Guvernul a urcat marți plafonul pensiei până la care cei retrași din activitate pot beneficia de medicamente compensate cu 90%. În lipsa acestei modificări, aproximativ 500.000 de pensionari ar fi depășit, începând cu 1 ianuarie, nivelul maxim al veniturilor pentru care se acordă această măsură de protecție socială, întrucât punctul de pensie se majorează cu 10%.
Plafonul va crește, de la 1.229 de lei, la 1.429 lei pe lună, inclusiv, conform noii reglementări.
Potrivit HG, pot beneficia de această prevedere toți pensionarii cu venituri până la 1.429 lei, indiferent dacă au venituri și din alte surse.
Reamintim că punctul de pensie urcă de la 1 ianuarie 2022 cu 10%, până la 1.586 lei, în urma negocierilor purtate la formarea actualei coaliții de guvernare.
De asemenea, pensia socială minimă garantată, numită indemnizație socială pentru pensionari, va fi de 1.000 lei, în loc de 800 de lei.
În luna ianuarie se va acorda și un ajutorul suplimentar în bani, pentru persoanele cu pensii între 1.001 de lei și 1.600 de lei, sub forma diferenței până la un total de 2.200 de lei venituri din pensie.
Ajutorul acesta este oferit o singură dată.
Pensiile vor fi distribuite cu 2 zile întârziere, în ianuarie
Distribuirea pensiilor se va decala cu două zile în luna ianuarie, a anunțat marți Poșta Română.
Decalarea este provocatul de faptul că banii pentru drepturile sociale vor fi virați în conturile Poștei Române începând cu 4 ianuarie.
Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR) va fi următorul:
- la domiciliu: în perioada 6 – 17 ianuarie 2022;
- la ghișeele subunităților poștale: până în data de 19 ianuarie 2022”, mai arată sursa citată.