miercuri

27 martie, 2024

30 aprilie, 2022

Reprezentanții Uniunii Europene spun că microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) au un rol esențial în economia europeană. Mai exact, pe lângă faptul că reprezintă o sursă importantă de abilități antreprenoriale și de inovație, IMM-urile sunt importante pentru crearea de locuri de muncă. Mai exact, este vorba despre 73 de milioane de locuri de muncă pe care IMM-urile le-au generat la nivel european. Anual, UE acordă fonduri europene pentru IMM care sunt importante pentru dezvoltarea afacerilor. 

La nivel european, sunt peste 200.000 de întreprinderi care beneficiază de astfel ajutoare pentru a-și crește afacerile. Primul pas pentru a vă califica drept IMM este să fiți considerați o întreprindere, adică „orice entitate angajată într-o activitate economică, indiferent de forma sa legală”.

Prin urmare, persoanele fizice autorizate, asociațiile familiale, parteneriatele și asociațiile angajate într-o activitate economică pot fi considerate îndreprinderi. Pe înțelesul tuturor, un factor determinant pentru a primi fonduri europene pentru IMM este cel dat de activitatea economică, nu de forma juridică, potrivit unui ghid al Comisiei Europene

Fonduri europene pentru IMM. Împărțirea în funcție de numărul de angajați și cifra de afaceri


Apoi, următorul pas pe care trebuie să-l îndepliniți pentru a primi fonduri europene pentru IMM este legat de trei criterii: numărul mediu de salariați, cifra de afaceri anuală și bilanțul contabil total anual. 

Programele UE pun un accent deosebit pe microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), definite astfel:

Microîntreprindere

  • mai puțin de 10 salariați;
  • cifră anuală de afaceri sau bilanț anual care nu depășește 2 milioane euro.

Întreprindere mică

  • mai puțin de 50 salariați;
  • cifră anuală de afaceri sau bilanț anual care nu depășește 10 milioane euro.

Întreprindere mijlocie

  • mai puțin de 250 salariați;
  • cifră anuală de afaceri care nu depășește 50 milioane EUR sau bilanț anual care nu depășește 43 milioane euro.

Foarte important de precizat este că, potrivit regulilor stabilite în Uniunea Europeană, în timp ce respectarea plafoanelor referitoare la numărul mediu de salariați este obligatorie, un IMM poate să aleagă între respectarea plafonului referitor la cifra de afacere dintr-un an sau cea referitoare la bilanțul total. Deci nu este necesară să fie ambele criterii îndeplinite, iar unul dintre cele două valori pot fi depășite. 

De asemenea, în ceea ce privește angajații, important de specificat este faptul că uncenicii, elevii și studenții care sunt în cadrul unor programe de instruirea profesională nu pot fi incluși la numărul de angajați. Nici salariații care se află în concediul de maternitate sau paternitate nu contează în ceea ce privește numărul total al angajaților.

Tipul relațiilor dintre întreprindere sunt importante în obținerea de fonduri europene pentru IMM

Pentru cei care vor să aplice pentru a primi fonduri europene pentru IMM mai trebuie spus și că este important tipul de relație pe care o întreprindere ar putea să o aibă cu alta. Distincțiile sunt necesare pentru a stabili o imagine clară a situației economice a unei întreprinderi și pentru a le exclude pe cele care nu fac parte, de fapt din categoria IMM-urile veritabile. 

Categoriile sunt următoarele:

Autonomă. În cazul în care întreprinderea este fie complet independentă, fie are unul sau mai multe parteneriate minoritare (fiecare mai puțin de 25%) cu alte întreprinderi.

Partener. În cazul în care participațiile la alte întreprinderi ating cel puțin 25%, dar nu depășesc 50%, relația este considerată a fi între întreprinderi partenere.

Întreprindere afiliată. În cazul în care participațiile la alte întreprinderi depășesc pragul de 50%, acestea sunt considerate întreprinderi afiliate.

Domenii în care se acordă astfel de fonduri

Fonduri europene pentru IMM sunt acordate în numeroase domenii activitate. De exemplu, prin Mecanismul pentru interconectarea Europei se finanțează proiecte legate de energie, transport și tehnologia informației și comunicațiilor. 

Cei care au o afacere în domeniul cercetării și inovării, pot aplica în cadrul programului Orizont Europa. Exista și o preocupare a UE de a reduce disparitățile dintre regiunile Europei în ceea ce privește nivelul de prosperitate.

Prin politica de coeziune a UE se dorește o stimulare a creșterii economice și crearea de locuri de muncă în cadrul IMM-urilor care propun soluții pentru combaterea schimbărilor climatice și de reducere a dependenței de importuri de energie și reduce sărăcia și excluziunea socială. 

Se pot obține fonduri europene pentru IMM și din domeniul agriculturii. Pentru 2022 este în vigoare un regulament de tranziție și sunt prelungite majoritatea normelor din Politica agricolă comună (PAC), care au fost în vigoare în perioada 2014-2020. Din 2023, odată ce va fi aprobat noul cadru juridic, va fi pusă în aplicare noua strategie. 

În acest moment, se acordă fonduri europene pentru IMM prin programul de încurajarea a consumului de fructe, legume și lapte în școli și măsuri de promovare a produselor agricole din UE

De asemenea, se pot oferi plăți directe din Fondul European de garantare agricolă (detalii – aici) și se mai pot obține bani europene pentru IMM-uri în agricultură din Fondul European agricol pentru dezvoltare rurală (detalii aici).

Fonduri pentru IMM. Granturi de până la 1 milion de euro pentru firmele afectate de Covid

În această perioadă, firmele care au fost afectate de coronavirus pot aplica pentru a primi fonduri europene cuprinse între 50.000 de euro și 1 milion de euro prin Acțiunea 4.1.1 – POC, pentru investiții.

Proiectele vor fi depuse în aplicația de granturi IMM Recover, într-o sesiune de numai 5 zile, apoi proiectele pre-selectate urmează să fie mutate de aplicanți în sistemul oficial de fonduri europene MySMIS 2015, în termen de alte 5 zile.

Cei care vor dori să aplice vor avea la dispoziție și o aplicație de scriere de  proiecte, POC Sketch, realizată de startup-ul românesc SMIS.ro.

În sectorul IMM vor mai fi finanțate dintr-un buget de 500 de milioane euro proiecte pentru digitalizare. Banii vor veni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din acești bani, 350 de milioane de euro ar trebui să ajungă la firme non-IT, care vor să-și cumpere calculatoare și softuri în special. IMM-urile vor primi granturi cuprinse între 30.000 și 100.000 de euro pentru digitalizarea activității, inclusiv prin instrumente e-commerce.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: