joi

25 aprilie, 2024

20 ianuarie, 2022

UPDATE ora 17.00: Angajații STB încă nu au reluat activitatea, transportul public de suprafață este în continuare blocat.

Compania nu a anunțat când preconizează că autobuzele, troleibuzele și tramvaiele vor circula din nou.

UPDATE ora 16.00: Tribunalul București a suspendat greva și a decis că angajații STB trebuie să reia imediat lucrul.


UPDATE: STB a depus la Tribunal o cerere în care solicită judecătorilor suspendarea grevei declanşate de sindicalişti.

De asemenea, într-un alt proces deschis la tribunal, STB solicită ca magistraţii să constate nelegalitatea protestului organizat de angajaţii STB.

În primul dosar, cel privind suspendarea grevei, instanţa a stabilit termen de judecată pentru joi, ora 14,00, iar cu privire la al doilea, pentru vineri.

Vasile Petrariu, liderul de sindicat al STB și membru PSD, a declarat că nu a fost declanșată greva, ci este „oprire voluntară a lucrului” și a afirmat că mijloacele de transport vor reveni pe traseu atunci când PNL îl va demite pe directorul general.


Transportul în comun este unul dintre domeniile în care nu pot fi organizate greve generale, ci trebuie asigurată o treime din activitate.

Dacă instanța va decide că această grevă este ilegală, administrația poate cere ca angajații aflați în grevă să suporte prejudiciul provocat.

****

Știrea inițială:

Trasportul public de suprafață din București este paralizat din dimineața de joi, pentru că sindicaliștii Societății de Transport București (STB) au intrat grevă fără avertisment. Metrorex spune că a scos toate trenurile în circulație, iar stațiile sunt supravegheate de Jandarmerie.

Conducerea STB a declarat greva ilegală, a avertizat că orele nelucrate nu se vor plăti și  se va adresa instanţei pentru a declara greva ilegală şi pentru recuperarea prejudiciului.

Preşedintele Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, a explicat că angajaţii sunt nemulţumiţi deoarece bugetul STB pe anul în curs prevede un fond de salarii mai mic decât cel de anul trecut, potrivit unei declarații citate de Agerpres.

Câteva sute de sindicalişti din STB protestaseră, miercuri,  în faţa sediului instituţiei, solicitând demisia directorului general, pentru că acesta nu ar fi vrut să negocieze un nou contract colectiv de muncă, și pentru că nu s-a consultat cu sindicaliștii „şi în alte situaţii”, potrivit sursei citate.

Ilegalitatea grevei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) face apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană, în condiţiile în care joi dimineaţa nu a fost scoase pe traseu niciun vehicul din cauza unui protest al salariaţilor.

Potrivit reglementărilor în vigoare, oprirea totală a lucrului în situaţia actuală de stare de alertă, cu incidenţă crescută a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2, este ilegală şi produce un deserviciu uriaş populaţiei Capitalei.

Efectivele de Poliţie şi Jandarmerie au fost suplimentate în zona staţiilor de metrou, la interior şi exterior. Prefectura Capitalei a luată măsura „în scopul asigurării unui flux normal, pentru prevenirea incidentelor şi aglomerărilor, având în vedere greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al instituției.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: