20 ianuarie, 2022

Greva sindicaliștilor STB a fost suspendată joi de Tribunalul Municipiului București (TMB), care a dispus ”reluarea imediată a activității”. Hotărârea este executorie, chiar dacă sindicaliștii o vor ataca.

Transportul public de suprafață este paralizat joi în Capitală, după ce angajații societății subordonate Primăriei au întrerupt lucrul la primele ore ale dimineții și șoferii au refuzat să plece în cursă.

1.450 de autobuze, troleibuze și tramvaie au rămas în depouri și autobaze, din cauza unui conflict de muncă nedeclarat, despre care administrația spune că este ilegal, iar sindicaliștii susțin că ar fi o grevă spontană.


Transportul în comun este unul dintre domeniile în care nu pot fi organizate greve generale, ci trebuie asigurată o treime din activitate.

Dacă instanța va decide că această grevă este ilegală, administrația poate cere ca angajații aflați în grevă să suporte prejudiciul provocat.

Greva este condusă de sindicatul Transportatorilor, al cărui lider, Vasile Luliu Petrariu, este consilier PSD în Consiliul General al Capitalei.

Lideri liberali ai organizațiilor de partid din București acuză sindicaliștii protestatari că desfășoară o acțiune politică.


Directorul STB acuză liderii de sindicat că au interese ascunse și a anunțat că va depune plângeri penale împotriva acestora.

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, a explicat că angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece bugetul STB pe anul în curs prevede un fond de salarii mai mic decât cel de anul trecut, potrivit unei declarații citate de Agerpres.

Câteva sute de sindicalişti din STB protestaseră, miercuri,  în faţa sediului instituţiei, solicitând demisia directorului general, pentru că acesta nu ar fi vrut să negocieze un nou contract colectiv de muncă, și pentru că nu s-a consultat cu sindicaliștii „şi în alte situaţii”, potrivit sursei citate.

Ilegalitatea grevei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) face apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană, în condiţiile în care joi dimineaţa nu a fost scoase pe traseu niciun vehicul din cauza unui protest al salariaţilor.

Potrivit reglementărilor în vigoare, oprirea totală a lucrului în situaţia actuală de stare de alertă, cu incidenţă crescută a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, este ilegală.

Efectivele de Poliţie şi Jandarmerie au fost suplimentate în zona staţiilor de metrou, la interior şi exterior. Prefectura Capitalei a luată măsura „în scopul asigurării unui flux normal, pentru prevenirea incidentelor şi aglomerărilor, având în vedere greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al instituției.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Mama voastră cu greva voastră, amenzi maxime, demiteri masive, să le fie exemplu când vor mai vrea o grevă spontană.Numai așa or să înțeleagă că nu pot face ce doresc, acționați în judecată pentru nerespectarea contractului colectiv de muncă, toți de la cei mai mici la cei mai mari.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Mama voastră cu greva voastră, amenzi maxime, demiteri masive, să le fie exemplu când vor mai vrea o grevă spontană.Numai așa or să înțeleagă că nu pot face ce doresc, acționați în judecată pentru nerespectarea contractului colectiv de muncă, toți de la cei mai mici la cei mai mari.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: