Guvernul a aprobat ordonanţa prin care scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie şi menţinută, conform proiectului, până la finele lunii decembrie 2015.
Aprobarea ordonanţei de urgenţă, care modifică Codul Fiscal, a fost anunţată de guvern la finalul şedinţei de miercuri, fără alte detalii.
Conform proiectului, profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice -maşini, utilaje şi instalaţii de lucru – folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile este scutit de impozit.
Firmele care beneficiază de această facilitate au obligaţia de a păstra în patrimoniu echipamentele tehnologice respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata normală de funcţionare a acestora.
Nu intră sub incidenţa acestor prevederi echipamentele tehnologice transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare, în cazul în care societatea beneficiară preia rezerva aferentă profitului scutit, asumându-şi astfel drepturile şi obligaţiile societăţii cedente, precum şi echipamentele tehnologice înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare/faliment.
„Contribuabilii care beneficiază de aceste prevederi nu pot opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru echipamentele tehnologice respective”, se mai arată în document.
Pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2014, facilitatea va fi aplicată pentru investiţiile realizate începând cu 1 iulie 2014, iar scutirea de impozit a profitului reinvestit va fi menţinută până la 31 decembrie 2015 inclusiv, pentru acest an fiind calculat un minus la bugetul de stat, din impozitul pe profit, de 137,5 milioane lei.
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.
Fostul ministru liberal de Finanţe Daniel Chiţoiu, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.
Modificările aduse de ordonanţa de urgenţă
- se stabilesc categoriile de mijloace fixe pentru care se acordă scutirea, respectiv acestea sunt echipamentele tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe;
- se defineşte profitul investit asupra căruia se aplică scutirea ca fiind soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiţiei;
- se stabilesc reguli de calcul pentru contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozit pe profit trimestrial;
- se stabilesc reguli pentru contribuabilii care în acelaşi an fiscal au plătit impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi devin plătitori de impozit pe profit ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1126 din Codul fiscal; astfel pentru aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil cumulat de la începutul anului investit începând cu trimestrul în care aceştia au devenit plătitori de impozit pe profit;
- se stabilesc reguli de repartizare şi evidenţă a rezervelor aferente profitului reinvestit în funcţie de situaţia financiară anuală a contribuabililor;
- se stabilesc reguli pentru echipamentele care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, respectiv pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul fiscal respectiv;
- instituirea unor norme pentru menţinerea în patrimoniu a echipamentelor tehnologice a căror achiziţie/producţie este finanţată din profit;
- mijloace fixe finanţate din profitul pentru care se acordă scutirea îşi menţin valoarea fiscală în vederea amortizării liniară sau degresivă, nefiind aplicabilă concomitent amortizarea accelerată.
Efecte scontate
Guvernul speră ca măsura „să producă efecte directe de creştere a interesului investiţional, orientarea agenţilor economici spre domenii de înaltă tehnologie în scopul obţinerii de valoare adăugată mare, cu impact asupra producţiei şi exporturilor”:
- încurajare a activităţii de investiţii într-un moment în care sectorul privat autohton trebuie să îşi consolideze poziţia financiară cu scopul compensării cererii mai reduse de pe pieţele europene şi internaţionale;
- creştere a volumului de investiţii străine directe.
- stimularea creşterii producţiei interne de bunuri de capital (utilaje şi echipamente tehnologice)
- crearea de noi locuri de muncă