19 iulie, 2022

Hidroelectrica va instala primul parc fotovoltaic plutitor din România, pe unul din lacurile sale de acumulare, contractul urmând să fie atribuit până la sfârșitul anului. Odată extins, proiectul ar putea reduce evaporarea apei din acumulări, fenomen care periclitează producția hidroelectrică.

„Până la sfârşitul anului (Hidroelectrica) va atribui primul proiect pilot  de panouri fotovoltaice flotante de 10 megawaţi (mii kW) (…), în judeţul în judeţul Olt, la amenajarea hidroelectrică de la Ipoteşti a sucursalei Vâlcea”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de News.ro.

În perspectivă, vor putea fi folosite „aceste luciuri de apă pentru a produce energie electrică, pentru că fotovoltaicul, cu hidro se echilibrează foarte bine şi facem două lucruri: odată producem mai multă energie, echilibrăm mai bine energia, dar şi reducem evaporarea apei”, potrivit ministrului Energiei.


Seceta a afectat rezerva de apă din lacurile Hidroelectrica. „În momentul de faţă rezerva (de putere) în lacurile de acumulare hidroelectrice este de aproximativ 2,7 terrawaţi (miliarde kW), o rezervă care asigură funcţionarea suficientă în condiţii normale a sistemului energetic”, spune Virgil Popescu.

Virgil Popescu caută în SUA bani pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

Ministrul Energiei, Virgil Popescu (foto), a anunțat că va pleca în SUA, săptămâna viitoare, pentru a discuta finanțarea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, dar și a centralei cu 6 mini-reactoare modulare de la Doicești.

Sunt vizate chiar și eventuale „importuri de hidrocarburi” (gaze) americane.

„Merg inclusiv pentru reactoarele 3 şi 4 (de la Cernavodă), pentru că dorim să dublăm această capacitate de producţie nucleară de la 1.400 la 4.000 de megawați. Practic dorim să mai construim două reactoare nucleare şi merg în Statele Unite tocmai pentru a discuta acest lucru, şi pentru a finaliza procedurile de finanţare pentru reactoarele modulare şi, de ce nu, pentru importul de gaz, pentru hidrocarburi din SUA”, a declarat Vigil Popescu, potrivit News.ro.


Pentru proiectarea centralei de mini-reactoare modulare de concepție americană (NuScale),  SUA a acordat un grant de 14 milioane de dolari. „Venim şi noi cu 9 milioane a anunţat premierul. Industria vine cu încă 5 milioane şi acest pachet de aproape 30 milioane vorbim pentru finanţarea proiectului de design”, a spus ministrul Energiei.

În noiembrie anul trecut s-a semnat primul contract din cadrul primei etape a proiectului de construcție a reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Țării, cât mai mult cărbune. Pentru electricitate

„Cât va dura această criză şi cât va fi nevoie, vom produce maxim (de electricitate) din cărbune. A fost cărbune ziua trecută 1.500-1.700 de megawaţi. (…) cu cei de la Complexul Energetic Oltenia, principalii producători, gândim o strategie în aşa fel încât să acumulăm cât mai mult cărbune, în aşa fel încât să pornim cu stocuri foarte mari în această iarnă, să avem o producţie de cărbune în această iarnă mai mare faţă de iarna trecută”, a explicat Virgil Popescu.

Tendinţa pe termen lung, „pe anul acesta, pe iarna aceasta, probabil că şi pe iarna viitoare:  nu veţi vedea o scădere a producţiei de energie din cărbune şi nu veţi vedea o scădere atâta timp cât va fi nevoie şi vom avea această criză energetică”, a dat asigurări ministrul Energiei.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: