marți

16 aprilie, 2024

6 iunie, 2022

Numărul de militari NATO prezenți în România este de peste 5.000, a declarat, luni, șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu.

“În prezent, numărul de militari NATO prezenți în țara noastră este de peste 5.000. Soldații aliați au luat parte la activități privind consolidarea vigilenței, poliție aeriană și se antrenează alături de soldații români”, a afirmat șeful SMAp, citat de Agerpres, cu ocazia ceremoniei de schimbare a comenzii Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE).

Generalul-maior Cristian Dan, comandant al HQ MND-SE în perioada iunie 2020 – iunie 2022, a predat comanda generalului de brigadă Dorin Toma, locțiitor al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre din aprilie 2020.


Petrescu a apreciat că existența HQ MND-SE “este mai importantă decât anticipam în 2014, când a fost luată decizia de a crea un comandament aliat în România”.

(Citiți și: Cum arată Armata de 2% din PIB a României”)

“Atunci ne confruntam cu provocări structurale, create de Federația Rusă, împotriva echilibrului de securitate european. Am fost martori a provocărilor acesteia care aveau ca scop o nouă ordine mondială (…) Anul acesta, echilibrul a fost din nou pus la încercare de brutalitatea atacului Federației Ruse împotriva Ucrainei. Aliații au dat dovadă de unitate și hotărâre pentru a proteja pacea din Europa de orice agresiune. NATO a luat noi măsuri pentru a crește postura sa de apărare și descurajare”, a adăugat Daniel Petrescu.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit despre sporirea efectivelor în țara noastră după începerea războiului în Ucraina.

“Comandamentul Național de Divizie Sud-Est are misiunea de a fi în măsură să asigure comanda și controlul unei operațiuni NATO de tip articol 5, apărare colectivă, contribuind la consolidarea apărării pe Flancul Sud-Est al Alianței, la asigurarea securității teritoriale și a populației statelor din zona de responsabilitate”, a arătat el.


În cadrul diviziei activează militari din 15 țări (inclusiv România).

Noul comandant, Dorin Toma, a vorbit de perspectivele summitului NATO care va avea loc în această lună, la Madrid.

“Dislocarea acestor structuri multinaționale pe teritoriul României, contingentele diferitelor națiuni care se instruiesc în comun cu militarii români pregătesc din perspectivă militară inclusiv acest eveniment la nivel politico – militar”, a arătat el.

De asemenea, Dorin Toma a spus că “armata României și structurile NATO dislocate pe teritoriul României sunt gata pentru îndeplinirea misiunii oricând”.

În privința prezenței aliate la Marea Neagră, Dorin Toma a afirmat că “din perspectiva forțelor terestre există această prezență și misiunile de descurajare sunt vizibile”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: