Guvernul a aprobat joi un amplu ajutor de restructurare pentru Societatea Complexul Energetic Oltenia care constă într-un grant pentru achiziția de certificate verzi, un împrumut cu garanții de stat, aport la capitalul social și un alt împrumut reprezentând ajutor de salvare, a anunțat executivul, în valoare totală de circa 1,5 miliarde de euro.
(Citiți și: ”UE se întoarce la cărbune, Comisia permite redeschiderea minelor”)
Pachetul cuprinde:
(a) transfer nerambursabil – granturi totale în valoare de 848,6 milioane de euro, din care 535 de milioane de euro pentru finanțarea achiziției de certificate de gaze cu emisii de efect de seră;
”Se autorizează Ministerul Energiei să acorde Societăţii Complexul Energetic Oltenia granturi reprezentand contravaloarea în lei a sumei de 848,6 milioane euro ca parte a ajutorului de stat pentru restructurare sub forma de grant autorizat în valoare totală de 1.090 milioane euro, pentru implementarea Planului de restructurare, până în anul 2025, în scopul finanțării cheltuielilor cu certificatele de gaze cu emisii de efect de seră în perioada 2021-2025, din care 241,4 milioane euro, grant acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2021 pentru aprobarea acordării unui ajutor de stat de restructurare Societății ”Complexul Energetic Oltenia” SA, cu modificările ulterioare”, prevede Art 3 (1).
În plus, alineatul (3) prevede ”Se aprobă acordarea unei finanțări sub formă de grant pentru anul 2022, în valoare de 2.675.000 mii lei reprezentând echivalentul în lei al sumei de 535 mil. euro euro, ca parte a ajutorului de stat prevăzut la alin. (1) în scopul achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2021”.
(b) împrumut cu garanție de stat – în sumă de maximum 195,8 milioane de euro, pe o perioadă de 9 ani;
(c) aport la capitalul social al Societății – 180 de milioane de euro;
(d) împrumut reprezentând ajutor de salvare, în valoare de 251 de milioane de euro, acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 12/2020 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unor ajutoare de stat individuale de salvare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 108/2021, care se transformă în grant începând cu data autorizării ajutorului de restructurare de către Comisia Europeană;
Executivul acordă așadar capital social, granturi și împrumuturi directe în valoare de 1,3 miliarde de euro, la care se mai adaugă garanțiile de stat pentru credite în valoare de circa 200 de milioane de euro.
„Având în vedere că decizia de eliminare a cărbunelui din mix-ul energetic are un puternic impact asupra securității energetice și un puternic impact social, este necesară asigurarea surselor de finanțare pentru realizarea investițiilor pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile”, se arată în expunerea de motive.
Societatea ”Complexul Energetic Oltenia”SA este principalul producător de energie din România pe bază de lignit indigen, cota sa de piață fiind de circa 24%. În momentele extreme de secetă prelungită sau în perioade de iarnă cu temperaturi scăzute, aportul centralelor pe cărbune în structura producției este de până la aproape 35%, potrivit executivului.