duminică

5 mai, 2024

25 aprilie, 2024

România va trimite în Republica Moldova aproximativ 40 de experți care vor acorda asistență pentru reformarea justiției, în cadrul procesului de aderare la UE.

Anunțul, scrie presa de la Chișinău, a fost făcut de către ministrul român al Justiției, Alina Gorghiu, la întrevederea de joi cu omologul său moldovean, Veronica Mihailov-Moraru, care se află într-o vizită de lucru la București.

„Vom reuși să susținem parcursul european la nivel de experți din cadrul ministerului. În perioada următoare vom stabili concret direcțiile și domeniile împreună cu colegii din minister pentru a acorda asistență tehnică la reformele din justiție atât de necesare aderării la UE a Republicii Moldova. Va fi un eșantion de 30-40 de experți pe care îi vom pune la dispoziție pe anumite perioade scurte de timp, colegilor noștri din Moldova”, a declarat ministra Justiției din România, Alina Gorghiu, citată de publicația Moldova1.


Ministrul Justiției de la Chișinău, Veronica Mihailov-Moraru, a explicat că parteneriatul cu România rămâne cel mai valoros pentru autoritățile din Republica Moldova. „Ne-am propus astăzi să insistăm și asupra diversificării formelor de cooperare bilaterală punând în continuare accentul pe actorii și infrastructura sectorului justiției”, a spus Veronica Mihailov-Moraru.

A fost prelungit Planul bilateral în domeniu și va fi stabilit un magistrat de legătură între cele două țări

De asemenea, la București a fost prelungit Planul de acțiuni bilateral în domeniul justiției cu trei ani, cu accent pe integrarea europeană. „Cooperarea pe segmentul recuperării bunurilor infracționale și drepturilor omului va constitui o temă centrală a dezvoltării acestui plan cu autoritățile din România”, a mai puncta ministra Justiției de la Chișinău.

În plus, cei doi oficiali au anunțat că în Republicii Moldova urmează să fie institută poziția de magistrat de legătură cu România care să fie responsabil de colaborarea atât în ceea ce privește dosarele civile cât și penale. Numai anul trecut, au fost examinate circa o mie de dosare dintre cele două țări.

Alina Gorghiu, pe Facebook: „Vrem ca Republica Moldova să aibă «pe apelare rapidă» contact cu cei mai buni experţi români”

„Vrem ca Republica Moldova să aibă «pe apelare rapidă» contact cu cei mai buni experţi români”, motiv pentru care Ministerul Justiției va furniza Chișinăului experţi pentru aderarea la UE, a explicat Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook, fără a da detalii.


Discuţiile dintre cele două șefe ale Justiției au vizat şi mobilizarea pentru organizarea în acest an a celui de-al treilea Forum de Justiţie România-Republica Moldova, „unde ne propunem să încheiem un nou plan de Acţiune în domeniul justiţiei”, a mai spus pe Facebook Alina Gorghiu.

„Vom analiza oportunitatea înfiinţării unui post de magistrat de legatură al României în Republica Moldova. Avem un volum mare de cereri de asistenţa juridică. Aproape 250 de dosare doar în 2023, fără să luăm în considerare corespondenţă intermediară. Dacă le adăugăm şi pe acelea, ne apropiem de 1000 de dosare.Cooperarea noastră trebuie să se extindă şi între sistemele noastre penitenciare şi în domeniul probaţiunii. Avem protocoale de colaborare care vor fi actualizate. Mâine, vom merge şi la Penitenciarul Mioveni pentru a vedea condiţiile din penitenciarele româneşti. Vă ţinem la curent”, a adăugat ministrul Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

(Citiți și: ”R. Moldova accelerează spre UE pe coridorul României: 2 ani cât 2 decenii”)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: