaţional, de investiţii etc.). Totodată, programul măsurătorilor ce vor fi efectuate de către AFDJ Galaţi pe braţul Chilia şi pe canalul Bîstroe va fi un subiect abordat în cadrul următoarelor întâlniri cu partea ucraineană. Participanţii au convenit că programul trebuie să se deruleze aşa cum s-a stabilit, începând cu data de 15 martie. Partea ucraineană a precizat că, în perioada următoare, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru a obţine acceptul Forţele Navale ucrainene pentru ca reprezentanţii părţii române să intre şi să măsoare pe braţul Chilia şi pe canalul Bîstroe”, arată comunicatul MTI.


Marți, la Ismail, s-au stabilit toate detaliile tehnice pentru inspecția ce ar trebui să înceapă pe 15 martie și să dureze 10 zile. Nave de la Administrația Fluvială Dunărea de Jos vor face măsurători în zona canalului, pentru a vedea dacă a fost modificată adâncimea și s-a schimbat debitul apei. Trei nave sunt pregătite pentru misiune.

În urma acordului cu partea ucraineană, siguranța personalului și a navelor va fi asigurată pe timpul misiunii.

De ce este unică Delta Dunării

Peste 1.200 de specii de plante, 300 de specii de păsări și 45 de pești de apă dulce se găsesc în Rezervația Biosferei Delta Dunării, în părțile sale ucrainene și românești. Deși în Ucraina Rezervația Biosferei Dunării ocupă doar 20% din suprafața deltei, pe teritoriul său au fost documentate 205 specii de animale supuse protecției speciale în temeiul Convenției de la Berna, inclusiv 42 de specii de păsări.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: