De ce ideea reducerii de impozite și taxe contravine, deja, interesului național

În chiar aceste zile, un grup de experți în fiscalitate, reprezentanți ai patronatelor și politicieni lucrează la un nou proiect de fiscalitate – mai bine zis la un ghid de reașezare a taxelor în diferite sectoare ale economiei.

Textul de mai jos e o scrisoare pe care am primit-o de la un grup de economiști, care vor să rămână anonimi: nu au urmărit să formuleze un articol de opinie (pe care să fie nevoiți să și-l asume), ci, mai degrabă o explicație și un semnal de alarmă: e aritmetică pură, pusă în contextul crizelor de tot felul pe care le străbate România – pandemie, războiul din vecini, sancțiunile impose Rusiei, problemele noastre interne structurale pe care le rostogolim din an în an și din Bugetul în Buget. Și, întrucât orice stimul fiscal ar trebui să presupună un plan care să urmărească niște obiective de dezvoltare, cu stimulentele dirijate exclusiv către cele câteva ramuri țintite a fi stimulate, nu mai pot fi aruncați bani în modul populist în care, de-a lungul unui mandat, sunt ani în care cresc salarii, și ani în care se aruncă cu bani fără discernământ în sectoare din economie.

Și, da, a arunca în aer echilibrele macro ale României în acest moment, și cu o ceață atât de groasă în față, e trădare curată.

Întrucât textul de mai jos e lucid din oricare parte l-am privi, ni-l asumăm și în publicăm.
(Cristian Grosu)

***

Introducere:

În discursul public s-au auzit în ultima perioadă o serie de propuneri de reducere a unor impozite și taxe (accize, TVA) sau contribuții (CAS), având ca scop declarat reducerea inflației și stimularea creșterii economice. Dar aceste propuneri, dacă ar fi aplicate, ar vulnerabiliza la maximum situația bugetară și așa foarte complicată.

*

Războiul nedeclarat dintre democrații și regimurile autocratice se duce și în plan economic. Este de notorietate faptul că Rusia a pregătit ani de zile agresiunea din Ucraina întărindu-și fundamentele macroeconomice (creșterea rezervelor valutare, excedent de cont curent, o datorie publică extrem de mică), tocmai pentru a rezista cât mai bine în fața eventualelor sancțiuni occidentale. La fel au procedat și alte regimuri iliberale, precum cel din Ungaria.

În contrast cu acestea, Romania și-a fragilizat încontinuu situația bugetară începând cu reforma fiscală din 2015, în primul rând prin introducerea a nenumărate scutiri și exceptări de la plata impozitelor, dar si prin tolerarea unei evaziuni fiscale însemnate, îndeosebi la TVA. Ca rezultat al acestora, România avea un deficit bugetar mare (de circa 4,5% din PIB) încă înainte de izbucnirea pandemiei. Iar la sfârșitul anului 2021, deficitul bugetar al României ajunsese la 6,7% din PIB (în termeni de plăți efective) sau de 8% din PIB (în termeni de angajamente). Așadar, încă înaintea izbucnirii războiului de la granițele noastre, era necesară o ajustare de circa 4% din PIB, fie prin creșterea veniturilor bugetare, fie prin reducerea cheltuielilor bugetare.

Noua realitate în care trăim începând cu 24 februarie 2022 arată că vor fi necesare cheltuieli bugetare noi în domenii precum: sporirea cheltuielilor militare, reformarea sistemului energetic, ajutor acordat păturilor celor mai defavorizate privind suportarea prețului crescut al energiei, dezvoltarea sectorului agroalimentar, sprijin pentru refugiații ucraineni etc. Rezultă un plus de cheltuieli bugetare de încă circa 3% din PIB, ceea ce duce ajustarea totală necesară la circa 7% din PIB. Și este evident că cea mai mare parte a acestei ajustări va trebui făcută (chiar dacă gradual) prin creșterea veniturilor bugetare.

România colectează în prezent venituri fiscale de circa 27% din PIB, în timp ce Polonia, Cehia și Ungaria colectează 35-36% din PIB. Diferența provine din trei surse:

• evaziunea fiscală foarte mare. Dar, deși în discursul public atacarea acestei probleme este văzută ca soluția care să rezolve în mare parte problema deficitului bugetar, realitatea este că, și daca s-ar îmbunătăți dramatic colectarea TVA, s-ar putea colecta în plus maximum 2% din PIB, așa cum o atestă experiența Poloniei și Bulgariei;

• nenumăratele exceptări, scutiri, impozite reduse, facilități care s-au acordat în ultimii cinci-șase ani. Eliminarea acestora (cu mari proteste din partea privilegiaților) ar mai putea aduce bugetului circa 2% din PIB.

• creșterea anumitor impozite și taxe (de mediu, pe proprietate etc.), acolo unde România se distinge de colegele ei central-europene prin rate de impozitare foarte scăzute.

În acest context, propunerile cu iz populist de reducere a anumitor impozite și taxe nu țin seama de următoarele considerente:

• bugetul ar fi văduvit de niște venituri sigure, de care are nevoie mai mult decât niciodată;
•  prețul majorității bunurilor fiind stabilit la nivel internațional, acesta nu s-ar diminua ca efect al reducerii taxelor; singurul efect ar fi capturarea de către sectorul privat a părții din preț care anterior revenea bugetului;
• odată redusă o taxă/ un impozit, este foarte greu din punct de vedere politic a o crește înapoi, chiar dacă acest lucru se va dovedi inevitabil.

În mod simetric, nu sunt de acceptat propuneri care vizează creșterea pensiilor peste nivelul de 9,5% din PIB, din câteva motive practice:

• Bugetul asigurărilor sociale este pe deficit an de an și numai transferurile de la bugetul de stat (și acela în mare suferință) îi permit să se închidă „pe zero”;
• Chiar dacă bugetul asigurărilor de stat ar fi în echilibru, acesta ar fi un simplu artefact statistic, deoarece nu toate pensiile sunt prinse aici. De exemplu, pensiile militarilor se plătesc din bugetul de stat;
• Nu poți vorbi despre pensii mai mari de 9,5% din PIB atunci când colectezi venituri fiscale de numai 27% din PIB. De abia atunci când (și dacă) vom ajunge, precum statele central-europene, la venituri fiscale de 35 – 36% din PIB, vom putea avea discuții de acest fel.

Cecitatea factorilor politici de la noi față de problematica reliefată este amplificată de o serie de „false credințe”, larg răspândite:

– Că banii din PNRR pot fi reorientați spre alte utilizări, de exemplu pentru creșterea de pensii. Pe lângă faptul că este un non-sens economic (nu poți finanța cheltuieli permanente cu venituri temporare), o asemenea atitudine denotă necunoașterea mecanismului de alocare a fondurilor din PNRR, strict pe domenii pre-definite (ecologizare, digitalizare etc.) și supuse condiționalităților;

– Că instituțiile europene (în primul rând, Comisia Europeana) vor închide ochii la unele derapaje bugetare față de țintele asumate, dată fiind situația de război din apropiere. Chiar dacă această ipoteză este plauzibilă, nu la fel de plauzibilă este atitudinea de toleranță din partea piețelor financiare, de care depinde, în ultimă instanță, finanțarea deficitului bugetar. Deja România plătește cea mai înaltă rată a dobânzii, iar neajustarea deficitului bugetar va face tot mai oneroasă finanțarea acestuia;

– Că reducerea deficitului bugetar s-ar putea face fără a deranja pe actualii beneficiari de scutiri și privilegii. Or, dacă nu îi poți deranja pe acești beneficiari în condiții de război, când solidaritatea ar trebui să fie cuvântul de ordine, atunci când ai putea să o faci?

Concluzie:

Toate aceste propuneri de reduceri de impozite și taxe ar putea fi interpretate, în cel mai fericit caz, ca o atitudine de neglijență față de angajamentele asumate de autorități în fața instituțiilor europene (inclusiv prin PNRR). Iar în cel mai rău caz, ar putea fi interpretate ca o slăbire deliberată a bugetului consolidat, mergând împotriva intereselor naționale ale României.

***