vineri

19 aprilie, 2024

29 iunie, 2022

Guvernul a adoptat, miercuri, cinci acte normative necesare pentru finalizarea documentaţiei prin care România poate accesa bugetul de 44 miliarde euro, avut la dispoziţie prin politica de coeziune europeană, pentru perioada de programare 2021-2027.

Astfel, „România trimite oficial pentru politica de coeziune, respectiv pentru perioada de programare 2021-2027 toate documentele necesare acestui buget enorm pe care îl avem de 44 de miliarde de euro, din care 31 de miliarde de euro reprezintă componenta de grant, iar componenta de cofinanţare este de 13 miliarde de euro”, a precizat, după şedinţa de guvern, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş, citat de Agerpres.

Bugetele cele mai mari sunt alocate infrastructurii de transport. „Avem un buget de 9,6 miliarde de euro care este destinat infrastructurii de transport şi continuării programului amplu de realizare a autostrăzilor, infrastructurii feroviare şi a tuturor proiectelor care privesc dezvoltarea pe termen lung a României”, a amintit Marcel Boloș.


O altă componentă importantă în politica de coeziune o reprezintă dezvoltarea regională, respectiv programele operaţionale regionale, cele care sunt destinate infrastructurii de drumuri judeţene, infrastructurii de mobilitate urbană, infrastructurii de regenerare urbană.

Proiecte de descentralizare, de sănătate și dezvoltare durabilă

A fost adoptat și „ultimul act normative necesar pentru procesul de descentralizare a dezvoltării regionale, astfel încât autorităţile de management, la nivel regional, să poată să îşi îndeplinească toate funcţiile care le sunt necesare pentru ca să poată gestiona aceste fonduri în interesul comunităţilor locale”, a adăugat ministrul Proiectelor Europene.

(Citește și: România a pierdut fonduri europene de până la 1 mld. euro pentru infrastructura de transport – comisarul european Adina Vălean”)

Referitor la componenta de sănătate, Marcel Boloș s-a referit la „primul program operaţional multifond care sprijină serviciul public de sănătate”, arătând că, pe lângă infrastructura de sănătate, sunt alocate fonduri de 3,8 miliarde euro pentru pregătirea resursei umane şi, inclusiv, pentru partea de servicii de prevenţie, componenta de digitalizare a sistemului de sănătate”.

Pentru dezvoltarea durabilă, respectiv pentru infrastructura de apă, canalizare şi componenta de energie din cadrul politicii de coeziune sunt alocate 5,2 miliarde euro.


Bugetul politicii de coeziune este separat de bugetul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, unde România are 29,2 miliarde de euro.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: