luni

20 mai, 2024

8 mai, 2024

Redresarea economiei moldovenești „este mai lentă decât se aștepta, întrucât țara continuă să sufere consecințele războiului pe care Rusia îl duce în Ucraina și se confruntă cu dificultăți în această situație”, a declarat șefa misiunii FMI, Clara Mira, în urma vizitei sale la Chișinău, citată de Rador.

Potrivit Clarei Mira, PIB-ul Moldovei în termeni reali a crescut în 2023 cu doar 0,7%, ceea ce este mai puțin decât cele 2% prognozate de FMI.

„Motivul principal a fost o redresare mai slabă a cererii interne, în special a consumului privat și a activității investiționale. Redresarea economică va continua în 2024 cu o creștere de 2,6%, din nou mai mică decât cea prognozată anterior. Printre riscurile la adresa redresării se numără posibilitatea unor noi șocuri în sectorul energetic sau a unui nou val de refugiați. Printre factorii favorabili se numără creșterea economică mai rapidă decât se aștepta în cazul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, progresul mai rapid în direcția aderării la UE și accelerarea reformelor structurale”, a declarat șefa misiunii.

Politica monetară este adecvată, spune Clara Mira


Clara Mira consideră că bugetul pentru 2024 „contribuie la consolidarea rețelei de siguranță socială, la asigurarea securității energetice și la sprijinirea investițiilor și reformelor care favorizează creșterea economică”.

„Întrucât inflația se încadrează în intervalul de variație vizat de Băncii Naționale a Moldovei începând cu noiembrie 2023, politica monetară actuală este adecvată. Flexibilitatea cursului de schimb și menținerea unui nivel adecvat al rezervelor valutare vor fi esențiale pentru a depăși șocurile. Politica monetară ar trebui să rămână concentrată pe menținerea stabilității prețurilor”, a declarat Clara Mira, exprimându-și opinia că Programul „este implementat cu succes în general, deși unele reforme structurale progresează mai lent decât s-a convenit”.

Reamintim că funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei este, de la sfârșitul anului trecut, românca Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor în Cabinetul Dacian Cioloș. Ea a primit cetățenia Republicii Moldova în decembrie 2023.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: