cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Ședință comună de guvern la Varșovia: militarii polonezi se alătură Grupului NATO din România. Lista acordurilor bilaterale semnate cu Polonia

3 martie, 2022

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi, după ședința comună a guvernelor României și Poloniei, că militari polonezi vor face parte din Grupul de luptă NATO din România. ”Am obținut acordul premierului polonez ca o subunitate să facă parte din grupul de luptă al NATO din România condus de Franța”, a spus Nicolae Ciucă.

Grupul de luptă NATO nou înființat în România este condus de Franța, care a trimis 500 de militari în România. Belgia contribuie la grup cu 300 de militari.

Polonia și România vor solicita urgentarea programelor europene pentru sprijinirea refugiaților de război, în condițiile în care în primele șapte zile de după invadarea Ucrainei peste un milion de refugiați au intrat deja în Uniunea Europeană.


Anunțul a fost făcut de ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Constantin Budăi, care a avut joi o întâlnire cu ministrul Familiei din Polonia, Marlena Malag, şi vice-ministrul Stanislaw Szwed:

„Am hotărât împreună să facem schimb de bune practici, dar şi să solicităm urgentarea programelor europene de sprijin în criza refugiaţilor”, scrie Budăi pe Facebook.

Lista documentelor bilaterale semnate la Varșovia

Guvernele României şi Poloniei au semnat, joi, o serie de documente bilaterale în cadrul şedinţei comune care s-a desfăşurat la Varşovia. E vorba de:

  • Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind cooperarea în domeniul industriei de apărare, semnat de către Daniela Nicolescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, şi Piotr Nowak, ministrul Dezvoltării economice şi al tehnologiei al Republicii Polone.
  • Planul de Acţiuni pentru anii 2022-2026, acesta fiind parafat de către ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi omologul polonez, Zbigniew Rau.
  • Memorandum de Înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia privind cooperarea diplomatică şi academică.
  • Memorandum de Înţelegere referitor la creşterea cooperării în domeniul rezervelor de stat şi asigurării resurselor pentru situaţii de criză a fost semnat de Georgian Pop, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, şi Michal Kuczmierowski, preşedintele Agenţiei Guvernamentale pentru Rezervele Strategice din Polonia

Guvernele României şi Poloniei s-au reunit joi în şedinţă comună la Varşovia. Potrivit programului anunţat de Executiv, în marja şedinţei comune, au loc şi întrevederi bilaterale ale miniştrilor din cele două Guverne.


Relaţia România-Polonia este fundamentată pe Parteneriatul Strategic instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în martie 2015, la nivel de şefi de stat, precum şi pe Planul de Acţiune 2016 – 2020.

Peste un milion de ucraineni s-au refugiat de război într-unul din statele membre, conform ultimelor date ale UNHCR.

Aproape jumătate dintre aceștia au ajuns în Polonia, întrucât există mare asemănare între culturile și limbile celor două țări. În Polonia exista deja o comunitate masivă de ucraineni migrați economic, ce muncesc în această țară.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: