vineri

26 aprilie, 2024

6 martie, 2016

ilie carabuleaOmul de afaceri Ilie Carabulea și fiul său, Oprea Carabulea, împreună cu Angela Toncescu, fost președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, au fost arestați preventiv, sâmbătă noaptea, în dosarul Carpatica Asigurări aflat în anchetă la DIICOT.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată.

Din cele șapte persoane urmărite penal, cinci – printre care Ilie carabulea, fiul său și Angela Toncescu – au fost arestați preventiv.


Din declarațiile și stenogramele de la dosar reiese, potrivit anchetatorilor, că Angela Toncescu s-a implicat activ în “cosmetizarea” datelor, astfel încât compania să nu fie scoasă de pe piața asigurărilor.

Ea ar fi căutat modalități de a diminua rezervele de daună, lucru ce ar ar fi reflectat și de procesele – verbale ale ședințelor Consiliului de Administrație ale Asigurări Carpatica, dar și de interceptări.

Angela Toncescu a lucrat la Asirom, apoi la Ardaf (când aceasta era deținută de Ovidiu Tender), iar din 2006, Toncescu a ajuns preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (unde avea un salariu de 29.000 de euro pe lună).

A fost angajată la Asirom pe post de consilier, inițial, iar în iulie 2915 a primit avizul ASF pentru poziția de președinte al CA al Carpatica Asigurări.


Dosarul DIICOT are ca obiect ilegalități săvârșite la sfârșitul anului 2014 și începutul anului 2015, când câțiva angajați ai companiei au “denaturat” datele pentru a evita suspendarea autorizației Carpatica de funcționare pe piața asigurărilor din România.

“La sfârşitul anului 2014 – începutul anului 2015, întrucât societatea Carpatica Asig avea o situaţie financiară precară, şi nu mai îndeplinea condiţiile de solvabilitate, în sensul că valoarea marjei de solvabilitate disponibile scăzuse sub valoarea marjei de solvabilitate minime determinate în conformitate cu reglementările legale în vigoare în materia asigurărilor, numiţii Carabulea Oprea, Micu Daniel, Crideanu Georgeta, Popa Ana şi Toncescu Angela au constituit un grup infracţional organizat in scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmarea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig şi evitarea suspendării autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România“, potrivit procurorilor.

Ei au încercat, de asemenea, să tergiverseze și să influențeze rezultatele unor controale ale ASF la societatea condusă de Ilie Carabulea.

Procurorii DIICOT au identificat  nereguli şi la nivelul departamentului IT, unde ar fi fost făcute demersuri pentru a schimba situaţia financiară a societăţii prin modificarea sumelor care reprezentau rezerva de daună.

Pentru ca Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) să nu afle situația reală a datelor din Carpatica, Ilie Carabulea a dispus fiului său – deși nu avea dreptul să se implice – să reia inventarierea și să o tergiverseze.

”Numitul Carabulea Oprea (împuternicitul acţionarului semnificativ indirect Carabulea Ilie) împreună cu ceilalţi membri ai grupului, ce deţineau funcţii în Consiliul de Administraţie al societăţii Carpatica Asig, au tergiversat înregistrarea rezultatelor inventarierii, în scopul eludării normelor ASF privind reglementarea pieţei asigurărilor din România”, susțin procurorii, potrivit publicației sibiene Turnul Sfatului.

Familia Carabulea ar fi influențat-o pe Ana Popa, directoarea departamentului IT, pe care au convins-o să introducă în softurile dedicate firmelor de asigurări date nereale în ceea ce privește situația rezervelor de daune.

Procurorii DIICOT suspectează că au fost introduse date false referitoare la închiderea dosarelor de daune, la preluarea de plăți. ”Scopul acestor alterări de date informatice a fost cel de a influenţa indicatorii financiari ai companiei, astfel încât societatea Carpatica Asig să atingă valorile indicatorilor financiari prevăzute de lege pentru a putea funcţiona pe piaţa asigurărilor”, mai scrie sursa citată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: