Producția industrială din Germania a scăzut în iulie cu 0,3%, după ce date anterioare au indicat o scădere a comenzilor noi, dar și a consumului, cea mai mare economie a Europei confruntându-se cu perspectiva adâncirii crizei energetice, dar și a unei recesiuni.
Economia Germaniei a decelerat de la un ritm de creștere de 3,5% din PIB în primul trimestru din 2022 față de T1 2021, la un avans de 1,2% din PIB în T2 2022 față de T2 2021. Față de T1, economia germană a înregistrat o creștere de doar 0,1% din PIB în trimestrul al doilea, potrivit datelor comunicate miercuri de Eurostat.
Alți indicatori de sentiment precum și datele cu frecvență ridicată i-au determinat însă pe majoritatea economiștilor să prognozeze o intrare în recesiune a economiei Germaniei, care va trage după sine și restul Europei.
Pentru România, Germania este de departe cel mai important partener de afaceri, dar economia germană are o ”greutate” semnificativă și la nivel european.
Cel mai mare partener comercial al României
Germania este cel mai mare partener comercial al României. În 2021, valoarea exporturile românești în Germania au însumat 15,3 miliarde de euro, circa 20,5% din totalul exporturilor, la mare distanță de locul doi, Italia, unde exporturile românești au fost cu circa 38,9% mai reduse (7,8 miliarde de euro). Principalele exporturi ale României în Germania sunt mașinile și mijloacele de transport.
România a avut totuși o balanță comercială negativă în raport cu cea mai mare economie a zonei euro, valoarea importurilor fiind cu circa 4,5 miliarde de euro mai mare.
Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România și-a menținut tendința ascendentă și în prima jumătate a anului 2022, însumând 18,4 miliarde de euro, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică (Destatis), centralizate de camera de comerț bilaterală româno-germană, AHK România.
Creșterea este de 12,3% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În primele 6 luni din 2021 volumul schimburilor comerciale s-a ridicat la 16,4 miliarde de euro.
Astfel, exporturile către România s-au ridicat la 9,8 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 8,8% față de perioada similară din 2021, în vreme ce importurile Germaniei din România au însumat 8,6 miliarde de euro, în creștere cu 16,6% față de primele șase luni ale anului trecut.
Dependența economiei europene de greutatea economiei germane
România nu este singura economie puternic conectată de cea germană. Germania este principala piață de desfacere și pentru statele din regiune, respectiv Cehia, Polonia, Ungaria și Slovacia. Un sfert până la o treime din exporturile acestor state au ca țară de destinație Germania. Per ansamblu, statele membre UE generează 2,2% din valoarea adăugată brută (circa 290 de miliarde de euro) datorită exporturilor către Germania, potrivit unei analize a institutului de cercetare Prognos, a Universității din Basel.
Circa 52% din importurile germane provin din UE. Asia este pe locul al doilea, cu o pondere de 23,6%, diferența fiind reprezentată, în principal, de alte țări europene.
Și nu doar Europa Centrală și de Est depinde de comerțul cu Germania. Statul este principalul partener comercial al Franței, Italiei, Țărilor de Jos și Belgiei. Germania este pe în top trei cei mai mari parteneri comerciali pentru 25 de state europene, potrivit celor mai recente date Eurostat.
Germania are cea mai mare economie din zona euro, reprezentând mai mult de un sfert din producția blocului. Iar o parte importantă a creșterii este generată de comerț internațional, Germania fiind al treilea cel mai mare exportator din lume.
”Exportul de produse cu valoare adăugată mare a fost principalul motor de creștere (al Germaniei, n.r.)”, potrivit Trading Economics.
Lucrurile s-au schimbat însă în pandemie, când problemele de pe lanțurile de aprovizionare au lovit industria – coloana vertebrală a economiei germane.
În primele două trimestre din 2022, contribuția exportului net la creșterea economică a Germaniei a fost negativă, de -1,5% în T1, respectiv -2,1% în T2 față de T1 2021, respectiv T2 2021, potrivit datelor biroului federal de statistică.
Cel mai mare investitor străin în România
Investitorii din Germania continuă să dețină, direct sau prin intermediul unor filiale din țări intermediare, prima poziție în rândul investitorilor străini atrași de România. Soldul ISD-urilor se ridica la 13,8 miliarde de euro în 2020, an pentru care există cele mai recente date, în creștere cu 4,5% față de 2019, potrivit cifrelor Băncii Naționale a României (BNR).
ISD-urile din Germania reprezintă astfel 15,2% din stocul total de investiții străine directe atrase de România.
Mai important, circa 9,8 miliarde de euro din stocul ISD-urilor germane sunt investiții greenfield (de la zero), respectiv 71% din total, față de doar 62,9% media investițiilor în întreprinderi greenfield din stocul total al ISD-urilor. Procentul este și mai mare dacă luăm în calcul și investițiile germane ce ajung în România printr-o țară intermediară.
”Analiza distribuției soldului ISD în întreprinderi greenfield în funcție de țara investitorului final relevă faptul că investițiile provenite din Germania, indiferent de țara intermediară prin care au fost realizate, sunt în proporție de 86,5 la sută de tip greenfield. Dintre țările care înregistrează solduri ISD superioare pragului valoric de 1 000 de milioane euro, Germania este urmată de Belgia, care a investit 84,7 la sută din soldul total în întreprinderi greenfield și Luxemburg (78,2 la sută)”, mai reiese din cea mai recentă analiză BNR pe această temă
În România activează circa opt mii de companii cu capital majoritar german, potrivit datelor Registrului Comerțului. Acestea generau afaceri de circa 27 de miliarde de euro la nivelul anului 2020, sectorul în care au fost realizate cele mai mari venituri fiind comerțul (Lidl, Kaufland).
***