Google va opera o schimbare majoră pentru modul în care sunt gestionate datele personale generate în aplicaţia Maps, o modificare ce oferă utilizatorilor un mai bun nivel de protecţie a intimităţii.
Compania scapă în acest fel de solicitările prin așa-numitele „mandate de geofence”, forțând organele de investigație să ceară un mandat de percheziție pentru device-urile suspecților.
Google a anunţat că, foarte curând, istoricul navigării din aplicaţia Maps va fi salvat doar local, pe telefonul utilizatorului, scrie TechCrunch.
Până acum, istoricul navigării era ţinut pe serverele companiei, ceea ce a agenerat numeroase privind respectarea dreptului la viață privată.
Schimbarea are duble implicaţii:
- Pe de o parte, prin stocarea locală a acestor date, se câştigă la capitolul intimitate individuală.
- Pe de altă parte, compania americană scapă de obligaţia de a răspunde la aşa-numitele „mandate de geofence” impuse de forţele de ordine și de investigație.
Google s-a bazat mult timp pe datele de locație ale utilizatorilor săi pentru a-și impulsiona afacerea de publicitate, care doar în 2022 a adus aproximativ 80% din veniturile anuale ale Google, aproximativ 220 de miliarde de dolari.
Mandatele pentru geofence au explodat în ultimii ani
Prin acest tip de mandate, poliţia sau alte instituţii ale statelor cereau Google datele de localizare ale tuturor oamenilor care se aflau într-o zonă şi la ora la care s-a produs o infracţiune.
Prin salvarea locală a istoricului de navigare, Google, care nu mai ţine datele pe propriile servere, nu mai are obligaţia legală de a oferi acces la acestea. Surse anonime din cadrul companie spun că exact acesta este şi motivul pentru care gigantul american a ales să facă modificarea.
Utilizarea acestor mandate a explodat în ultimii ani, datorită omniprezenței smartphone-urilor cuplate și a companiilor precum Google care colectează și stochează cantități uriașe de date de locație ale utilizatorilor săi.
Poliția poate folosi mandate geofence (cunoscute și ca mandate de localizare inversă) pentru a cere ca Google să predea informații despre dispozitivele utilizatorilor care se aflau într-o anumită zonă geografică la un anumit moment în timp.
Criticii spun că aceste mandate sunt neconstituționale și mult prea extinse, întrucât aceste cereri includ adesea și informațiile unor persoane complet nevinovate care se aflau în apropiere la momentul în care a fost comisă o crimă. În SUA, instanțele nu au avut o poziție uniformă privind legalitatea mandatelor de geofence.
Anchetatorii vor avea nevoie de mandate de percheziție pentru device-urile suspecților
Anunțul Google nu a menționat în mod special mandatele geofence, precizând numai că trecerea la stocarea datele de locație pe dispozitivele lor ar oferi utilizatorilor „mai mult control” asupra datelor lor. În realitate, mișcarea forțează poliția să cobțină un mandat de percheziție pentru a accesa un dispozitiv specific, în loc să ceară datele de la Google.
Deși Google nu este singura companie supusă mandatelor de geofence, Google a fost de departe cel mai mare colector de date sensibile privind locația și primul care a fost apelat pentru aceasta.
Dar, în realitate, se crede că această tehnică de supraveghere este mult mai largă. Se știe că Microsoft și Yahoo (care deține TechCrunch) primesc mandate de geofence, deși niciuna dintre companii nu a dezvăluit până acum câte cereri de date privind locația utilizatorilor au înregistrat.
****