Eliminarea plafonului maxim a cotei de impunere aferentă impozitului pe clădiri datorat de persoanele juridice ar putea avea un impact devastator asupra mediului de afaceri, în special asupra IMM-urilor, având în vedere că până acum, autoritățile locale au optat aproape întotdeauna să impoziteze companiile la limita maximă permisă de lege, iar persoanele fizice la limita minimă, a avertizat marți Gabriel Biriș (foto), avocat specializat în fiscalitate, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
”Vreau să atrag atenția asupra unui mare pericol din OUG 16 care pare că nu va fi modificat în Parlament. Până acum, cotele puteau fi stabilite de către Consiliile locale între un minim și un maxim. De acum, dispare maximul”, a declarat Gabriel Biriș în cadrul conferinței ”Bugetul și fiscalitatea 2023: la ce să se aștepte economia?”, organizată de Curs De Guvernare.
El a avertizat că un raport realizat de Fondul Monetar Internațional a arătat că în majoritatea UAT-urilor din România, Consiliile locale au optat să impoziteze cu cota minimă persoanele fizice, respectiv cu cota maximă companiile ”care nu votează”.
”Am avut situații în trecut când procentul acela de majorare de 20% a fost aplicat în cascadă, că așa înțelegeau unii. În Vestul țării aveam impozite de 5%. Vreau să atrag atenția că procentele par mici, dar în momentul în care vorbim de clădiri, un impozit de 5% îți dublează chiria, iar impactul nu va fi devastator asupra proprietarilor, va fi devastator asupra chiriașilor, în mare parte IMM-uri. Eliminarea plafonului maxim, lăsând la discreția legiuitorului locale nivelul impunerii pentru companii este un mare pericol pentru mediul de afaceri din România”, a precizat Gabriel Biriș.
În opinia sa, renunțarea la impozitarea în funcție de grila notarilor, modificare adusă de parlamentari OUG 16 care prevedea acest nou sistem, este benefică ”în primul rând că sunt estimative, în al doilea rând că nu sunt pentru toată țara, în al treilea rând că nu sunt disponibile peste tot”.
Guvernul agrease un nou mod de calcul al impozitelor locale, pe baza grilelor notariale – care să țină cont și de materialele de construcție și de poziționarea imobilului, însă autoritățile locale au avertizat că noul sistem nu poate fi implementat în timp util. Parlamentarii coaliției de guvernare au aprobat un amendament de amânare a noului sistem de impozitare.
Cum acesta ar fi dus la o creștere a veniturilor autorităților locale din taxele pe proprietate (pentru 2023 fiind estimată o creștere de 2,8 miliarde de lei), parlamentarii puterii au introdus și o prevedere ce presupune majorarea bazei impozabile cu 50%.
Citește AICI și slide-urile de prezentare ale lui Gabriel Biriș.
***