Germania se opune desfăşurării de noi arme nucleare în Germania şi în restul Europei, potrivit declarațiilor ministrului de Externe german Heiko Maas.
„În nicio circumstanţă Europa nu trebuie să devină scena unei curse a înarmării. Desfăşurarea de noi arme nucleare va fi primită cu o rezistenţă sporită în Germania”, a declarat Heiko Mass, citat de DPA și Agerpres.
Heiko Maas a mai declarat că Germania se opune rezilierii Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), încheiat în 1987 între fosta URSS şi SUA, referitor la eliminarea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune.
Moscova şi Washingtonul se acuză reciproc că încalcă Tratatul INF.
Washingtonul denunţă desfăşurarea de către Moscova a sistemului de rachete 9M729, despre care susţine că au o rază de acţiune de peste 500 km, ceea ce constituie o încălcare a Tratatului INF.
La rândul său, Moscova susţine că Washingtonul nu a prezentat niciodată dovezi ale unor astfel de încălcări şi că SUA au fost prima ţară care a încălcat acordul prin desfăşurarea de elemente strategice ale scutului antirachetă în Europa.
Mai devreme luna aceasta, reşedintele rus Vladimir Putin a vorbit în timpul întâlnirii sale anuale cu presa despre pericolul tot mai mare al unui război nuclear, atenţionând că acesta „ar putea duce la distrugerea întregii civilizaţii şi posibil chiar a întregii planete”.
„Armamentul nuclear este în mod cert un răspuns greşit”, a spus Heiko Maas. „Politica anilor 1980 nu ajută la găsirea de răspunsuri pentru întrebările zilei de azi”, a adăugat el.
Ministrul de externe al Germaniei a invitat la „o nouă arhitectură pentru controlul armelor”, care să vizeze „nu doar armele nucleare, ci şi sistemele de arme moderne şi autonome, precum roboţii ucigaşi”.