Google, parte a grupului Alphabet, a încheiat un acord pentru investirea a cel mult două miliarde de dolari în compania de inteligenţă artificială Anthropic.
Compania a investit 500 de milioane de dolari în avans în rivalul OpenAI şi a fost de acord să adauge 1,5 miliarde de dolari, în timp, a spus purtătorul de cuvânt al startupului, citat de Reuters, agenție preluată de News.ro.
Google este deja un investitor în Anthropic, iar noua investiție subliniază o intensificare a eforturilor sale de a concura mai bine cu Microsoft, un susţinător major al creatorului ChatGPT, OpenAI, în timp ce companiile Big Tech se întrec pentru a includea AI în aplicaţiile lor.
Amazon – 4 miliarde de $ anunțate ca investiții în Anthropic
Și Amazon.com a spus luna trecută că va investi până la patru miliarde de dolari în Anthropic pentru a concura cu rivalii din cloud în domeniul AI.
În raportul trimestrial al Amazon depus la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), săptămâna trecută, retailerul online a detaliat că a investit într-o obligaţiune de 1,25 miliarde de dolari de la Anthropic, care se poate converti în acţiuni, în timp ce capacitatea sa de a investi până la 2,75 miliarde de dolari într-o a doua obligaţiune expiră în primul trimestru al anului 2024.
Google a refuzat să comenteze, iar Amazon nu a răspuns imediat la o solicitare a Reuters de a comenta.
Wall Street Journal a relatat prima oară despre cel mai recent acord al Google cu Anthropic.
Anthropic, înființată de foști directori ai OpenAI
Numărul în creştere al investiţiilor arată manevrele continue ale companiilor din sectorul cloud pentru a asigura legături cu startupurile de AI care îşi remodelează industria.
Anthropic, care a fost cofondată de foşti directori ai OpenAI şi fraţii Dario şi Daniela Amodei, a demonstrat eforturile pentru a asigura resursele şi susţinătorii profund necesari pentru a concura cu OpenAI şi a fi lideri în sectorul tehnologiei.
****