joi

28 martie, 2024

10 noiembrie, 2022

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck (foto), a blocat în mod oficial investitorii chinezi să cumpere fabrica de cipuri germană Elmos, spunând că țara trebuie să protejeze industriile cheie de potențialele amenințări la securitate.

„Am interzis unui investitor din afara Uniunii să intre în afaceri în Germania”, a declarat miercuri Robert Habeck, potrivit Politico.

„Motivul pentru această decizie este că ordinea de securitate în Germania trebuie protejată, iar zonele critice de producție au nevoie de protecție specială”, a spus oficialul german.


Producătorul de cipuri Elmos a anunțat luni că a fost avertizat de Ministerul Economiei că nu va permite Silex, o filială suedeză a companiei chineze Sai Microelectronics, să cumpere compania producătoare de semiconductori din Dortmund.

Silex negociase preluarea companiei pentru suma de 85 de milioane de euro.

Elmos este una dintre companiile mai mici producătoare de semiconductori din Germania. Este specializată în producție pentru industria auto.

Conform negocierilor cu Silex, Elmos urma să renunțe la propria producție și să se specializeze în procesarea cipurilor cumpărate de la alți producători.


Postul de radio Deutschlandfunk a anunțat anterior că guvernul german a împiedicat un alt investitor chinez să cumpere ERS Electronic din Bavaria.

Europa – în special Germania – se confruntă cu dependența de țări terțe în ceea ce privește infrastructura critică, o situația nedorită în prezent după ce războiul din Ucraina a arătat dezavantajele dependenței de energie din Rusia.

Blocarea acestei tranzacții vine la o săptămână după ce cancelarul Olaf Scholz s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping. Înainte de această călătorie, Germania a aprobat un acord încheiat de companie de stat chineză Cosco pentru preluarea unei participații de 25% dintr-un terminal din portul strategic Hamburg.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: